Catalin
Încă o dată s-a dovedit că atunci când vine vorba despre poliţişti, magistraţii aplică o altă unitate de măsură. Principul egalităţii în faţa legii nu se mai aplică şi nu mai are nicio valoare dacă victima sau cel prejudiciat este poliţist. Iar acest lucru a fost dovedit chiar zilele trecute la Rădăuţi în judeţul Suceava. Adevarul.ro a publicat un articol intitulat "Fost puşcăriaş, reţinut după ce a incendiat maşina unui poliţist. În trecut, bărbatul a lăsat fără doi dinţi alt poliţist". Din cuprinsul articolului aflăm că un individ recidivist de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie. Interesant este că piromanul era proaspăt eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru (atenţie!) ultraj asupra altui poliţist pe care l-a agrsat anul trecut. Cu alte cuvinte, un individ cunoscut pentru că are la activ o serie lungă de conflicte violente cu poliţiştii, a incendiat maşina unui poliţist. 
Deşi a fost reţinut pentru 24 ore, procurorii au decis totuşi lăsarea în libertate a lui, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi.
Superbă logică şi interesantă motivare a domnilor procurori, nu? Aici puteţi citi articolul complet din adevarul.ro:
Practic prin această motivare, procurorii au stabilit că bunurile poliţiştilor nu sunt apărate de lege la fel ca şi bunurile oricărui alt cetăţean. Integritatea corporală a poliţiştilor nu este apărată de lege ca şi în cazul celorlalţi cetăţeni. De ce? Aţi ghicit! Pentru că poliţiştii sunt antrenaţi şi pregătiţi să facă faţă tuturor pericolelor cărora sunt predispuşi. Mergând pe această logică s-ar putea elimina infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor din Codul Penal, nu? Pentru că oricum poliţiştii sunt pregătiţi şi antrenaţi. Oare de ce legiuitorul a mai introdus această infracţiune din moment ce o astfel de faptă NU prezintă pericol social. 
Pentru a ne face o idee cât mai clară, să privim ce s-a întâmplat într-un caz asemănător, unde a fost vorba de un judecător. Şi vă supun atenţiei un articol din ziarul telegrafonline.ro:
Ce vedem aici? Un judecător aflat în timpul liber, i-a cerut unui derbedeu să nu urineze pe stradă. Deci conflictul nu a avut nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu, derbedeul nu şi-a premeditat fapta, nu a urmărit să se răzbune pe judecător pentru ceva legat de activitatea sa profesională, ci pur şi simplu a fost vorba de un conflict verbal pe stradă. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost cercetat pentru infracţiunea de ultraj judiciar. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că judecătorul nu a fost agresat fizic, nu i-a fost incendiată maşina, ci doar a fost ameninţat verbal. Întrebarea firească este dacă în locul judecătorului era un poliţist, acel derbedeu mai era arestat şi condamnat la închisoare cu executare? Din păcate, răspunsul îl ştim foarte bine noi poliţiştii. Realitatea de zi cu zi dovedeşte că poliţiştii sunt ameninţaţi cu moartea aproape zilnic şi în asemenea cazuri procurorii nici măcar nu vor să audă despre un dosar penal. Aţi auzit de vreo condamnare a unui individ ce a ameninţat un poliţist? 
Atenţie, nu iau în vreun fel apărarea derbedeului ce a ameninţat judecătorul. A primit ce merita, ba chiar consider că putea fi mai mare condamnarea. Dar nu despre asta discutăm aici. În schimb, comparând cele două cazuri, nu putem să nu ne punem întrebarea unde este acel principiu al egalităţii în faţa legii? 
Dacă un recidivist ar fi incendiat maşina unui magistrat, oare la fel nu prezenta niciun pericol social? 
În concluzie, printr-o comparaţie simplă am putea presupune că magistraţii sunt acei cetăţeni, ai căror agresori verbali vor înfunda temniţa pentru ani de zile, în timp ce politiştii sunt o rasă inferioară, ai căror agresori chiar şi dacă le dau foc la maşini nu vor fi nici prezentaţi în faţa instanţei pentru a fi arestaţi, pentru că NU PREZINTĂ PERICOL SOCIAL, dacă activităţile lor infracţionale vizează doar poliţiştii.
Oare nu este şi această practică judiciară o modalitate prin care este încurajat ultrajul asupra poliţiştilor?
Catalin

de Catalin, în Dotare şi echipamente,

La începutul acestei luni, Dodge a prezentat noul său model dedicat muncii de poliţie. Este vorba de binecunoscutul model Charger Pursuit. Principalul upgrade al autospecialei pentru 2016 este display-ul cu touchscreen de 12,1 inch, botezat "Uconnect" de către americanii de la Dodge. Acesta este integrat în planşa de bord a autospecialei şi îndeplineşte în principal rolul de monitor pentru un calculator ce a fost mutat în portbagajul autospecialei. Ecranul tactil poate fi utilizat şi folosind mănuşi, asigurând un acces facil la sistemul radio, hărţi, comenzile pentru sirene, lumini speciale şi camerele video cu care este echipată maşina, precum şi posibilitatea accesării diverselor baze de date. Până acum modul "tradiţional" de echipare a autospecialelor pentru poliţie implica montarea unui laptop, cu ajutorul unui sistem de fixare destul de voluminos şi nesigur în cazul unui accident. Pentru moment doar modelul destinat poliţiei va fi echipat cu acest display, inginerii de la Dodge au evitat să spună dacă şi pentru versiunea "civilă" Dodge Charger va putea fi echipată cu un astfel de ecran tactil.
Dodge deţine în prezent aproximativ 43 la suta din piaţa americană a autospecialelor destinate poliţiei. Vânzarea autospecialelor de poliţie fiind o afacere importantă pentru producătorii auto americani, din acest motiv Dodge şi Ford şi-au dezvoltat modele speciale pentru această nişă, ce sunt echipate cu sisteme de frânare şi suspensii modificate pentru o durabilitate extinsă, sirene, lumini speciale, panouri de protecţie şi alte asemenea  modificări. 
 

Politisti.ro
Apariţia compartimentelor denumite "Poliţie Locală" din cadrul primăriilor şi aflate sub coordonarea şi controlul direct al primarului generează o serie de confuzii în rândul cetăţenilor şi favorizează permanent săvârşirea unor ilegalităţi din partea unor angajaţi ai Poliţiei Locale, care se folosesc de această confuzie apărută în rândul cetăţenilor pentru a comite diferite abuzuri asupra cetăţenilor.
Pentru cetăţeanul obişnuit, "Poliţie Locală" sau "Poliţia Română" reprezintă doar autorităţi ale statului, iar diferenţa dintre atribuţiile şi rolul acestora este neclară şi foarte greu de remarcat, ori acest aspect atrage un dezavantaj major şi un tratament incorect al Statului Român faţă de cetăţenii săi.
În prezent a devenit o practică comună şi de notorietate faptul că marea majoritate a angajaţilor din cadrul Poliţiei Locale încalcă legea cu nonşalanţă prin faptul că folosesc ilegal articole din uniforma Poliţiei Române, autoturisme cu inscripţii şi semnale speciale de avertizare identice cu cele ale poliţiei, întreţinând şi alimentând confuzia cetăţenilor. Un exemplu frecvent şi vizibil în care angajaţii poliţiei locale îşi depăşesc atribuţiile prevăzute de lege şi prin care încalcă flargant drepturile legitime ale cetăţenilor cu care intră în contact este oprirea şi controlul autovehiculelor în trafic, deşi legea nu le acordă acest drept. Aceste aspecte afectează grav unele valori sociale deosebit de importante şi favorizează săvârşirea anumitor fapte de natură penală ce produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări a autorităţilor publice, asupra interesului general al societăţii, şi nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului.
Primăriile trebuie să-şi creeze aceste compartimente cu o identitate, un renume şi o autoritate proprie, NU să-şi bată joc şi să inducă în eroare cetăţeanul, aşa cum se procedează în prezent, cu această aşa-zisă "instituţie" ce se zbate în impostură şi încearcă permanent să imite Poliţia Română din dorinţa de a beneficia de autoritatea acestei instituţii.
Având în vedere cele de mai sus, singura măsură justă şi firească ar fi ca denumirea "Poliţie” să rămână exclusiv pentru Poliţia Română, iar compartimentele de poliţie locală ale primăriilor să primească o altă denumire, cea mai potrivită fiind de "Garda Publică". Numai în acest mod, actuala confuzie şi nedreptate se elimină complet, iar fosta "Poliţie Comunitară", actuală "Poliţie Locală", va fi mai uşor de asimiliat de către comunitate sub aspectul competenţelor şi rolului acesteia în societate.
Termenul de "gardă" raportat la sensul dat acestuia în dicţionarul explicativ al limbii române pune în evidenţă prerogativele de PAZĂ a bunurilor şi expune cu exactitate într-un mod corect competenţele şi rolul actualei poliţii locale, care se diferenţiază foarte clar de cele ale Poliţiei Române, instituţie care NU are competenţe în privinţa executării de pază, competenţele poliţiei fiind exclusiv în domeniul de aplicare a legii.
Această denumire de "Gardă" nu este ceva inedit, ci este cât se poate de firească şi normală, existând şi tradiţie în acest sens, pentru că instituţia gardienilor publici a existat şi a funcţionat în perioada interbelică, fiind transformată în "Paza contractuală" odată cu instalarea regimului comunist şi reînfiinţată în anii '90 când au purtat denumirea de "gardieni publici". Mai mult, în prezent denumirea de "Gardă" se regăseşte şi în multe dintre ţările occidentale atribuită unor instituţii similare care se află sub controlul şi coordonarea administraţiei locale.
Cetăţeanul român are dreptul la o informare corectă şi un tratament corect din partea administraţiei publice, fapt care în prezent nu se realizează şi nu poate fi asigurat prin menţinerea actualei confuzii între cele două autorităţi distincte ale administraţiei publice, ce generează şi întreţin săvârşirea acestor abuzuri grave de către angajaţii primăriilor asupra drepturilor legitime ale cetăţenilor. 
Dacă sunteţi de acord şi susţineţi aspectele semnalate în acest articol, vă rugăm să semnaţi petiţia iniţiată în urmă cu ceva vreme, în speranţa sensibilizării factorilor de decizie care au posibilitatea lgală să îndrepte aceste erori şi nedreptăţi din societatea românească, prin promovarea şi adoptarea unui act normativ care să schimbe denumirea actualei poliţii locale a primăriilor în Garda publică sau Gardienii publici.
Marius
Parlamentul a adoptat astăzi o noua lege "Big Brother". Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice a fost adoptată astăzi, prin vot final, de Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senat în urmă cu câteva săptămâni. Asta înseamnă că pentru a se aplica, mai are nevoie doar de semnătura preşedintelui ţării.
Documentul prevede o durată maximă pentru păstrarea datelor de trafic ale abonaţilor şi ale utilizatorilor serviciilor de telefonie şi internet, date care sunt prelucrate şi stocate în prezent de operatori pentru a emite facturarea serviciilor respective şi sunt introduse prevederi clare privind accesul la datele de trafic care se face doar în baza unei autorizări judecătoreşti.
Propunerea legislativă stabileste şi că datele de trafic ale abonaţilor şi utilizatorilor, care sunt prelucrate şi păstrate de către operatorii de telefonie şi internet, vor fi şterse la momentul la care acestea nu vor mai fi necesare pentru transmiterea comunicărilor, însa nu mai tarziu de trei ani de la efectuarea comunicării.
Mai mult, termenul de maximum trei ani de la efectuarea comunicării va fi valabil şi pentru datele de trafic prelucrate pentru stabilirea obligaţiilor contractuale ale abonaţilor la serviciile de comunicaţii a căror plată se efectuează în avans.
Puteţi consulta proiectul de lege şi expunerea de motive în link-urile de mai jos:
Proiectul în forma adoptată   
Expunerea de motive
Catalin
Nu de puţine ori am întâlnit cazuri în care concetăţenii compară modul de intervenţie al poliţistului român cu cel american. Trecând peste faptul că , în marea lor majoritate, românii şi-au format o imagine a poliţiei americane bazată doar pe ce văd prin filme, iar acea imagine nu e tocmai identică cu ce se întâmplă în realitate, am să supun atenţiei dvs. un exemplu privind modul de acţiune în cazurile de violenţă în familie. Din păcate, sunt puţini cei care realizează dificultatea acestei munci de poliţie şi faptul că deseori poliţiştii ajung în situaţii unde sunt între ciocan şi nicovală. Datorită legislaţiei din ultimii ani, în munca noastră a devenit ceva firesc ca poliţistul să fie omul de sacrificiu, cel ce se face vinovat de ceva, indiferent de ce ar face sau cum ar acţiona. Şi am să vă explic de ce:
Să luăm exemplul violenţei în familie. Un beţiv îşi snopeşte în bătaie nevasta. Soţia sună disperată la poliţie şi cere ajutor. Poliţistul merge acolo cu cele mai bune intenţii, el vrea să o ajute pe nefericită. Numai că societatea românească, prin aleşii săi, e puţin cam ipocrită, îi cere poliţistului să rezolve o problemă, dar nu-i oferă ustensilele necesare, adică o lege care să-i confere drepturile şi competenţele necesare pentru a putea acţiona la fel ca poliţistul american. 
Opinia publică vrea ca nenea poliţistul să meargă acolo şi să-l tăvălească imediat pe beţiv, să-l călărească puţin pe nenorocit şi exact ca în filmele americane, să-l ducă în arest până o să apară în faţa unui judecător sau eventual să-i dea un ordin de restricţie/protecţie, astfel încât mizerabilul să nu se mai apropie de soţia sa până se lămuresc lucrurile şi îşi bagă minţile-n cap. Corect, just şi frumos, da? Da, de pe margine şi teoretic aşa ar fi corect şi frumos, într-o societate civilizată, populată cu cei mai deştepţi, frumoşi şi grozavi oameni de pe planetă. Numai că un astfel de mod de acţiune pe care opinia publică şi-l doreşte, nu se regăseşte şi în legislaţie. Ca să vă convingeţi cum stă treaba cu legislaţia privind violenţa în familie, o să-mi permit să citez un coleg de aici de pe forum. În anul 2012 colegul nostru, dezamăgit de noile modificări legislative privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ne spunea:
După cum puteţi vedea, nenea poliţistul se duce acolo mai mult la mişto, pentru că după legea aia grozavă, nu prea poate face mare lucru. Iar dacă derbedeul se întoarce şi-i aplică o corecţie nevestei pentru obrăznicia de a cere ajutor la 112, cine credeţi că va fi de vină şi va fi blamat de opinia publică sau de mass-media? Aţi ghicit! Poliţistul ăsta nemernic, pentru că nu a acţionat cum o fac şi americanii, nu l-a băgat la beci. Nimeni nu-şi îndreaptă atenţia către ce prevede legea sau către cei ce au iniţiat şi adoptat o asemenea lege. De curiozitate, vă invit să o studiaţi. Veţi constata că cea mai mare parte a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se ocupă de înfiinţarea, funcţionarea şi finanţarea a tot felul de unităţi şi centre, complet inutile, dar care sunt finanţate de la buget. 
În concluzie, dacă poliţistul român acţionează într-o astfel de speţă ca cel american, riscă să ajungă la puşcărie pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, lipsire de libertate, etc. Pentru că nu-i aşa, deşi poliţistul ajunge la faţa locului şi vede femeia cu ochii umflaţi, tăvălită şi cu hainele rupte, nu este el în măsură să aprecieze dacă într-adevăr beţivul şi-a bătut nevasta sau nu. O astfel de stare de fapt o poate constata numai un judecător, în urma pledoariei a tot felul de asistenţi sociali sau psihologi ce poartă tot felul de titulaturi pompoase. Numai că până atunci, derbedeul trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. El are o grămadă de drepturi, ce nu trebuie lezate.
Şi uite aşa, dacă nu vrea să încalce legea şi să ajungă la puşcărie, poliţistul trebuie să suporte oprobriul semenilor săi ce analizează superficial lucrurile. Din păcate, poliţiştii se lovesc zilnic de aceste probleme în cel mai palpabil şi real mod cu putinţă. Numai că nimeni nu e interesat de problemele lor.
Exemplele pot continua şi în cazul altor genuri de speţe. Imaginează-ţi că te duci să intervii la un scandal iscat într-o cârciumă de cartier, iar acolo un beţiv sparge o sticlă şi nu sare la tine, ci doar te ameninţă că-ţi taie beregata, ca şi cum ai fi cel mai mare duşman al său, deşi tu acolo nu te-ai dus să-i faci lui vreun rău, ci doar pentru a aplana un conflict, doar pentru a-ţi face datoria. Ce faci? Scoţi pistolul şi bagi cartuş pe ţeavă? Pentru că eşti conştient de faptul că dacă beţivul trece la fapte, într-o secundă, maxim două (timp în care tu nu vei putea să scoţi pistolul din toc) te va face franjuri cu sticla aia spartă pe care o are în mână. Dar pe de altă parte, ştii foarte bine că domnii procurori şi judecători, în caz de ceva, îţi vor povesti despre grozavul şi mirificul principiu al intervenţiei proporţionale cu atacul. Îţi vor spune că arma ta e mult mai puternică decât sticla ăluia şi că dacă ai scos arma, acest detaliu a dus la iritarea beţivului. Şi alte asemenea principii şi dezabateri făcute la rece din spatele unui birou confortabil.
Iar ca tacâmul să fie complet, îţi mai trece prin căpşor şi imaginea familiei tale, cu soţia şi copiii. Care în ambele cazuri, dacă situaţia degenerează, vor avea de suferit: copiii tăi îşi vor pierde tatăl, iar nevasta, soţul. Deoarece dacă-l împuşti, sunt mari şanse să te duci la puşcărie, iar dacă nu o faci, s-ar putea să ajungi într-un sicriu sau chiar mai rău, o povară pentru familie, dacă rămâi infirm ori schilodit.
Nu-i aşa că viaţa de poliţist e grozavă?