Distrugerea Poliţiei Române prin încadrările directe


Marius

Drept urmare a demersurilor MAI în vederea realizării unor încadrări din sursă externă pentru funcţii de poliţişti, e necesar să explicăm pe înţelesul tuturor eventualele consecinţe şi faptul că atât din punct de vedere moral cât şi socio-profesional, o asemenea măsură este un DEZASTRU. Angajarea unor oameni fără o minimă pregătire poliţienească este un demers pompieristic, menit să afecteze atât prestigiul instituţiei, cât şi imaginea poliţistului în ochii cetăţeanului, dar şi raporturile profesionale dintre poliţişti. Realitatea a demonstrat că un asemenea nou venit nu se va putea transforma peste noapte în poliţist, în ciuda celor care susţin contrariul şi categoric va interacţiona negativ cu restul colegilor, al căror rol NU este să pregătească noii cadeţi astfel recrutaţi. Un asemenea individ încadrat de pe stradă, NU este de niciun ajutor, pentru că ipotenţa lui profesională, generată de lipsa pregătirii de bază, trebuie acoperită / compensată cu muncă suplimentară de către ceilalţi poliţişti.

În plus, este de notorietate faptul că prin aceste "încadrări directe" sunt angajaţi doar pe bază de cumetrii, relaţii şi pile, tot felul de nepoţi, nepoate, neveste, amante, fine, mătuşi, naşi, unchi etc. care nu sunt capabili să promoveze un examen de admitere într-una dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, dar caută tot felul de modalităţi imorale şi ilegale să pătrundă peste noapte în sistemul poliţienesc. Acest fenomen al angajărilor din sursă externă peste tot în lume generează doar incompetenţă şi corupţie, pentru simplul fapt că se desfăşoară în baza traficului de influenţă şi a unor criterii ce nu au absolut nicio legătură cu performanţa.

Un alt aspect important îl constituie legalitatea unei asemenea măsuri. În prezent legislaţia NU permite încadrări directe pentru funcţii specifice de poliţişti absolut deloc. Există o singură excepţie pentru anumite specializări ori calificări profesionale pentru care Ministerul Internelor nu poate asigura formarea profesională iniţială prin reţeaua proprie de instituţii de învăţământ, dar aceste prevederi nu sunt aplicabile pentru funcţiile de agenţi de poliţie.

Din punct de vedere legal, Art. 9, alin.(1), din Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, stabileşte foarte clar că poliţiştii provin din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne.
Art. 9
(1) Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cu titlu de excepție, alin (3) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea excepţională de încadrare din sursă externă a unor "specialişti" cu studii corespunzătoare cerinţelor postului.
(3) Pentru unele funcţii pot fi încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare şi siguranţă naţională specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.
...
(5) Încadrarea unor specialişti în poliţie se realizează prin concurs sau examen, după caz.

Este vorba deci de "situaţii de excepţie", când este necesară încadrarea unor oameni specializaţi pe anumite domenii care nu pot fi acoperite din resurse interne, fapt prevăzut foarte clar în Art. 2 lit. c din O.M.A.I. 665/2008 privind activităţile de management resurse umane în M.A.I.
c) funcţii de specialitate - acele funcţii care pentru a putea fi ocupate, potrivit cerinţelor prevăzute în fişa postului, impun existenţa uneia sau mai multor specializări ori calificări profesionale pentru care Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu poate asigura formarea profesională iniţială sau continuă prin reţeaua proprie de instituţii de învăţământ;

În lipsa acestor condiţii, orice ocupare a unor funcţii vacante cu personal poliţienesc se poate face doar prin suplimentarea locurilor în instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, NU din sursă externă. Mai mult, cu siguranţă funcţiile de agenţi de poliţie se încadrează perfect în ipoteza textului de lege menţionat, agentul de poliţie nefiind un "specialist" în sensul acestor prevederi legale, iar drept urmare, un astfel de demers este vădit nelegal. 

Sperăm ca atât poliţiştii în activitate şi în mod special viitorii poliţişti aflaţi încă pe băncile instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, să nu ezite şi să formuleze plângeri penale, petiţii şi reclamaţii către instituţiile competente împotriva celor responsabili, având în vedere că aceştia din urmă vor fi supuşi unor prejudicii directe în cazul aplicării unei asemenea măsuri.

Poliţiştii trebuie să fie conştienţi că trădătorii şi trântorii din sindicate, care în marea majoritate sunt şi ei la rândul lor încadraţi direct ori pensionaţi, susţin cu tărie această bătaie de joc la adresa acestei categorii profesionale, datorită faptului că organizaţiile pe care le conduc au devenit adevărate sindicate galbene, iar ei în prezent se bucură de influenţă şi importante privilegii acordate de conducerea ministerului, ce le oferă posibilitatea să-şi încadreze în poliţie proprii lingăi şi slugarnici.

Ministerul de Interne susţine pe pagina oficială de facebook că această măsură a încadrării din sursă externă ar fi una de excepţie şi ar avea în vedere acoperirea unui eventual deficit de personal ce ar putea să apară prin ieşirile la pensie. Ceea ce e total fals! Lipsa de personal nu poate fi considerată o situaţie de exepţie, tocmai pentru că prin aceste încadrări directe problema NU va fi rezolvată. Cei angajaţi direct nu îi vor înlocui în adevăratul sens al cuvântului pe cei pensionaţi, ci doar din punct de vedere numeric. Practic aceşti noi angajaţi vor fi la fel ca şi elevii trimişi de şcoli în practică. Chiar şi din punct de vedere economic aceste încadrări directe sunt dăunătoare şi pentru a vă convinge, vă invit să citiţi: De ce suntem împotriva încadrărilor directe!unde veţi găsi explicat pe îndelete şi argumentat de ce această soluţie nu poate fi una de excepţie, ci doar maschează interese ascunse.

Ăstea sunt doar câteva din motivele pentru care poliţiştii adevăraţi consideră că angajările din sursă externă sunt inoportune, neperformante şi în mod special ilegale. 

20




Feedback utilizatori




Chiar şi pentru cetăţean este o măsură ce îi afectează interesele legitime. Să vă explic de ce. 

Oare cetăţeanul român şi-ar urca copilul într-un tren condus de un mecanic de locomotivă angajat din sursă externă, ce trebuie să înveţe din mers? Mă tem că nu.

La fel şi în cazul poliţistului. Şi-ar dori cetăţeanul ăsta român ca atunci când are o problemă şi sună la 112 să vină un poliţist anagajat direct care nu ştie ce are de făcut dar trebuie să aplice nişte acte normative, care produc consecinţe juridice pentru cetăţeni? 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu stiu de ce, dar am un "deja vu" referitor la situatie, adicatelea se va aplica principiul "ciinii latra, ursul merge" si vor face tot cum vor.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu se pot face demersuri in ceea ce priveste aceasta "mirifica, ingenioasa" idee, aceea a incadrarilor din sursa externa? Adica este injust ceea ce se intampla si totodata frustrant pentru elevii care se chinuie, sau "pierd" 2 ani scolarizandu-se. Mi-e teama sa nu se ajunga la situatia din 2008, cand, dupa acele incadrari, tot personalul Politiei de Frontiera a sustinut un examen eliminatoriu, lucratori buni fiind dati afara si tinuti cei facuti la apelul bocancilor. E strigator la cer.. 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Politisti este vremea sa ne trezim!!!!

Sindicatul  Poliţiştilor  Dolj

AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN POLITIE „ALEXANDRU IOAN – CUZA”

Nr.  186  /  01.02.2016

Către,

Ministrul Afacerilor Interne

dl. Petre Toba

         Ca urmare a deciziei dvs. de recrutare în vederea încadrării din sursă externă a poliţiştilor, Sindicatul Politiltilor Dolj îsi exprimă protestul vehement fată de o asemenea măsură nejustificată atât din punct de vedere legal cât si profesional. Cunoastem că, încă din septembrie 2015, se punea problema unor angajări masive din sursă externă motivat de conjunctura extraordinară ce se preconiza la acel moment (stabilirea pe teritoriul României a unui număr mare de refugiati), însă acel moment a trecut fără a se dovedi necesară suplimentarea fortelor de ordine pe acest motiv. Este de notorietate deja că ipoteza refugiatilor nu mai este de actualitate pentru România. În aceste conditii nu vedem ce situatie de exceptie justifică încadrarea din sursă externă a agentilor de politie când există institutii specializate de formare si recrutare a personalului, scoli de politie destinate încadrării politistilor, ca regulă generală. Orice lipsă de personal se acoperă, ca regulă, în acest mod.

            Din punct de vedere legal, art.9, alin.1, din LEGEA nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, stabileste că poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne. Cu titlu de exceptie, alin. 3 al aceluiasi articol prevede posibilitatea încadrării din sursă externă a unor specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. Este vorba deci de situatii de exceptie când este necesară încadrarea unor oameni specializati pe anumite domenii care nu pot fi acoperite din resurse interne. În lisa acestor conditii, orice lipsă de personal se acoperă prin suplimentarea locurilor în institutiile de învătământ ale MAI, nu din sursă externă. Nu credem că functia de agent de politie se încadrează în ipoteza textului de lege menionat, agentul nefiind un specialist în sensul legii. Cum nu există nici o altă ipoteză de stare exceptională care să justifice astfel de încadrări, considerăm că un astfel de demers este vădit nelegal.

            Din punct de vedere moral si socio-profesional, angajarea unor oameni fără o minimă pregătire politienească este un demers menit să afecteze atât prestigiul institutiei noastre, imaginea politistului în ochii cetăteanului (si asa subrezită de proasta organizare), cât si raporturile profesionale dintre politisti. Un asemenea nou venit, chiar o persoană integră si inteligentă, nu se va putea transforma peste noapte în politist si categoric va interactiona negativ cu restul colegilor politisti, al căror rol nu este să pregătească noii cadeti astfel recrutati. Nu este de neglijat nici modul în care se va efectua această recrutare fără criterii, stiut fiind că sistemul nepotismului si favoritismului este încă în floare în Politia Română, conditii în care ne îndoim temeinic că vor fi alesi cei meritosi în dauna celor pilosi.

            Pentru aceste motive considerăm că angajare din sursă externă este nu numai inoportună si neperformantă cât si nelegală si vă rugăm să vă reconsiderati pozitia fată de această initiativă, cel putin neinspirată.

SINDICATUL POLITISTILOR DOLJ

Președinte  

Macesanu Elvis-Daniel

Adresa: Strada Amaradia, nr. 32, camera 231, Craiova- Dolj.

C.I.F. 27656881 ,   tel. 0769065988, 0769065990, 0769065991, 0769065992

Adresa pentru corespondenta: Str.Vulturi, nr.19, Craiova-Dolj

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu merge ca o asociatie un pic mai intepata, sa faca plingere in numele si cu acordul elevilor de la sc.Cimpina. impotriva M.A.I. pentru discriminare? Zic si eu!

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
MariusD

Publicat (modificat)

Bun demersul dvs. .. insa are unele scapari.. pe care ar trebui sa le lamuriti pentru ca demersul dumneavoastra sa aiba succes..si anume :

1. Cine spune ca pericolul stabilirii pe teritoriul României a unui număr mare de refugiati a trecut ? Media ? Antenele ? Sindicatul politistilor de la Dolj ?

2. Dvs unde lucrati nu aveti nevoie de oameni cat mai curand? Toata lumea se plange in momentul asta de lipsa de personal si multi din noi nu ne putem lua concedii, muncim peste program, facem ore suplimentare pentru ca NU SUNT OAMENI si acum spunem ca noi nu vrem oameni ? Ca nu vrem inca 2000 de posturi, posturi care sunt bugetate ANUL ASTA, si care categoric nu sunt bugetate pentru a fi scolarizate inca 2 ani la Campina. Posturi care, prin demersul dvs eu inteleg ca vreti sa ni le sisteze sau sa se blocheze. Dumneavoastra promuneti sa strigam ca nu vrem acele posturi ?? 

3. S-au facut in ultimii ani mii de incadrari directe, si au fost scoase mii de posturi de politisti din scolile de profil. Ati facut dvs un top daca sunt mai buni politistii incadrati direct sau cei care au terminat o scoala de profil ? Doar cei incadrati direct au afectat institutia in ochii cetateanului in ultimii ani ?

       Ca sa inlatur orice dubiu, eu personal am terminat scoala de politie dupa un curs de 2 ani, si am avut poate ganduri vis a vis de cei veniti odata cu mine incadrati direct in acelasi an cu mine, insa dupa 10 ani lucrati in sistem si cu oameni veniti din scoala si cu cei incadrati direct va spun ca important este colegul si omul cu care iti faci serviciul in primul rand. 

        Va spun sincer, ca dumneavoastra faceti rau politistilor cu inceperea acestui demers. Numai bine.

 

Modificat de MariusD
0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Hai sa nu privim incadrarile externe ca pe un "Armageddon". Ganditi-va si la lucrurile pozitive care se vor intampla prin incadrarea celor din sursa externa. Si o sa imi si argumentez opinia in cele ce urmeaza. In afara faptului ca sunt subunitati unde lipsa de personal este acuta, lucrul acesta vazandu-se prin prisma volumului de dosare penale repartizate pe lucratori. Am auzit de birouri IC unde lucratorii nu au mai mult de 10 AN-uri si maxim 15 AC-uri in lucru spre deosebire de alte structuri de acest gen unde unii lucratori ajung si la 80 de AC-uri in lucru!!! Aspectele acestea nu le sesizati? Lipsa politistilor din strada nu o sesizati? Am observat mai sus o opinie care suna ceva de genul "cand or sa sa se acomodeze acesti cadeti in tainele muncii de politie?" Or sa se acomodeze, va garantez eu! Iar cei care nu se acomodeaza, se vor elimina pe cale naturala! Va spun sincer, am un coleg, ofiter provenit din randul agentilor de politie incadrati direct. La momentul actual este unul dintre cei mai buni CP-isti pe care i-am intalnit, dand dovada de seriozitate si profesionalism. Deci se poate, domnilor! Haideti sa mai privim lucrurile si in ansamblu, nu numai prin perspectiva faptului ca vin "civilii" sa ne ia functiile banoase! O seara placuta va doresc!

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Deocamdată este soluția optimă pentru acoperirea rapidă a deficitului de personal generat de pensionari!

Dezideratul suprem de mentinere a unui climat de siguranta publica, inclusiv in contextul geopolitic actual, poate presupune in anumite momente si luarea unor masuri similare cu o situație de urgenţă.

Asa ca mai bine sa ne concentram fiecare pentru a ne face treaba oriunde am lucra si, eventual, sa oferim sprijinul necesar pentru profesionalizarea rapida a personalului angajat din sursa externa.

Spor!

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ceea ce este frumos este faptul ca sindicatele s-au saturat sa lupte ca politistii sa PRIMEASCA ceva... Acum se lupta sa nu primim .. probabil asa e mai usor :)) 

Haideti sa cerem salarii mai bune, dotari mai bune, conditii de munca mai bune, legislatie favorabila.... Ceva care ne ajuta in munca noastra ! 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

MariusD, o astfel de măsură este ILEGALĂ. Orice alte poveşti pe care le înşiri aici nu au nicio relevanţă pentru că nu există motiv ori argument care să justifice încălcarea legii. 

Există destule soluţii legale, dar cei din conducerea acestei instituţii le ignoră cu bună stiinţă. Se poate majora numărul locurilor în şcolile de poliţie, se pot reduce stagiile de practică ale elevilor aflaţi deja în şcoală şi se pot organiza mai devreme examenele de absolvire, pentru a se înlătura aşa-zisul deficit de personal, iar asta cu oameni pregătiţi. Dar niciuna dintre aceste măsuri nu se pune în discuţie, ei au sărit direct să-şi încadreze fără şcoală toate pilele, rudele ori rataţii, care nu reuşesc să promoveze examenul de admitere. 

Din experienţă, majoritatea celor încadraţi direct în maxim un an după încadrare au fost mutaţi pe locuri călduţe, iar "fraierii" care au învăţat şi absolvit şcoala au rămas tot în stadă, la muncă. Aşa că problema asta cu lipsa de personal NU se rezolvă în acest fel, prin încadrări directe.

În plus, NU mai vrem să ni se stoarcă lămâia în nas de gardienii locali ai primăriilor, care permanent vor să fie asimilaţi poliţiştilor aducând ca principal argument tocmai aceste încadrări directe. 

On 3 februarie 2016 at 22:12, sniperscout a scris:

 In afara faptului ca sunt subunitati unde lipsa de personal este acuta, lucrul acesta vazandu-se prin prisma volumului de dosare penale repartizate pe lucratori. Am auzit de birouri IC unde lucratorii nu au mai mult de 10 AN-uri si maxim 15 AC-uri in lucru spre deosebire de alte structuri de acest gen unde unii lucratori ajung si la 80 de AC-uri in lucru!!! Aspectele acestea nu le sesizati? Lipsa politistilor din strada nu o sesizati? 

Din păcate, habar nu ai despre ce vorbeşti, dacă tu îţi imaginezi că aceşti "încadraţi direct" vor soluţiona dosare penale. Mai mult, nu vor face nici permanenţă, nu vor face nimic, iar ceilalţi poliţişti vor muncii la fel de mult pentru că vor fi nevoiţi să acopere aceste lipsuri.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Un "apel al bocancilor" dragut explicat :

 

 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

     Incadrari directe s-au facut de cand e MAI-ul infiintat, mii de cadre din MAI sunt incadrate direct, si nu toti sunt sefi, majoritatea sunt incadrati la ordine publica si la rutiera, isi fac treaba la locul de munca pentru ca s-au specializat prin vechime, asa cum m-am specializat si eu care am terminat scoala de agenti de politie, tot prin vechimea in munca si spetele pe care le intalnim zi de zi. Toate institutiile de aparare fac incadrari directe SRI SIE SPP, si daca nici la ei nu mai sunt oameni pregatiti inseamna ca nu avem in nicio institutie. Iar placa asta cu "incadrari de specialisti" nu prea tine pentru ca adevaratii specialisti intr-un anumit domeniu CATEGORIC nu se vor angaja la MAI pe 2000 lei.

     Toti tragem la aceeasi caruta, si din pacate cei care ar trebui sa ne ajute nu fac altceva decat sa ne intoarca unul impotriva celuilalt... incadrati direct vs scolarizati .. jandarmi vs politisti vs pompieri .. etc etc .. se gasesc divergente la nesfarsit care nu duc la nimic constructiv... Mult succes la scandat "Nu vrem alti politisti.. facem noi toata munca pentru ca avem scoala" !! 

P.S. Apropo... eu propun ca urmatorul demers al sindicatului dumneavoastra sa fie ca la 10 ani vechime sa mai bagam 2 ani de scoala, asta pentru ca s-au schimbat cam toate legile dupa care ne ghidam cariera, cod penal, cod de procedura, cu tactica politieneasca pe care am invatat-o in scoala acum multi ani s-ar putea sa incalcam niste legi acum.. deci sa ne mai scolarizam putin. Nu mai zic de cei care au facut scoala inainte de intrarea Romaniei in UE, care au nevoie CATEGORIC de ceva scolarizare pe drept international si legislatie europeana. Sa fie cu multa scoala si mai putin cu munca... 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu ai reusit să pricepi nimic. Aici nu discutăm de MAI sau alte structuri militare care nu desfăsoară muncă de politie și nici despre polițiștii în activitate, indiferent de modul cum au pătruns în sistem. Tocmai asta e esenta, să nu se mai repete greselile din trecut. Discutăm de principii, corectitudine, moralitate si legalitate, de prestigiul acestei institutii în care muncim si de al nostru.

Pe bună dreptate, comunitarii locali ai primăriilor pot ridica pretentii să fie tratați la fel ca un politist, dacă se duce până la capăt acest demers, pentru că vor spune că si ei au trei luni de scoală, la fel cum au si încadratii direct. Dacă pe tine nu te deranjează acest aspect, înseamnă că esti doar unu care lucrează la politie. În schimb, majoritatea polițistilor, cei cu vocație și dedicati acestei profesii NU vor să fie asimilati cu gardienii locali. 

Chiar dacă unii nu au capacitatea necesară să înteleagă si refuză să vadă un adevăr , în realitate aceste încadrări directe generează multă coruptie si deprofesionalizare, iar argumentul referitor la reducerea cheltuielilor cu scolarizarea e unul fals. Citeste cu atentie, poate reusesti si tu să pricepi ceva:

 

 

 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vă pierdeti vremea încercând să-i explicati câte ceva. După ce îi citesti postările, brusc îti trece dorul de acel tip de „coleg” plictisit de toate, ce se ghidează după principiul: timpul trece, leafa merge. Cel ce nu e interesat de nimic altceva decât de propiul interes. Exact asta se si chinuie să ne spună: că nu contează ce fel de oameni vin, în ce conditii și cât de pregătiti sunt, important e să fie la număr. Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne intereseze calitatea, ci doar cantitatea.

Iar ca argument suprem ne spune că astfel de infuzii nefiresti de personal au mai existat si în trecut. Păi dacă în trecut s-a gresit, trebuie să se continue la fel? Și vă dau numai un singur exemplu:

Vlădan, atacatorul de la Perla este unul dintre cei angajati direct. Acel individ a primit o armă pe mână ... și a văzut o țară întreagă ce a făcut. Știți cumva dacă mai există vreun astfel de caz în istoria miliției sau a poliției, în care un angajat să comită un ATAC ARMAT în toată regula, unde a ucis cu sânge rece oameni nevinovati? Aveți idee cât de mult a afectat imaginea și percepția publică a poliției și polițiștilor acel caz?

Vom avea din nou politisti cu acte în regulă ce nu au tras cu o armă de foc în viața lor, dar le-o dăm la șold și îi trimitem să facă ordine, nu? Dar ce mai contează ... important este să fie la număr.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

As vrea ca desteptii lu' peste care sustin aceasta aberatie a incadrarilor directe sa fie tratati de un medic sau mai bine, de un asistent medical "incadrat direct" fara scoala, pentru ca si asistentii medicali fac tot o scoala de 2 ani, iar dupa sa vine aici sa ne spuna cum a fost.

Adevarul e ca cei care sustin acest demers, in special lideri aia de sindicat, sunt doar profitori si fripturisti, care au interese personale si obligatii de onorat, iar asta ar fi un moment propice.

In nicio tara civilizata nu se intampla asa ceva, doar la noi in Romania unde colcaie coruptia si nepotismul se sustine fara nerusinare ideea ca studiile de specialitate nu sunt neaparat necesare, pentru ca romanul e destept din nascare. Halal de tara!

Eu vreau sa am colegi politisti care sa munceasca cot la cot cu mine, nu tot felul de pilosi protejati si favorizati, pentru ca majoritatea celor incadrat direct din anii anteriori ocupa locuri caldute in resedintele de judet, in special in in formatiuni NEOPERATIVE. Asta e adevarul! Cei care au ramas in operativ (incadratii direct din anii anterior), sunt doar exeptii, foarte putini si se bucura de respectul meu.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
simplupolitist

Publicat (modificat)

Vi se pare normal ca după ce ani de zile până prin 2006 nouă, agentilor de politie cu scoală de politie să nu ni se permită să participăm la concurs pentru trecerea în corpul ofiterilor decât dacă aveam facultate de drept sau economic, nefiind bună orice facultate, eu personal fiind nevoit să fac si dreptul iar în 2007 și acum, la concursul ce urmează în curând, să fie bună orice facultate, iar singura conditie să fie vechimea de 2 ani? Dacă tot discutăm despre profesionalism, oare nu erau necesare conditii cum ar fi facultatea de drept sau economic, scoala de agenti de poliție și o vechime de minim 5 ani? Mie personal, conditiile de organizare a acestor concursuri mi se par la fel de nedrepte ca și aceste încadrări directe!

Modificat de simplupolitist
0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

As vrea, ca cel care isi doreste asiduu ca sistemul fentei la incadrarea in Politie sa fie legiferat, asta daca inca nu este, sa beneficieze de sansa ca la o interventie mai imputita, sa fie insotit de un politist incadrat pe mina scurta, cu o experinta de 30 zile si cu capatina plina de proceduri vazute in filme si plin de aere de superioritate mai rau ca jaguarii. Parerea mea umila este ca toti care ii dau tare cu incadrarea directa, ori au fost beneficiari. ori urmeaza a fi beneficiari intr-un fel sau altul. Solutii: fortare finalizare inainte de termen a elevilor din ultimul an de studiu la scolile de agenti, reincadrare a celor eliminati de inaltimile sale basescu, boc si igas branconierul si in ultimul rind o selectie din rindul jaguarilor in speranta ca exista si unii care isi doresc cu adevarat si sint cit de cit mai pregatiti.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu este legal, nu este corect, nu este bine. Cel mai amuzant lucru este ca acelasi minister care la bilanturile de sfarsit de an se bate cu pumnul in piept ca cea mai importanta resursa a sa este ,,resursa umana", vrea sa faca, peste noapte, politist pe oricine care trece un examen mai mult sau mai putin serios. Unde e profesionalismul?

Unde este corectitudinea fata de cei care am terminat o scoala de politie sau Academia? De ce isi bate joc ministerul acesta de cea mai importanta resursa a lui? Mai bine incercam sa suplinim lipsa de personal cu o reforma in ce priveste legislatia, dotarile si munca. Pentru ca degeaba mai imi aduce 2-3 colegi ca tot un calculator am in birou si tot o rabla de masina.

Hai sa investim in imaginea politiei, in dotari, in sedii, in conditiile de la scoli si de la Academie, in pregatirea viitorilor politisti pe pe baza unor principii solide si sanatoase, pe baza unei curicule adaptate la necesitatile zilelelor noastre si nu sa angajam niste plimbatori de bastoane. Mai avem niste plimbatori de bastoane care se numesc Politie Locala in care s-au investit foarte foarte multi bani si a caror utilitate nu se vede nici pana in ziua de azi.

Ma intreb, cu banii investiti in politia locala cate promotii de la Academie si scoli de politie pregateai? Se pare ca romanul are o problema... nu invata nici macar din propriile greseli...

Apropo de lipsa de personal, am auzit ca e deficit mare si in spitale si la judecatorii si tribunale. 

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
Elvis

Publicat (modificat)

Ecou la tine chiar am pretentii mari. Profesionalizarea rapida...mi-au dat lacrimile! :))

MariusD si Sniperscout.....imi pierd vremea cu voi, am ramas fara cuvinte! :slapb:

Modificat de Elvis
0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Zicala de baza "Interesul poarta fesul"! Succesuri!

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
Elvis

Publicat (modificat)

O sa incerc sa explic pentru pentru agronomii si tractoristii in brazda care se fac ca nu pricep.

Ce spun marii specilaisti din ,,sinisterul de interne" adica,,colegii" nostri. Incadram direct 1000 de oameni, pile , relatii, plapumari, tractoristi etc ii scolarizam la Campina si in 3 luni avem 1000 de politisti! Pe care trebuie sa ii profesionalizam rapid noi politistii, ca suntem si profesori ce pana mea! Sa moara mama lor de specialisti!

Plapumarii incadrati direct, adica imbracati direct in haine de politist, sunt platiti, cum altfel, ar fi si pacat sa refuze, cu un salariu lunar de aproximativ 2500 de lei. Nu mai vorbim de scolarizare, cazare, mancare, uniforme etc.

Scolile pentru pregatirea agentilor de politie au : Campina 2500 de locuri, Slatina 1000 de locuri, Cluj 500. La o socoteala simpla 4000 de locuri. Ia sa vad marii strategi de la minister si astia de isi dau cu parerea pe aici, habarnistii, cu ce argumente ma contrazic, sunt tare curios! Pai de ce acest minister condus de niste incompetenti vrea sa angajeze direct 1000 de politisti? Poate sa pregateasca 4000 de politisti in 6 luni, ca nu mai luam vacanta, ca este o situatie ,,exceptionala", dam examenele dupa 6 luni si pana in decembrie cand depun juramantul ii aducem in practica la ordine publica sau la posturi ca este,,gaura mare", macar sa vada cum este! Astfel pana la sfarsitul anului avem 4000 de politisti care au sustinut un examen, unde este concurenta, care au fost selectati prin niste examene riguroase, care s-au zbatut si si-au dorit sa devina politisti. Scutim banii de salarii, solda aia este o bataie de joc la adresa bunului simt, ii aducem in practica cat mai aproape de domiciliu, astfel scutim si banii de mancare si cazare. Intr-un an si 6 luni avem 8000 de politisti in 2 ani 12000 de politisti.

Sa ma scuzati specialistilor din minister dar eu sunt un simplu agent termic, chimic sau de vanzari!

MariusD si Sniperscout....:slapb:hai ca ma enervez si incep sa vorbesc urat....

Ps. Imi aduc aminte ca atunci cand s-au facut angajarile la jandarmi cu buletinul ca la Altex in fiecare dimineata umpleam duba din curte de la ei ca mai gaseau cate un urmarit general! Sa nu credeti ca acum verificarile in cazul absolventilor la scolile de politie se fac inainte de examenul de,,intrare" in scoala....va inselati amarnic dragi colegi, tot ce era bun a fost distrus in acest minister!

Modificat de Elvis
1

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Tot văd comparații cu încadrările directe făcute imediat după revoluție.Mulți par să nu înțeleagă ce pericol reprezintă înarmarea unui individ cu 0 pregătire și toate cele care decurg de aici.De bine de rău cei încadrați în anii'90 aveau un stagiu militar efectuat la sânge cu toată pregătirea ce decurge de aici însă să înarmezi tineri de pe stradă care devin polițisti cu buletinul și care au văzut arme în Counter-Strike este dezastruos.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
Elvis

Publicat (modificat)

O alta intrebare care nu imi da pace. De ce acum cativa ani ai dat afara 10000 de politisti sau ai radiat functii cand deficitul din Politia Romana era de 8000 de functii iar acum vrei sa incadrezi 1000 de politisti direct? Pai cand esti serios ministerule de interne? De ce nu faci verificari sa vezi cati politisti cu scoala ai trimis la plimbare din aia 10000? Ca poate gasesti 1000. Sau mai multi?

Modificat de Elvis
0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

În ciuda profitorilor şi fripturiştilor care susţin că aceste ilegalităţi sunt oportune pentru că urmează să se pensioneze mulţi poliţişti, pagina oficială a Poliţiei Române anunţă că numărul celor care se pensionează este de 300. Asta înseamnă că prima promoţie de la Câmpina acoperă fără probleme locurile libere lăsate de pensionari. 

pensionari-politie.png.b903db2a99ba5f8e3

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri
în urmă cu 22 ore, Elvis a scris:

Scolile pentru pregatirea agentilor de politie au : Campina 2500 de locuri, Slatina 1000 de locuri, Cluj 500. La o socoteala simpla 4000 de locuri.

Bine punctat, Elvis!
Sa nu uitam ca mai exista si Centrul Schengen, cu cele doua locatii din Ploiesti si Buzau care odinioara erau licee de politie si care pot fi adaptate pentru a pregati viitorii agenti de politie de care avem nevoie. Cred ca Centrul are in total vreo 500 de locuri.
Deci, d-le Toba, exista o alternativa legala si corecta pentru acoperirea deficitului de personal din Politia Romana.

0

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri



Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!


Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.


Autentificare în cont