Din ce in ce mai multi colegi, discuta si se intereseaza de varianta plecarii intr-o alta tara! Vi se pare normal?
4
Emigrare in Canada, un vis pentru unii, o realitate pentru altii
Started by sica25, Aug 07 2010 09:21 PM
148 replies to this topic
#103
-
- +Members
-
- 128 posts
Forumist
- LocationGalati
Posted 04 April 2011 - 08:50 AM
De la inceputul anului si pana acum ,de la sectorul unde lucrez au plecat ,prin demisie 3 colegi si urmeaza un altu cat de curand ..!!! si eu iau in calcul aceasta varianta ,m-am saturat sa cer bani cu imprumut de la parinti care traiesc la tara dintr-o pensie amarata...!!!! Sale fie rusine hotilor astora..!! numai bine!!!!! 
#105
-
- +Members
-
- 852 posts
Devotat
- LocationSUCEAVA
Posted 06 April 2011 - 07:59 PM
POVEŞTI SURPRINZĂTOARE DIN CRIZĂ: ziarist-căpşunar, ofiţer MAPN-şofer de taxi în Londra, directoare casă de cultură-menajeră în Roma. Sursa :Romania Libera din 6 Aprilie 2011
În perioada crizei, între 2008 şi 2010, aproximativ un milion de români au plecat în străinătate pentru a-şi găsi un loc de muncă. Mulţi dintre ei sunt oameni cu studii superioare, care au renunţat la situaţii aparent sigure în România pentru slujbe necalificate în Europa.
După un anumit eveniment, Preşedintele României a venit special la ziarist să-i strângă mâna, semn că nu mai e mânios pentru tirul de întrebări incomode cu care fusese asaltat de tânăr. Jurnalistului cu pricina nici prin gând nu i-ar fi trecut că câteva luni mai târziu, împins de criză, va ajunge să culeagă cu capul plecat căpşune într-un sat anonim din Anglia şi să doarmă într-o caravană ruginită. Pseudonimul sub care a acceptat să-şi spună povestea este Alin Pescaru.
Totul a început după valul de micşorări de salarii din presa scrisă, care a început în 2009 din cauza crizei financiare. La asta s-a adăugat umflarea peste noapte a ratelor la creditele imobiliare în franci elveţieni, combinată cu devalorizarea leului. În trei luni am intrat în incapacitate de plată". Aşa începe povestea ziaristului A. P., care în urmă cu doi ani a preferat să plece să muncească în Anglia decât să ia în piept criza românească. „Am scris poveş-tile de viaţă ale unor miniştri, prim-miniştri, alteţe regale, miliardari, aşa că cei din anturajul meu îşi imaginau că pentru un om cu relaţiile şi contactele mele, care se învârte în cercuri atât de selecte, este imposibil să decadă pe scara ierarhică a meseriilor până la dizgraţiosul stadiu de: «câh! căpşunar»", mai spune A.P. Ziaristul împreună cu soţia sa au mers la o firmă de recrutare pentru muncă sezonieră în agricultură şi au semnat contracte de lucrători necalificaţi în Anglia, unde ora de muncă este plătită cu echivalentul a 30 de lei.
„Cel mai prost căpşunar"
Fostul ziarist a devenit o curiozitate pe plantaţia de căpşuni, atrăgând în mod special atenţia proprietarului fermei: „Eram 50 de căpşunari. Majoritatea erau bulgari, câţiva polonezi şi patru români. Pedanteria cu care culegeam fiecare fruct şi-l aşezam în caserolă, cu delicateţe feminină, ca pe ouă, m-a făcut să fiu cel mai lent muncitor pe care fermierul l-a văzut vreodată. M-a pândit în continuu timp de o săptămână, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. La răstimpuri, proprietarul fermei mă lua deoparte şi îmi explica politicos că am două mâini, două picioare şi ochi în cap, deci n-am nici un motiv omenesc să mă mişc în reluare. O săptămână mai târziu, fermierul mi-a dat un surplus de elan când mi-a întins o foaie albă cu antetul fermei, în care îmi dădea ultimatum: «Bagi viteză sau te sui în primul avion de ţara ta». Mi-am dublat instantaneu viteza de lucru, reuşind să ajung însă tot ultimul dintre căpşunari. Până atunci fusesem tot ultimul, dar de departe", povesteşte A.P.
După şase luni de muncă la fermă, ziaristul român a ajuns unul dintre cei mai de încredere muncitori ai fermierului din micul sat anonim de câmpie: „Eram excesiv de cinstit. Fiind plătiţi la numărul de lăzi culese, ceilalţi pickeri (n.r. - culegători) deveniseră mercenari. Ei nu mai culegeau căpşuni, culegeau bani. Căpşu-narii profesionişti puneau la suprafaţa caserolelor fructele frumoase, mai bine plătite, iar pe cele urâte le ascundeau la fund. Unii culegători îşi făcuseră socoteala că e mai rentabil să arunce pe jos căpşuni de clasa a II-a decât să piardă timp sortându-le în caserole separate. De aceea, pe rândurile pe unde treceau, lăsau în urma lor o dâră de fructe strivite de cizmele de cauciuc, în goana lor după bani. În schimb eu, la fiecare tufă, făceam filosofia culesului. Le sortam după mărime în mari, măricele, mici şi mititele, le separam pe cele cu forma perfectă de cele cu defect, pe cele roşii de cele rozalii. Iar atunci când ni se dădeau munci la oră, cei care erau primii la piece-work erau ultimii la hărnicie, ba chiar se mai tupilau sub câte un copac să tragă un pui de somn. Eu însă, indiferent de sistemul de pontaj, dacă afară ploua, era vânt, ori patronul era cu ochii pe mine sau nu, eram de neoprit." Jurnalistul căpşunar a devenit atât de îndrăgit, încât în următorul an a primit invitaţie specială să întregească echipa de culegători. A declinat politicos oferta, fiindcă, după un sezon fructuos în agricultură, acum îşi revenise din problemele financiare şi s-a întors să muncească la ziar.
Ofiţer MApN, reciclat în şofer de taxi în Londra
Traiectoria lui Călin Greavu (29 ANI) a fost una cât se poate de previzibilă pentru un militar: „Am făcut Academia Militară şi am lucrat cinci ani ca ofiţer la o unitate militară de elită. Salariul meu ajunsese la 18 milioane pe lună când Boc ne-a aplicat corecţia de 25%. Am început să nu mă mai ajung cu banii. Milităria în ziua de azi nu mai este cum era odată. Nu mai e nici o aură. Sunt vremuri în care trebuie să tragi pe turta ta ca să supravieţuieşti. Aveam un prieten care făcea taximetrie în Londra şi mi-a propus să mă apuc şi eu. Mi-a trimis materiale, am învăţat, am mers acolo şi mi-am dat examen de licenţă în taximetrie. Am aşteptat actele şi când m-am văzut cu licenţa de taximetrist în buzunar, mi-am pus demisia din armată pe biroul comandantului, mi-am îmbrăţişat camarazii de arme mai apropiaţi şi am pornit pe drumul meu. Lucrez deja de un an de zile. Fac în medie cam 2.000 de lire net, după plata taxelor şi a asigurării de pensie şi sănătate. Soţia nu şi-a găsit serviciu, dar chiar şi aşa rămânem cu suficient cât să punem deoparte şi pentru viitor. Oricum, nu-i o viaţă strălucită nici aici, că emigranţii nu-s văzuţi prea bine, însă trag tare să fiu cât mai înfipt. Mi-am depus actele de rezidenţă şi sper să mă naturalizez în câţiva ani", spune Călin Greavu.
Actriţă-menajeră în Italia
Actriţa Ortansa Codreanu, coordonatoarea Casei de Cultură din Târgu Ocna, judeţul Bacău, a muncit o viaţă în mediul artistic. După ce în urmă cu doi ani obţinea cu elevii ei cinci trofee la Festivalul Internaţional „San Remo" pentru copii, după tăierile salariale la bugetari, a trebuit să se reprofileze: „Ce să mai faci când dintr-un salariu de 500 de lei nu îţi ajung banii să plăteşti creditele bancare? Cât despre alte cheltuieli, nici nu îndrăzneam să mă gândesc. În momentul când au decis să ne ia 25%, care, în fapt, la mine erau 40 la sută, cu ce să mai trăieşti? Cu 100 de lei?", spune Ortansa Codreanu. Forţată de nevoi, fosta şefă a Casei de Cultură a plecat în Italia cu speranţa unui trai mai bun: „Când ajungi aici trebuie să fii pregătit psihic foarte bine, să uiţi cine eşti în ţară şi să te aştepţi la ce-i mai rău. E umilitor. Când munceşti la negru, eşti sclavul lor. Eu am avut o experienţă terifiantă în casa unei judecătoare care nici nu voia să audă de contract «di lavoro» (n.r. - de muncă), unde am muncit 20 de ore pe zi până m-am îmbolnăvit. Am fugit de la locul de muncă fără să îmi primesc banii deoarece înnebuneşti gătind pentru cinci persoane şi făcând curăţenie în 19 camere imense şi cinci băi, în care se aflau nu mai puţin de două tone de argint. Până la 50 de ani, judecătoarea nu a învăţat să tragă imediat apa la WC. O făcea nu pentru că nu ar şti, ci nu vroia, pentru a mă umili. Asta pentru 700 de euro lunar", povesteşte fosta directoare.
Acum Ortansa Codreanu participă săptămânal la mai multe „castinguri", concurând cu filipinezi, chinezi, indieni, marocani şi alţi români pentru posturile din oferta firmelor care plasează forţa de muncă: „Acum locuiesc la nişte cunoştinţe, români, la care fac menaj şi mâncare pentru dormit şi casă, şi aştept cu nerăbdare să văd dacă am fost admisă la castingul pentru badante (menajere). Să fiu angajată, chiar şi la negru. Mă simt ca la târgul de vite". Cel mai grav e că actriţa, atunci când a plecat menajeră în Italia, a fost forţată să o lase pe fiica ei de 13 ani în grija prietenelor profesoare: „Fetiţa mea a trecut printr-o adevărată depresie după plecarea mea, dar acum participă la un program de consiliere psihologică. Suntem o familie monoparentală şi neavând rude, nu aveam unde să o las decât în grija prietenelor". În prezent, Ortansa Codreanu nu are o imagine clară a viitorului. Ştie însă cu siguranţă un lucru: „La Casa de Cultură nu mă mai întorc, pentru că salariul meu este mai mic ca al femeii de serviciu. Ieri am depus la Ambasada Italiei la Roma un proiect pentru un program de cultură: «Cultura uneşte Europa». În rest, atât cât mă mai ţin puterile mi-am propus să spăl Italia de rahat şi dacă voi avea timp pentru condei voi scrie o piesa de teatru care se va intitula «De-a râsu' plânsu'» . Sper să fie cântecul meu de lebădă la ieşirea la pensie de la Teatrul Bacovia".
EMIGRAREA CA AFACERE
Numărul de SRL-uri care trimit muncitori în străinătate, în creştere constantă de la debutul crizei, conform datelor de la Inspecţia Muncii:
la 31 dec. 2008 1.525 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 31 dec. 2009 1.614 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 31 dec. 2010 1.703 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 28 feb. 2011 1.722 agenţii de plasare a forţei de muncă.
Cum a evoluat numărul emigranţilor în perioada crizei
1,7 milioane de români munceau peste graniţe, conform statisticilor EUROSTAT.
2, 7 milioane de români lucrează în alte state UE, potrivit Raportului asupra Migraţiei Mondiale, realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Datele centralizate de Banca Mondială arată că cei mai mulţi români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie. Nu există informaţii relevante despre procentul de emigranţi români cu studii superioare care au slujbe necalificate în Occident.
În perioada crizei, între 2008 şi 2010, aproximativ un milion de români au plecat în străinătate pentru a-şi găsi un loc de muncă. Mulţi dintre ei sunt oameni cu studii superioare, care au renunţat la situaţii aparent sigure în România pentru slujbe necalificate în Europa.
După un anumit eveniment, Preşedintele României a venit special la ziarist să-i strângă mâna, semn că nu mai e mânios pentru tirul de întrebări incomode cu care fusese asaltat de tânăr. Jurnalistului cu pricina nici prin gând nu i-ar fi trecut că câteva luni mai târziu, împins de criză, va ajunge să culeagă cu capul plecat căpşune într-un sat anonim din Anglia şi să doarmă într-o caravană ruginită. Pseudonimul sub care a acceptat să-şi spună povestea este Alin Pescaru.
Totul a început după valul de micşorări de salarii din presa scrisă, care a început în 2009 din cauza crizei financiare. La asta s-a adăugat umflarea peste noapte a ratelor la creditele imobiliare în franci elveţieni, combinată cu devalorizarea leului. În trei luni am intrat în incapacitate de plată". Aşa începe povestea ziaristului A. P., care în urmă cu doi ani a preferat să plece să muncească în Anglia decât să ia în piept criza românească. „Am scris poveş-tile de viaţă ale unor miniştri, prim-miniştri, alteţe regale, miliardari, aşa că cei din anturajul meu îşi imaginau că pentru un om cu relaţiile şi contactele mele, care se învârte în cercuri atât de selecte, este imposibil să decadă pe scara ierarhică a meseriilor până la dizgraţiosul stadiu de: «câh! căpşunar»", mai spune A.P. Ziaristul împreună cu soţia sa au mers la o firmă de recrutare pentru muncă sezonieră în agricultură şi au semnat contracte de lucrători necalificaţi în Anglia, unde ora de muncă este plătită cu echivalentul a 30 de lei.
„Cel mai prost căpşunar"
Fostul ziarist a devenit o curiozitate pe plantaţia de căpşuni, atrăgând în mod special atenţia proprietarului fermei: „Eram 50 de căpşunari. Majoritatea erau bulgari, câţiva polonezi şi patru români. Pedanteria cu care culegeam fiecare fruct şi-l aşezam în caserolă, cu delicateţe feminină, ca pe ouă, m-a făcut să fiu cel mai lent muncitor pe care fermierul l-a văzut vreodată. M-a pândit în continuu timp de o săptămână, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. La răstimpuri, proprietarul fermei mă lua deoparte şi îmi explica politicos că am două mâini, două picioare şi ochi în cap, deci n-am nici un motiv omenesc să mă mişc în reluare. O săptămână mai târziu, fermierul mi-a dat un surplus de elan când mi-a întins o foaie albă cu antetul fermei, în care îmi dădea ultimatum: «Bagi viteză sau te sui în primul avion de ţara ta». Mi-am dublat instantaneu viteza de lucru, reuşind să ajung însă tot ultimul dintre căpşunari. Până atunci fusesem tot ultimul, dar de departe", povesteşte A.P.
După şase luni de muncă la fermă, ziaristul român a ajuns unul dintre cei mai de încredere muncitori ai fermierului din micul sat anonim de câmpie: „Eram excesiv de cinstit. Fiind plătiţi la numărul de lăzi culese, ceilalţi pickeri (n.r. - culegători) deveniseră mercenari. Ei nu mai culegeau căpşuni, culegeau bani. Căpşu-narii profesionişti puneau la suprafaţa caserolelor fructele frumoase, mai bine plătite, iar pe cele urâte le ascundeau la fund. Unii culegători îşi făcuseră socoteala că e mai rentabil să arunce pe jos căpşuni de clasa a II-a decât să piardă timp sortându-le în caserole separate. De aceea, pe rândurile pe unde treceau, lăsau în urma lor o dâră de fructe strivite de cizmele de cauciuc, în goana lor după bani. În schimb eu, la fiecare tufă, făceam filosofia culesului. Le sortam după mărime în mari, măricele, mici şi mititele, le separam pe cele cu forma perfectă de cele cu defect, pe cele roşii de cele rozalii. Iar atunci când ni se dădeau munci la oră, cei care erau primii la piece-work erau ultimii la hărnicie, ba chiar se mai tupilau sub câte un copac să tragă un pui de somn. Eu însă, indiferent de sistemul de pontaj, dacă afară ploua, era vânt, ori patronul era cu ochii pe mine sau nu, eram de neoprit." Jurnalistul căpşunar a devenit atât de îndrăgit, încât în următorul an a primit invitaţie specială să întregească echipa de culegători. A declinat politicos oferta, fiindcă, după un sezon fructuos în agricultură, acum îşi revenise din problemele financiare şi s-a întors să muncească la ziar.
Ofiţer MApN, reciclat în şofer de taxi în Londra
Traiectoria lui Călin Greavu (29 ANI) a fost una cât se poate de previzibilă pentru un militar: „Am făcut Academia Militară şi am lucrat cinci ani ca ofiţer la o unitate militară de elită. Salariul meu ajunsese la 18 milioane pe lună când Boc ne-a aplicat corecţia de 25%. Am început să nu mă mai ajung cu banii. Milităria în ziua de azi nu mai este cum era odată. Nu mai e nici o aură. Sunt vremuri în care trebuie să tragi pe turta ta ca să supravieţuieşti. Aveam un prieten care făcea taximetrie în Londra şi mi-a propus să mă apuc şi eu. Mi-a trimis materiale, am învăţat, am mers acolo şi mi-am dat examen de licenţă în taximetrie. Am aşteptat actele şi când m-am văzut cu licenţa de taximetrist în buzunar, mi-am pus demisia din armată pe biroul comandantului, mi-am îmbrăţişat camarazii de arme mai apropiaţi şi am pornit pe drumul meu. Lucrez deja de un an de zile. Fac în medie cam 2.000 de lire net, după plata taxelor şi a asigurării de pensie şi sănătate. Soţia nu şi-a găsit serviciu, dar chiar şi aşa rămânem cu suficient cât să punem deoparte şi pentru viitor. Oricum, nu-i o viaţă strălucită nici aici, că emigranţii nu-s văzuţi prea bine, însă trag tare să fiu cât mai înfipt. Mi-am depus actele de rezidenţă şi sper să mă naturalizez în câţiva ani", spune Călin Greavu.
Actriţă-menajeră în Italia
Actriţa Ortansa Codreanu, coordonatoarea Casei de Cultură din Târgu Ocna, judeţul Bacău, a muncit o viaţă în mediul artistic. După ce în urmă cu doi ani obţinea cu elevii ei cinci trofee la Festivalul Internaţional „San Remo" pentru copii, după tăierile salariale la bugetari, a trebuit să se reprofileze: „Ce să mai faci când dintr-un salariu de 500 de lei nu îţi ajung banii să plăteşti creditele bancare? Cât despre alte cheltuieli, nici nu îndrăzneam să mă gândesc. În momentul când au decis să ne ia 25%, care, în fapt, la mine erau 40 la sută, cu ce să mai trăieşti? Cu 100 de lei?", spune Ortansa Codreanu. Forţată de nevoi, fosta şefă a Casei de Cultură a plecat în Italia cu speranţa unui trai mai bun: „Când ajungi aici trebuie să fii pregătit psihic foarte bine, să uiţi cine eşti în ţară şi să te aştepţi la ce-i mai rău. E umilitor. Când munceşti la negru, eşti sclavul lor. Eu am avut o experienţă terifiantă în casa unei judecătoare care nici nu voia să audă de contract «di lavoro» (n.r. - de muncă), unde am muncit 20 de ore pe zi până m-am îmbolnăvit. Am fugit de la locul de muncă fără să îmi primesc banii deoarece înnebuneşti gătind pentru cinci persoane şi făcând curăţenie în 19 camere imense şi cinci băi, în care se aflau nu mai puţin de două tone de argint. Până la 50 de ani, judecătoarea nu a învăţat să tragă imediat apa la WC. O făcea nu pentru că nu ar şti, ci nu vroia, pentru a mă umili. Asta pentru 700 de euro lunar", povesteşte fosta directoare.
Acum Ortansa Codreanu participă săptămânal la mai multe „castinguri", concurând cu filipinezi, chinezi, indieni, marocani şi alţi români pentru posturile din oferta firmelor care plasează forţa de muncă: „Acum locuiesc la nişte cunoştinţe, români, la care fac menaj şi mâncare pentru dormit şi casă, şi aştept cu nerăbdare să văd dacă am fost admisă la castingul pentru badante (menajere). Să fiu angajată, chiar şi la negru. Mă simt ca la târgul de vite". Cel mai grav e că actriţa, atunci când a plecat menajeră în Italia, a fost forţată să o lase pe fiica ei de 13 ani în grija prietenelor profesoare: „Fetiţa mea a trecut printr-o adevărată depresie după plecarea mea, dar acum participă la un program de consiliere psihologică. Suntem o familie monoparentală şi neavând rude, nu aveam unde să o las decât în grija prietenelor". În prezent, Ortansa Codreanu nu are o imagine clară a viitorului. Ştie însă cu siguranţă un lucru: „La Casa de Cultură nu mă mai întorc, pentru că salariul meu este mai mic ca al femeii de serviciu. Ieri am depus la Ambasada Italiei la Roma un proiect pentru un program de cultură: «Cultura uneşte Europa». În rest, atât cât mă mai ţin puterile mi-am propus să spăl Italia de rahat şi dacă voi avea timp pentru condei voi scrie o piesa de teatru care se va intitula «De-a râsu' plânsu'» . Sper să fie cântecul meu de lebădă la ieşirea la pensie de la Teatrul Bacovia".
EMIGRAREA CA AFACERE
Numărul de SRL-uri care trimit muncitori în străinătate, în creştere constantă de la debutul crizei, conform datelor de la Inspecţia Muncii:
la 31 dec. 2008 1.525 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 31 dec. 2009 1.614 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 31 dec. 2010 1.703 agenţii de plasare a forţei de muncă;
la 28 feb. 2011 1.722 agenţii de plasare a forţei de muncă.
Cum a evoluat numărul emigranţilor în perioada crizei
1,7 milioane de români munceau peste graniţe, conform statisticilor EUROSTAT.
2, 7 milioane de români lucrează în alte state UE, potrivit Raportului asupra Migraţiei Mondiale, realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Datele centralizate de Banca Mondială arată că cei mai mulţi români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie. Nu există informaţii relevante despre procentul de emigranţi români cu studii superioare care au slujbe necalificate în Occident.
#107
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 25 April 2011 - 08:33 AM
Un cunoscut al meu a ajuns in Canada. A dat un interviu in noiembrie trecut, si are trei zile de cand a ajuns. Locuieste si lucreaza intr-un orasel de vreo 1500 de locuitori si a fost foarte bine primit. Deja s-a imprietenit cu un canadian sadea, iar de azi incepe lucrul. Spune ca e bine. E undeva pe coasta atlanticului, vremea e putin cam rece, dar e bine!
#109
-
- Banned
-
- 8 posts
Banned - clona
Posted 26 April 2011 - 08:19 AM
Dorin17, on 25 April 2011 - 08:33 AM, said:
Un cunoscut al meu a ajuns in Canada. A dat un interviu in noiembrie trecut, si are trei zile de cand a ajuns. Locuieste si lucreaza intr-un orasel de vreo 1500 de locuitori si a fost foarte bine primit. Deja s-a imprietenit cu un canadian sadea, iar de azi incepe lucrul. Spune ca e bine. E undeva pe coasta atlanticului, vremea e putin cam rece, dar e bine!
#111
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 08 May 2011 - 09:51 PM
Am mai vorbit acum trei zile cu un coleg care si-a depus primul dosar la Viena. L-a costat 700 CAD, iar el este aplicant secundar, pentru ca meseria noastra nu se cauta acolo, iar sotia lui a aplicat pe meseria de cofetar-patiser. Mi-a mai zis ca dosarul lor va fi in lucru 14 luni de zile pana la al doilea dosar, dar ei spera si sunt hotarati sa mearga pana la capat. A spus ca vor sa faca pasul acesta, nu atat pentru ei, cat pentru viitorul copiilor lor, caci are doi copii. Si mai sunt colegi care se intereseaza de aceasta varianta! Numai de bine!
#113
-
- Juniors
- 3 posts
Incepator
Posted 17 June 2011 - 10:31 AM
ISunt agent la IJPF BT si in februarie am depus primul dosar pt emigrare in Canada.
In nici un caz sa nu apelati la diverse firme de consultanta. Nu aveti nevoie de asa ceva. E f usor.
Cel mai util site, dupa parerea mea este [url="http://www.montreal.ro"[/url].
Incet si cu rabdare, de acolo se invata tot ce trebuie pt emigrare.
In nici un caz sa nu apelati la diverse firme de consultanta. Nu aveti nevoie de asa ceva. E f usor.
Cel mai util site, dupa parerea mea este [url="http://www.montreal.ro"[/url].
Incet si cu rabdare, de acolo se invata tot ce trebuie pt emigrare.
Edited by danchi72, 17 June 2011 - 10:31 AM.
#114
-
- Members
-
- 61 posts
Forumist
Posted 20 June 2011 - 09:37 PM
Forumul montreal.ro este tot ce va trebuie ca sa va documentati. Intrucat politistii primesc 0 puncte pt meseria lor, luati-va sotiile ca aplicanti principali. In principiu, sanse de emigrare sunt doar pe partea franceza, pe partea federala, sunt doar cateva pozitii pe care se pot califica, in special de muncitori calificati (ex: sudor) sau in management.
Acolo va fi greu, dar exista un orizont de cativa ani, nu de cateva decenii ca aici. Ce putem sa le oferim copiilor nostrii aici? Nici macar siguranta pe strazi.
Acolo va fi greu, dar exista un orizont de cativa ani, nu de cateva decenii ca aici. Ce putem sa le oferim copiilor nostrii aici? Nici macar siguranta pe strazi.
#115
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 25 June 2011 - 10:42 PM
Da, exista un forum comun pentru toate orasele mari ale Canadei, eu de exemplu intru frecvent pe Vancouver.ro, si gasesti foarte multe informatii pro si contra emigrarii, mai mult pro decat contra, ceea ce ma face sa-mi doresc sa ajung si eu acolo!
#116
-
- Members
-
- 61 posts
Forumist
Posted 26 June 2011 - 01:16 PM
Atentie mare la cei care luati in considerare varianta emigrarii in special pentru continentul nord american, Australia si Noua Zeelanda. Sistemul este complet diferit fata de ce este in Europa, socul cultural si social este seminificativ, ca sa nu spun mare. Viata nu este roz, lumea nu este atat de prietenoasa pe cat lasa sa se vada, totul este de fatada, dar sistemul functioneaza. Partea buna este ca un om muncitor, in 4-5 ani se ridica acolo, deci pt cine are vointa sa reuseasca, se merita. Cel mai important lucru este ca ambii soti sa fie convinsi sa faca pasul, altfel se poate ajunge la o criza majora, finalizata prin ruperea casatoriei sau intoarcerea acasa.
#117
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 26 June 2011 - 04:07 PM
Intr-adevar , la inceput nu este usor deloc, dar oricum este mai bine decat in Romania. Acolo, orice ai munci, esti platit atat cat ai muncit si nu cu jumatati de masura cum face baselu cu noi!
Edited by Dorin17, 26 June 2011 - 04:08 PM.
#118
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 22 July 2011 - 11:12 PM
Doi colegi ai mei, sot-sotie, au ales sa nu dea examenul acesta de tot r.....l, si-au dat demisia si au plecat in Franta! Inca un coleg e cu un pas in Canada! Are primul dosar la Viena si asteapta cu nerabdare sa ajunga! De ce? Pentru ca in Romania nu mai este de trait!
#120
-
- +Members
-
- 1,249 posts
Senior
- LocationTechirghiol
Posted 20 August 2011 - 09:03 PM
Am sa-l intreb pe colegul meu ce acte a depus, dar la el aplicantul principal este sotia pe meseria de patiser-cofetar, care este in lista de 29 de meserii agreate de guvernul federal canadian! Eu stau inca in expectativa!
Reply to this topic
1 user(s) are reading this topic
0 members, 1 guests, 0 anonymous users
