46 replies to this topic

[Soap]

Elvis, on 10 October 2011 - 10:13 AM, said:

Vad cum zi de zi colegi de-ai mei, mai ales cei cu foarte mult bun simt , sunt ultragiati, batuti, scuipati, batjocoriti, injurati etc tocmai de catre ,,domnisoarele pudice" despre care tocmai vorbeati.

Bunul simt e confundat cu slabiciunea, de multi oameni. D-asta se intampla asa.

[Utzu]

Văd că din două trei postări am reuşit să supăr suficiente persoane de pe forum şi să mă îndepărtez mult de subiect, suficient cât să înceapă să-mi pară rău că am început această discuţie. O să încerc să fac câteva precizări care să repare din impresiile lăsate dar vă rog să plecaţi de la prezumţia că sunt de bună credinţă, că nu doresc să judec sau să ofensez pe nimeni individual şi nici colectiv. Am încercat să folosesc un limbaj cât mai modest şi umil tocmai pentru a evita astfel de situaţii, dar se pare că nu sunt prea priceput în ale comunicării.
Pornind de la frazele domnului Elvis, cum că i se pare că metodele miliţienilor erau foarte eficiente, că este sătul de vorbe frumoase şi că cei din poliţie care sunt politicoşi şi cu bun simţ sunt constant victime ale ultrajului ş.a., raportându-mă la postarea mea anterioară în care vorbeam de preeminenţa echilibrului sufletesc şi a înţelepciunii în activitatea poliţienească şi la ceea ce am aflat în mod direct despre unele metode miliţieneşti, am crezut că domnul Elvis, poate dintr-o stare de nemulţumire faţă de situaţia de moment, ar fi în favoarea unei atitudini mult mai aspre, mai agresive, mai lipsită de răbdare sau uneori chiar abuzive, a poliţistului faţă de cetăţeni. Văzând reacţiile, înţeleg acum că m-am hazardat.
Deşi nu am vrut să merg prea departe cu destăinuirile personale, mă văd nevoit să spun că bunicul meu nu a fost, din păcate, un poliţist care să aducă cinste uniformei sale, el fiind primul care recunoştea acest lucru. Constant în ultimii săi ani de viaţă, mai cu seamă când mi-am exprimat şi eu interesul pentru o carieră de poliţist, mi-a destăinuit că faptul intrării în miliţie a fost cea mai mare eroare a vieţii sale. Ca argument mi-a adus multe exemple de comportament abuziv pe care el însuşi le-a avut faţă de unii concetăţeni ai săi, iar apoi când a reuşit să se transfere la birou, faptul că nu a ştiut să pună piciorul în prag şi s-a făcut complice prin pasivitate altor nereguli grave şi unor suferinţe care au tarat vieţi. Toate acestea au fost destăinuiri pe care un bunic le face nepotului său. Nu s-a desolidarizat nici o clipă de colegii săi, dintre care mulţi încă sunt în viaţă şi pe care îi cunosc sau care îmi sunt vecini, ci a reuşit să delimiteze mereu, foarte bine slăbiciunile omeneşti de omul propriu-zis. Când v-aţi referit la metodele miliţienilor nu am avut în minte manualul de tactică criminalistică ci m-am raportat la aspectele de mai sus.

Domnului Lord nu prea ştiu ce să-i răspund.. tocmai că nu blamez/răstignesc miliţienii în corpore, ci am vorbit despre ceea ce ştiu, despre cazul bunicului meu, despre un caz individual, pentru a se înţelege fidel care este modalitatea mea de a mă raporta la o temă pe care nu eu am adus-o în discuţie. Am folosit exemplul bunicului meu, crezând că domnul Elvis se referă la mijloacele brutale/abuzive ale miliţie, acesta fiind motivul pentru care am scris între paranteze că presupun că ne referim la aceleaşi metode. Nu îmi reneg/judec bunicul Doamne, fereşte! Încerc pe cât posibil să îmi asum smerit şi cele bune şi cele rele ale sale, aşa cum m-a învăţat el să procedez, pentru că greşelile lui au reprezentat un manual de viaţă pentru mine. Dacă a spus că nu era mându de cariera sa de poliţist, nu a făcut-o pentru că nu a prins hoţi sau că nu şi-ar fi făcut datoria, că şi-ar fi judecat colegii, ci pentru că atunci când trebuia să slujească omul a slujit orgoliului său sau lăcomiei sale, cruzimii sale sau unor alte defecte pe care şi le-a reconoscut deschis spre sfârşitul vieţii sale şi că prin această atitudine au avut de suferit persoane nevinovate, inclusiv cei din familia sa. Iertaţi-mă că fac spovedanii personale, în orb pe net, dar aceste destăinuiri nu ar fi necesare dacă s-ar încerca o minimă disponibilitate de a înţelege omul iar nu discursul. Bănuiesc că a înfiera cu mânie proletară e şi el un reflex de discurs şi că nu v-aţi referit totuşi, propriu-zis, la cele scrise de mine.

În final, domnului Elvis, acel fragment pe care dumneavoastră l-aţi reluat trebuie citit în context, anume în care eu făceam referire la "miliţieni", eventual la "poliţiştii care s.au săturat de vorbe frumoase", la cei care sunt bătuţi/înjuraţi etc. Consideram aşadar că în ipoteza în care poliţiştii de acum ar reveni la metehnele pe care eu le atribuiam (eronat?) miliţienilor, nu aş vrea să mă întâlnesc cu unul atunci când nu se află în toane bune, eventual să îşi verse amarul pe mine. Nu am întâlnit până acum un poliţist care să-mi vorbească urât (în sensul de a folosi cuvinte vulgare), să nu-şi respecte (formal) uniforma sau să nu-şi respecte statutul, însă conjunctural am observat şi defecte omeneşti despre care nu ţin deloc să vorbesc, dar care au provocat o conduită departe de aşteptări. Nu m-am victimizat vreodată, nici nu am aşteptări supra umane de la persoane care intră deseori în contact cu atitudini antisociale şi, în principiu nu mă aştept să-mi vorbească poliţistul ca stewardesa, recepţionera sau ospătarul. Poate, pentru unele cazuri de excepţie, aţi observat şi dumneavoastră cazuri ca cele despre care vorbesc.

Domnule lionn, vă mulţumesc pentru intervenţie şi pentru detalii. Nu cunosc nimic din analiza tranzacţională, ci doar am preluat o noţiune întâlnită aici pe site.

Mi-e evident că nu are rost să mă apuc să scriu despre lucruri pe care nu le pot cuprinde intelectual nici măcar la nivel de reprezentare şi e evident că aş fi mai câştigat dacă aş continua documentarea decât să-mi dau talentele pe faţă în referate de clasa a cincea şi să abuzez de răbdarea dumneavoastră pe acest forum. Vă mulţumesc sincer pentru amabilitatea cu care mi-aţi răspuns şi mi-aţi suportat confuziile şi răutăţile voite şi nevoite. Vă doresc să aveţi parte de vremuri mai bune şi individual şi dpdv al profesiunii dumneavoastră. Doamne, ajută!

[Catalin]

Nu trebuia să te chinui să scrii un ditamai post. Puteai să ne spui mult mai simplu şi concis, cum îţi doreşti tu să fie un poliţist. Nu eşti nici primul şi cu siguranţă nici ultimul.
Ştim şi noi ... îţi doreşti un poliţist echilibrat, calm, care să nu fie afectat de problemele cotidiene, să uite de problemele familiare, financiare, etc să se adreseze cu un deosebit respect, solicitudine şi chiar puţină umilinţă, atunci când intră în contact cu tine. DAR când e vorba despre ceilalţi ... presupuşi infractori, interlopi, mafioţi, etc să fie intrasigent, neînduplecător, dur şi să-i pună la punct fără nicio ezitare.
Ei bine, ştim şi noi că ăsta e profilul ideal al unui poliţist, dar în realitate lucrurile nu sunt deloc atât de clare şi e imposibil pentru o fiinţă umană să reacţioneze aşa cum scrie prin teorie. De ce? E simplu, pentru că în stradă nu scrie pe fruntea nimănui "infractor", "mafiot" sau "interlop". Toţi au aceleaşi drepturi şi trebuie trataţi la fel. Iar aceste lucruri, românul nu doreşte să le priceapă, probabil datorită democraţiei prost înţelese, pentru că acelaşi român când merge pe afară, uită instant de democraţie sau drepturi şi nu mai este deloc deranjat de tonul cu care i se adresează poliţistul austriac, german, etc. Ba mai mult, chiar dacă îl şi tăvăleşte ăla puţin ... nu îl percepe ca pe un abuz, cum ar fi făcut-o în ţara lui, ci cade în admiraţia lui, povestind cu mândrie şi prietenilor de acasă.
Dar asta e ... suntem un popor de ipocriţi.

[Utzu]

Postul lung era o încercare de a scuza anumite confuzii pe care le-am creat.
Modul în care credeţi dumneavoastră că eu consider că ar trebui să fie un poliţist nu are nici cea mai mică legătură realitatea. Ar trebui să fiu niţel cretin să mă aştept ca poliţistul să fie un roboţel neafectat de probleme cotidiene, rupt de realitate, calm în sensul de placid/indiferent/apatic, solicitudine în sensul de amabilitate greţos-dulceagă, în stilul martorii lui Iehova (scuze celor sensibili), umilinţă în sensul de slugărnicie, toate acestea într-o măsură mai mică sau mai mare, funcţie de individ. Ori să fie un grabnic agă al ordinii publice, să taie şi să spânzure după cum bate vântul delaţiunii.

În principiu, dacă e să am vreo aşteptare de la poliţişti, aceea se referă la modalitatea în care unii dintre dumneavoastră, îşi scuză defectele prin faptul că românii nu le înţeleg profesia şi că îi văd, pasă-mi-te, complet eronat. Eu aş vrea (la modul real, dar nu-mi fac iluzii) ca fiecare medic, poştaş, poliţist, porcuror etc. să-şi asume mai întâi rolul de om normal, întreg la minte şi la suflet, verde, fără orgolii casante, fără sensibilităţi de domnişoară sau manii de autojustificare/autovictimizare, să fie de bună credinţă şi croit din plămada deţinuţilor politici din secolul trecut. Nu vreau să cad în capcana clişeelor, dar nici nu e corect să vă las să-mi atribuiţi asumpţii gratuite şi inexacte. Nu a fi poliţist e o stare de spirit.. a fi om e o stare de spirit. Mi se pare că a pune vocaţia profesională înaintea datoriei de a fi om e o mare ţeapă. Fiecare este dator să-şi scarmene conştiinţa şi să recunoască faţă de sine că e leneş dacă stă pe net în timpul servciului, că de fapt e laş şi fricos când se preface că aplică nuş ce gradualitate, că-i crapă pielea de infatuat când se crede intransigent în exerciţiul funcţiunii, iar nu să se ascundă după statutul de poliţist/et ejusdem farinae, care vezi bine, nu poate fi înţeles de tot profanul.

Indiferent de profesie, oricât de ermetică şi oricâtă influenţă ar avea asupra psihicului şi comportamentului fiecăruia, lipsa caracterului, bolile sufleteşti de tot felul, sunt întotdeauna evidente.

Am spus toate astea pentru că şi unii poliţişti şi alte categorii profesionale care implică mai mult sau mai puţin exerciţiul autorităţii de stat, îşi ascund mizeriile în spatele statutului, iar când unii dintre noi ăştia mai mici, ne găsim strigând că "împăratul e gol", ne trezim catalogaţi ca ipocriţi ori cu aşteptări absurde oi incapabili de a înţelege resorturile fine ale profesiei (la care aspirăm de fapt complexaţi de condiţia noastră minoră).

Nici acest comentariu nu e un atac la persoană şi mi-ar părea sincer rău să fie interpretat în acest sens. Nu-mi permit în condiţia în care sunt acum să arăt cu degetul, însă cred că oricine cu o minimă sinceritate şi un spirit de observaţie mediocru poate ajunge la aceleaşi concluzii. Repet, e cam singurul lucru pe care l-aş avea de reproşat unor puţini colegi ai dumneavoastră. Altfel, deşi nu despre asta era vorba, îmi doresc o ţară de poliţişti din fibra lui Tudor Gheorghe.

Edited by Utzu, 10 October 2011 - 10:30 PM.

[Catalin]

Ipocrizia este la ea acasă aici în România.
Iar dacă nu ai observat până acum, atunci nu cred că e deloc corect să vorbeşti despre sinceritate sau spirit de observaţie.
În plus, din ultimele postări, m-ai convins că eşti prizonierul unor frustrări şi complexe în ceea ce priveşte această categorie profesională, din moment ce vorbeşti de datoria de a fi om ca şi cum ar fi ceva incompatibil cu vocaţia profesională.

[Elvis]

Domnule Utzu eu recunosc ca a fi politist este o stare de spirit.
Insa daca dumneavoastra ne cereti sa spunem ce probleme avem ca mai apoi sa ne certati ca ne plangem........
Cu privire la bolile sufletesti, cred ca nu trebuie sa amintiti despre acest subiect.
Dupa un studiu facut de catre Directia Medicala a MAI , nu de catre sindicate sau CNP, durata medie de viata a politistilor din operativ este de 62,5 ani.
Va puteti inchipuii cum ar arata un studiu facut pe bune?
Asta este realitatea domnule Utzu, restul e tacere..........


,,Bine ne pot face numai unii oameni; rău ne pot face toti."
,,Ipocrizia lumii este de a aprecia un om atunci cand nu mai este."

Edited by Elvis, 10 October 2011 - 11:21 PM.

[lionn]

Utzu, eu ți-am dat o bilă verde, pentru că...că ai început să te spovedești și tu ca bunicul tău. Asta, reprezintă un lucru bun. În ipoteza în care ve ajunge polițist vreodată să nu faci ce a făcut bunicul tău.
Ce au postat ceilalți colegi forumiști, polițiști, reprezintă trăiri personale ale fiecăruia. Ai fi putut singur să constați că, nici pe departe nu sunt genul de oameni care s-ar deda la abuzurile pe care ți le-a povestit bunicul tău.
...și apropo, Cătăline, și eu sunt polițist, din tată în fiu...

Edited by lionn, 11 October 2011 - 08:30 PM.