129 replies to this topic

[Dorin17]

Va propun un topic unde sa va puteti exprima din punct de vedere artistic, asa cum simte fiecare, tocmai pentru a uita de necazurile si grijile cotidiene. Nu trebuie neaparat sa postati creatii proprii, ci si ceea ce v-a impresionat din punct de vedere artistic.

[Miadry]

Well, o sa incep eu.
Primul lucru care mi-a venit in minte cand am citit acest topic a fost muzica si dansul lui Michael Jackson.
Sunt super fan MJ de cand ma stiu si chiar daca i-am urmarit clipurile si i-am vazut miscarile de dans de nenumarate ori, de fiecare data sunt impresionata.

Pentru mine MJ reprezinta Perfectiunea in dans.

Acesta este unul dintre momentele mele favorite, un show care incorporeaza unele dintre cele mai bune melodii ale sale si, cu siguranta, cele mai tari miscari.



Enjoy

[Dorin17]

Eu voi posta o creatie proprie, pe care o voi supune criticilor voastre.


In zadar...


De ce-am mai cautat zadarul in zadar?
De ce-n zadar ne-am mai mintit pe sine?
Cand stim ca nu-i nimic mai temerar
Si in zadar mai vine-un tren pe sine...


Tu in zadar ai zamislit un univers,
In gara-ti mica, si esti sef de gara,
Tu sti ca nu ma voi opri din mers,
Te chem in trenul meu ultima oara.


Si in zadar mai trag eu de semnal,
Ca sa te urci in tren, sa fii cu mine,
Sti ca-ntre noi se pune golul temporal
Si in zadar mai vine-un tren pe sine.


Tui in zadar ma vei jeli de-acum,
Noi nu vom fi-mpreuna niciodata,
Caci tu ramai, iar eu imi vad de drum,
Asa a fost sa fie, draga fata!

Cam asta e! Astept criticile, bune sau rele!

Edited by Dorin17, 19 April 2011 - 06:36 PM.

[Miadry]

Nu prea ma pricep la poezii sau la critica literara, dar mie mi se pare draguta poezia.
Ai un plus si pentru curajul de a posta.
Eu chiar daca as zamisli cateva versuri nu as avea curajul sa le fac cunoscute.

[Dorin17]

Asta era pentru inceput. Am altele si mai grele, dar asta am pus-o aici sa vad cate critici pro si contra am ca sa vad daca mai postez.

[dorian]

Dorin17, on 19 April 2011 - 06:29 PM, said:

Eu voi posta o creatie proprie, pe care o voi supune criticilor voastre.


In zadar...


De ce-am mai cautat zadarul in zadar?
De ce-n zadar ne-am mai mintit pe sine?
Cand stim ca nu-i nimic mai temerar
Si in zadar mai vine-un tren pe sine...


Tu in zadar ai zamislit un univers,
In gara-ti mica, si esti sef de gara,
Tu sti ca nu ma voi opri din mers,
Te chem in trenul meu ultima oara.


Si in zadar mai trag eu de semnal,
Ca sa te urci in tren, sa fii cu mine,
Sti ca-ntre noi se pune golul temporal
Si in zadar mai vine-un tren pe sine.


Tui in zadar ma vei jeli de-acum,
Noi nu vom fi-mpreuna niciodata,
Caci tu ramai, iar eu imi vad de drum,
Asa a fost sa fie, draga fata!

Cam asta e! Astept criticile, bune sau rele!

Frumos, felicitări. Ai compus într-un moment precum îl descrii în poezie?

[Dorin17]

Multumesc pentru felicitari! Astept in continuare criticile voastre.

[Cristi]

O piesa pe care o cant cu colegul meu de trupa : aici.. Eu cant la clape, vocea e a colegului.

Edited by Kmcoio, 20 April 2011 - 06:10 PM.

[Miadry]

Kmcoio nu este doar politist ci si artist.

Foarte frumoasa piesa.
Sunt sigura ca toate piesele voastre sunt cel putin la fel de frumoase ca si aceasta.
Sunteti foarte talentati si va asteptam sa ne mai incantati si cu alte melodii.

[VladM]

O lucrare de a mea...de la care am pornit o intreaga poveste.
Tema este "viata e nimicitoarea iluziilor". Lupa dintre vis si realitate.

Procust

-Tu, Vlad , ce ai visat aseara?
-Nimic! am rostit eu un glas stins, plin de ura, de surprindere, de intrigare.
Acea realitate crucisatoare ca durere, pentru ca nu o poti repeta... acel vis, acea iluzie de nepatruns in real, fara pic de sens in exterior, doar o fatada, un zid ce nu te lasa sa iesi din acea durere, spre a intra intr-o lume a ta, si numai a ta, a unui unvers cu miliarde de stele, omul.
Acea atingere tandra, plina de caldura, de implinire sunt..."eu".
Mereu tanjind dupa iluzii, mereu asteptand o alta si plangand in suspinul sufletului, caci acea lume pe care am pasit, am simtit-o s-a spulberat ca o stea cazatoare in inaltul vazduhului.
-De parca realitatea m-ar putea invinge!?
-De parca as putea trai acolo vesnic!?
Acea dorinta fara margini este insasi muza mea; iubind-o atat de mult.in zadar, caci ceea ce va fi fost este doar o iluzie, si nimic mai mult.
Iluzia nu este decat un viciu ce te face sa o vrei din ce in ce mai mult, caci incepi sa crezi in ea, iar in mine o batalie fara cusur incepe, batalia acceptarii vietii, realitatii, si acelei dulci si suave atingeri ale acelor trairi preluate din real si transpuse in tine...ceva ce ti se pare cu adevarat perfect, diferit si nu in ultimul rand cel mai frumos lucru acre ti s-ar putea intampla.
Va fi mereu acolo, consumandu-te, mult mai puternica decat orice altceva real. Ma mistuieste, ma distruge, ma spulbera, zi dupa zi tanjesc dupa ea.
Este si va fi scaparea mea si tot odata blestemul, fiindca ceilalti nu vor intelege o iota. Cum oare m-as putea deschide in fata acelor ochi banuitori... In viata, in real, in greutatile acestora nu poti vedea idei, nu le poti atinge fizic, nu le poti construi ca in lumea ta, iluzia si totodata o povara atat de suava ce te mistuie si te bucura zi dupa zi.
Intotdeauna va fi mult mai puternica decat realul, pentru ca fata de acesta, iluzia te face sa o doresti, sa o cuprinzi in tine, sa o saruti, sa o atingi, sa o mistui la fel cum ea o face pentru tine, iar apoi sa te trezesti in fiecare dimineata, in acelasi real, in aceiasi povara.
Am ramas, fara cuvinte aici si acum la fel cum am procedat si cu acei "oameni".
Uitandu-ma in urma nu vad decat o ceata densa, acel zid ce persista mereu, ce ne face ceea ce suntem in fiecare zi: Oameni.

Edited by Noxy, 20 April 2011 - 07:20 PM.

[Miadry]

Dupa parerea mea, ai talent. Nu este usor sa scrii asa.
Cat timp ti-a luat?

[VladM]

De fapt, initial a fost o tema pentru scoala. Mi-a luat 1 ora si ceva..cred.
Am scris-o intr-o seara de februarie... din cate imi aduc aminte.
Ma bucur ca iti place. De fapt asta e un fel de intro. De aici mi-a venit ideea cu un roman psihologic. L-am inceput...iar dupa o luna de munca am abandonat chestia din diferite motive.

Edited by Noxy, 20 April 2011 - 08:51 PM.

[Miadry]

Oh, imi pare rau.
Sa stii ca niciodata nu este prea tarziu.

[Dorin17]

Frumoasa piesa Kmcoio, sper ca veti continua!

Noxy, ar trebui sa continui! Chiar ai talent!

Edited by Dorin17, 20 April 2011 - 09:57 PM.

[Dorin17]

Mie imi place foarte mult poezia, iar dintre poetii romani il admir foarte mult pe George Cosbuc. Are multe poezii frumoase, dar cea care m-a impresionat pana la lacrimi a fost si este " Trei Doamne, si toti trei"


Trei doamne si toti trei...


Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
Dar George-al nostru cum o duce?
Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Trei, Doamne, şi toţi trei!

[Dorin17]

Iata ultima poezie scrisa de Adrian Paunescu, chiar inainte de a-si da obstescul sfarsit:


"De-aicea, de pe patul de spital
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei
Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate!".

[Dorin17]

O alta poezie a geniului care a fost, George Cosbuc, si care m-a impresionat este........:

El-Zorab

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!

Edited by Dorin17, 27 April 2011 - 06:49 PM.

[anamaria1292]

O poezie care mie imi place foarte mult.George Bacovia este unul dintre poetii mei preferati datorita viziunii lui asupra lumii combinata cu usoara nebunie..Sper sa va placa.




Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine sa le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...
George Bacovia
"Cuptor"

[Dorin17]

Ion Minulescu, un alt mare poet, a scris.....

Sinuciderea unui anonim...


S-a sinucis un anonim!...
Un “fapt divers”, si-atata tot...
Caci anonimii, precum stim,
Nu fac nici ei decat ce pot —
Unii pleaca,
Altii vin...
Un anonim pe lume mai putin,
Un mort mai mult in cimitir,
Si bietul om a fost scutit de bir!...

S-a sinucis un anonim...
S-a sinucis, dupa cat stim,
Intr-o mansarda de hotel —
Hotel modern, cu ascensor,
Ca mortul sa coboare-n strada mai usor!...
S-a sinucis fiindca iubea
Pe cineva...
Pe cine?
Nu se poate spune...
O anonima ca si el,
Pe care-a vr ut sa se razbune,
Probabil, fiindca-l insela...
Sau, poate... numai banuia,
Caci fapta n-a fost confirmata
Nici chiar de anonima arestata.
Interogata,
Judecata,
Si... achitata!...
S-a sinucis un anonim!...
Si-atata tot!...
Povestea lui,
Povestea capetelor cu cucui,
Povestea noastra,-a tuturor,
Povestea anonimilor!...
S-a sinucis un anonim!...
Dar, lucrul nemaipomenit,
Cadavrul lui a disparut
Ca o cometa-n infinit,
Si n-a mai aparut,



Asa c-anuntul mortuar
N-a mai iesit nici el de sub tipar...
Si-a doua zi gazetele n-au scris
Nici un cuvant de bietul sinucis!...
Doar mai tarziu, cand s-a aflat
Anume ce s-a intamplat,
Intreaga presa s-a cutremurat!...
Acum, se stie-n mod precis
Ca anonimul sinucis
De anonima lui a fost furat,
De teama sa n-o faca de rusine
Cand in oras s-ar fi aflat
Exact ce-a fost:
O anonima care-ncepe bine
Si-un anonim care sfarseste prost!...
Deci anonima cu pricina,
Voind sa-si ispaseasca vina,
L-a dus la ea acasa pe furis,
Si-n toiul noptii l-a-ngropat
Intr-un alcov luxos si parfumat,
In care alti trei sinucisi —
La fel, tustrei, tot pentru ea —
Il asteptau pe-al patrulea...
Ba poate chiar pe-al cincilea...
Si-al saselea...
Si-al saptelea...
Si-al optulea...
Et caetera...
Et caetera...

Si-abia atunci gazetele au scris
Un necorolog cu litere aldine,
Si-au scris solemn
Si grav,
Ca sa se stie
De orisicine
Ca anonimul sinucis
N-a fost decat o biata jucarie,
Cazuta-n gheara altei jucarii...
Sau, daca vreti,
Doi diavoli de copii,
Copii precoci —
O fata
Si-un baiat —
Ce-au incercat
Sa iasa din anonimat
Prin acest “fapt divers” adevarat...
Dar care, vai!... n-a existat
Decat in fantezia mea
Si-a celor care-mi vor ierta
Curajul de-a-i fi convertit
Sa ma citeasca pana la sfarsit!...



Ei, ce ziceti...?

[anamaria1292]

=))..foarte frumoasa...mi-a infrumusetat seara..