După cum spune şi titlul, aici vom discuta despre cum ne putem da seama dacă o fotografie în format digital a fost sau nu ajustată/îmbunătăţită. Utilitatea cunoaşterii unor astfel de detalii diferă de la o situaţie la alta, dar nu are rost să intrăm în detalii inutile acum.
Trebuie să ştiţi că absolut fiecare fotografie în format digital, are o pagină de caracteristici unice, denumită Exif (traducerea exactă fiind: exchangeable image file format).
Cei ce folosesc windows, o pot accesa (click-dreapta pe foto şi pe "properties" după care apăsaţi tabul de sus "details"), numai că informaţiile ce sunt afişate în acest caz sunt doar cele generale. Deci nu vă vor ajuta prea mult.

Dar, pentru cei ce doresc să afle mai multe detalii, date sau informaţii despre o fotografie, există aplicaţii dedicate acestui scop sau extensii ce se integrează în browserul de internet şi care vă pot oferi o mulţime de date despre fotografie, ca de exemplu: aparatul cu care a fost făcută fotografia, când a fost realizată poza, când a fost editată şi cu ce aplicaţie, localizarea gps (dacă funcţia respectivă era activă în momentul fotografierii) şi o mulţime de alte date de natură tehnică.
Una dintre cele mai populare aplicaţii de acest gen, este Kuso Exif Viewer (o găsiţi pe google şi este free), dar acelaşi lucru îl fac şi extensiile pentru Firefox: Exif Viewer sau FxIF. Toate acestea vă pot oferi multe informaţii aflate în spatele unei fotografii digitale, iar dacă de exemplu nu figurează nimic în câmpurile aferente producătorului şi modelului, este posibil ca poza să fie luată de pe net ori să fie trecută printr-un program de editare care să şteargă datele din Exif. Sau dacă în câmpul "Software" există menţiuni veţi putea afla inclusiv ce aplicaţie s-a folosit pentru a se modifica imaginea respectivă. La fel se întâmplă şi în cazul menţiunilor de la secţiunea GPS Information, puteţi introduce coordonatele în Google Maps, iar astfel veţi verifica dacă coordonatele GPS arată că poza a fost în Bucureşti, iar decorul este unul din Londra.
Astfel şansele de a fi păcăliţi, se reduc.
Totuşi, trebuie să ştiţi că există posibilitatea ca şi datele din Exif să fie şi ele la rândul lor măsluite. Pentru acest lucru există aplicaţii speciale, dar probabilitatea este destul de redusă.
Sper să vă fie de folos.







