Personal mi-am pierdut orice speranță privind protecția juridică sau de alt fel a polițistului... Principalele categorii de persoane cu care noi interacționăm (în principal infractorii) operează cu alte valori umane decât cele acceptate și promovate într-o societate civilizată! Poate sunt eu mai radical, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să își poarte de grijă singur... și am ajuns la acestă concluzie după ce acum vreo 6 ani, pe când lucram la O.P. și aveam vreo 3 luni de poliție, pe fondul neatenției, oboselii și al lipsei de experiență am fost lovit (bine!) de un bețiv... De atunci prefer să fiu eu cercetat conform art. 250 C.pen. , decât să ajung victima infacțiunii de ”ultraj”. A nu se înțelege că încalc drepturile cetățenilor, doar că dacă aceștia nu se supun solicitărilor legale pe care eu le fac îmi permit să folosesc forța într-o manieră extrem de fermă
. Și în mod paradoxal și trist în același timp am observat că o atitudine fermă sau dură la limita legii este de regulă mai eficientă și impune mai mult respect decât o abordare asertivă. Și că tot am menționat art. 250 C.pen.- în ultimii șase ani am fost de două ori cercetat pentru ”purtare abuzivă” și de fiecare dată soluția a fost n.u.p. (ART. 10, ALIN. 1, lit. ”A” din C.proc. pen).
Ca o completare aș mai preciza și că am ”avantajul” de a interacționa în proporție de 90 % cu infractori... De altfel cei doi care m-au reclamat erau contravenienți și ca o coincidență ambii copii de bani-gata și cu părinți având funcții prin instituții publice...
3
