Dintre noile modificări:
- Ministrul justiţei, respectiv procurorul general, vor avea dreptul de a sesiza Inspecţia Judiciară şi de a porni o acţiune disciplinară printr-un referat motivat. Până acum doar comisiile de disciplină din cadrul Inspecţiei Judiciare erau titulari ai acţiunii disciplinare.
- Inspecţia Judiciară va avea personalitate juridică şi un buget distinct de cel al Consiliului Superior de Magistraturii.
- Pentru accesul în magistratură, dar şi menţinerea funcţiei de magistrat a fost reintrodusă cerinţa "bunei reputaţii", existentă în perioada 1992-2005.
O altă abatere este nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursurilor obligatorii în interesul legii.
Sancţiunea mutării disciplinare a magistratului, pentru o perioadă de până la un an, la o altă instanţă sau la un alt parchet a fost circumscrisă diferit faţă de reglementarea în vigoare, când mutarea se făcea la o instanţă sau parchet din raza aceleiaşi jurisdicţii a curţii de apel sau parchetului de pe lângă curte. Astfel, această sancţiune va consta în deplasarea magistratului sancţionat la o instanţă sau parchet din jurisdicţia altei curţi de apel sau parchet.
Şi uite aşa Guvernul îşi întăreşte controlul asupra Justiţiei.
Se pare că după poliţişti, a venit rândul magistraţilor să fie batjocoriţi de politicienii, ce se pricep la toate.







