Catalin
Europa e sub teroare în acest sfârşit de an, chiar dacă unii vor să recunoască sau nu. Realitatea cotidiană o dovedeşte. După recentele atentate de la Paris, după ce capitala Belgiei pare a fi un oraş sub asediu cu soldaţi şi blindate pe străzi, aseară într-o clădire din Roubaix o luare de ostateci pare a fi un incident lipsit de importanţă, mass-media pierzându-şi brusc interesul după ce s-a aflat că incidentul nu a avut nicio legătură cu terorismul. În schimb, aflăm că aproape de graniţele României, în Ungaria, este alertă teroristă după ce şase persoane au fost reţinute. Mă gândesc că nu trebuie să fii vreun geniu pentru a realiza că, în condiţiile în care măsurile de securitate sunt înăsprite în vest, există o posibilitate destul de mare ca cei ce doresc să producă teroare să se orienteze către ţările din apropiere.
Sigur că analiştii, geo-strategii şi toţi specializaţii în "intelligence", pasionaţi de filme cu spioni şi teorii conspiraţioniste, ce bat câmpii zilnic pe la televizor sau în mass-media, le povestesc românilor că nu au de ce să-şi pună fireasca întrebare: Ce se va întâmpla în România într-o astfel de situaţie? Cu alte cuvinte, trebuie să stăm liniştiţi şi să avem încredere că "serviciile de informaţii" vor preveni astfel de incidente. Oare serviciile franceze de ce nu au reuşit? Nu ştim de ce spionii francezi nu au aflat şi nu le-au prevenit, singura certitudine este că nu au reuşit. În concluzie, povestea despre serviciile secrete ori de informaţii ce veghează şi ne apără, pe care o vedem că este recitată zilnic la televizor, nu se regăseşte şi în realitate. 
La începutul acestui an, imediat după atentatele din Paris, poliţiştii ce frecventează acest website au iniţiat o scrisoare deschisă prin care se solicita înlocuirea armelor de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor. Iar unul dintre principalele argumente în susţinerea acestei necesităţi a fost acela că poliţiştii din stradă sunt cei din prima linie, în cazul unor astfel de incidente. Nicio unitate specială de antiterorişti sau spioni ai SRI-ului nu vor ajunge înaintea lor la faţa locului într-un astfel de caz. De ce? Pentru că ei sunt deja acolo în stradă, zi de zi, noapte de noapte. Răspunsul ministerului la această solicitare nici măcar nu merită comentat, el dovedeşte doar cât sunt de rupţi de realitate cei ce ne conduc. Deşi în solicitare se vorbea despre poliţiştii din stradă (poliţiştii din Poliţia Română/IGPR), răspunsul ministerului este pur şi simplu o bătaie de joc, se vorbeşte acolo despre misiuni internaţionale, programe multianuale şi alte instituţii ce nici măcar nu au atribuţii pe această linie, ci doar nişte prevederi legale prin care acordă sprijin altora. Cai verzi pe pereţi! Este ca şi cum atunci când te opreşte un poliţist de la rutieră şi-l întrebi despre motivul opririi, el să-ţi răspundă cu o poveste despre strategia europeană privind scăderea numărului de accidente. 
În mass-media au existat cazuri de publicaţii ce au luat în serios această solicitare a poliţiştilor şi le mulţumim pentru asta. Dar au existat şi cazuri în care acest demers a fost luat în derâdere, într-o notă de can-can, de către tot felul de "pricepuţi doar în ce ar trebui să facă alţii", de aceea vă propun o recapitulare sumară a incidentelor de acest gen, petrecute numai în acest an. 
Evenimentele din Franţa (ţara pe care noi românii am copiat-o şi am imitat-o după '89 într-un mod obsesiv în toate domeniile, inclusiv cel al securităţii), demonstrează că "serviciile" lor sunt complet ineficiente. În ultimele 10 luni în Franţa au avut loc cel puţin 6 (şase) incidente majore de acest tip. Da, saşe au fost, nu unul, două sau trei, ci şase şi toate numai în ultimele 10 luni. Primul a avut lor în 07 ianuarie, când cei doi jihadişti au atacat redacţia revistei Charlie Hebdo. Al doilea incident a avut loc a doua zi (08.01.2015), când acel individ a ucis un poliţist şi s-a refugiat în magazinul alimentar evreiesc, incident ce s-a dovedit că nu a avut nicio legătură cu cei doi ce au atacat redacţia Charlie Hebdo. Al treilea incident s-a petrecut pe 8 februarie, când un alt jihadist a atacat cu un cuţit trei soldaţi ce patrulau în apropierea unui centru evreiesc. Al patrulea incident a avut loc în 26 iunie când doi atacatori au decapitat un bărbat şi au rănit alte două persoane la o uzină din apropiere de Lyon. Cel de-al cincilea, este cel dejucat sau prevenit de către nişte turişti (atenţie, nu serviciile de informaţii) ci doi americani şi un englez a căror intervenţie curoajoasă într-un tren a salvat Franţa în 23 august de la o nouă tragedie. Iar recentele atacuri din Paris ce au avut loc în 13 noiembrie poartă numărul şase. Iar acestea sunt numai incidentele majore şi mediatizate. 
Privindu-le cu atenţie observăm că niciunul dintre ele nu a fost prevenit ori dejucat de către servciile secrete sau de informaţii. Sigur se pot găsi fel şi fel de scuze sau circumsanţe atenuante, numai că sunt complet irelevante. Cert este că spionii trebuiau să afle şi să le prevină, dar nu au reuşit. Aşa că cei pasionaţi de filmele cu spioni şi care au lut în derâdere demersul nostru, recitând teoriile conform cărora serviciile secrete ori de informaţii ne apără şi ne protejează, ar fi cazul să se trezească.
Tot din incidentele ce au avut loc în Franţa în ultimul an, se poate observa un detaliu cel puţin interesant. Singurul atentat dejucat a fost cel din 23 august şi nu s-a datorat "serviciilor antiteroriste", ci unor turişti. Ce fel de turişti? Nişte americani, pe care noi europenii îi privim de sus când vine vorba despre regimul armelor de foc. În schimb nici americanii nu au fost ocoliţi de jihadişti în acest an, numai că acolo lucrurile au stat complet diferit faţă de ce s-a întâmplat în Franţa cea plină de egalitate, fraternitate şi libertate.
La începutul lunii mai a acestui an, în statul Texas a avut loc un atac armat. În oraşul Garland doi indivizi înarmaţi au deschis focul în apropierea unei clădiri unde avea loc o expoziţie de caricaturi cu profetul Mahomed. Jihadiştii au fost neutralizaţi imediat de către singurul echipaj de poliţie ce se afla în zonă. Ce este şi mai interesant este faptul că un singur poliţist (echivalentul poliţistului de la ordine publică în România) a reuşit cu o armă scurtă (un pistol Glock) să oprească doi atacatori cu arme mult mai puternice, ce purtau şi echipament de protecţie balistică. Mai multe detalii găsiţi aici.
Deci ce să vezi, nici acolo serviciile de "intelligence" nu au reuşit să prevină atentatul. În schimb un simplu poliţist, dotat cu o armă de actualitate şi cel mai probabil pregătit în adevăratul sens al cuvântului (adică şi practic, nu numai teoretic) a reuşit să prevină o iminentă tragedie. În consecinţă chiar şi întâmplările din acest an confirmă principalul argument din scrisoarea deschisă privind înlocuirea pistoalelor de serviciu din dotarea poliţiştilor.
Atenţie, să ne înţelegem, nu spun că în intervenţia poliţistului american nu a existat şi o doză de şansă. Sau că aşa se va întâmpla de fiecare dată ori că aceasta este soluţia şi rezolvarea problemei. E clar că acel poliţist a avut şansă, dar cu siguranţă francezii ce se aflau în noiembrie la restaurantele acelea şi-ar fi dorit să aibă prin preajmă un astfel de poliţist, dotat şi antrenat să răspundă atât şi cât poate el mai bine în cazul unui trăgător activ. Să ne ferească Dumnezeu de o astfel de situaţie, pentru că şi acei concetăţeni nevinovaţi, ce se vor afla în locul şi la momentul nepotrivit ori rudele acestora, îşi vor dori ca în zonă să se afle vreun poliţist ca cel american, dotat cu un pistol din zilele noastre şi care să fi tras la poligon mai mult decât cele câteva cartuşe necesare evaluării anuale. Concluzia este că realitatea îi contrazice pe toţi "specialiştii de pe margine" ce au luat în derâdere demersul nostru.
Din păcate cei ce ne conduc, cât şi formatorii de opinie nu sunt interesaţi de problemele poliţiştilor din stradă, cei din prima linie. Şi cel mai probabil că societatea românească se va trezi încă o dată prea târziu, după o tragedie. Vom ieşi în stradă, vom comemora şi vom ţine momente de reculegere, vom umple străzile de lumânări, câţiva barosani îşi vor da demisia sau vor fi demişi ... după care ne vom relua viaţa cotidiană, ghidată de subiectele zilnice puse pe agenda publică de emisiunile tabloide.
În încheiere vă pot spune că sunt convins de faptul că majoritatea colegilor mei, aceşti poliţişti pe care societatea îi desconsideră zilnic, ştiu foarte bine că au datoria să intervină şi să apere cetăţeanul şi chiar dacă cu armele aflate în dotarea actuală nu au nicio şansă, vor interveni cum ştiu şi pot ei mai bine, chiar dacă sunt conştienţi că vor fi victime sigure.
Marius

de Marius, în Profesional,

PIT maneuver (manevra PIT) - blocarea unui autovehicul în trafic presupune acroşarea din lateral - spate a unui autovehicul urmărit de către autospeciala de poliţie pentru a produce derapajul acestuia. În momentul în care s-a produs derapajul, autospeciala de poliţie trebuie să accelereze pentru a împinge autovehiculul urmarit şi a menţine derapajul acestuia, dar şi pentru a evita un eventual impact între autospecială şi maşina urmărită.
Manevra PIT este o tehnică utilizată de poliţie cu scopul de a opri rapid, eficient şi cu riscuri minime, autovehiculele ale căror conducători auto refuză să oprească. Acronimul PIT are mai multe sensuri: Precision Immobilization Technique, Pursuit Intervention Technique şi Precision Intervention Tactic, dar prima dintre acestea este cel mai des utilizată. Există şi câteva reguli ce trebuie respectate la efectuarea unei asemenea manevre, cum sunt:
se execută pe carosabil uscat, se execută în zone sigure, fără trafic auto şi pietonal, se execută numai când sunt angajate mai multe autospeciale de poliţie în urmărire, viteza optimă la care se execută este de 50 - 60 km/h (pentru viteze superioare se utilizează alte metode - benzi cu ţepi etc.)  se execută când autovehiculul urmărit are un gabarit aproximativ similar cu autospeciala de poliţie etc.   
Majoritatea structurilor de poliţie din străinătate folosesc această tehnică de imobilizare, iar lucrătorii acestora urmează periodic antrenamente privind executarea acestei tehnici, ea făcând parte din pregatirea standard. Dacă veţi fi tentaţi să credeţi că nu avem colegi pregătiţi pentru a efectua o astfel de manevră, vă înşelaţi. În Ungaria una dintre instituţiile pentru pregătirea poliţiştilor deţine infrastructura necesară şi efectuează module de pregătire ce includ această tehnică. Mulţi dintre colegii noştrii care au urmat cursuri şi antrenamente acolo pot confirma acest lucru. 
În ciuda legendelor care susţin că manevra a apărut în cursele auto unde în prezent este interzisă de regulamente, în realitate se pare că această tehnică a apărut în Germania, unde a fost folosită de poliţia germană dar într-o măsură foarte redusă, ulterior principiile fiind preluate şi perfecţionate de către doi poliţişti din cadrul Poliţiei din Virginia - SUA Terry Pearson şi Joseph McDowell în anii '70.
La noi, deşi legea nu o interzice, recomandarea noastră este să nu apelaţi la această manevră în serviciu, această postare având un rol strict informativ.
Catalin
Special Weapons and Tactics este o unitate de elită a poliţiei folosită şi patentată în Statele Unite. Modelul a fost adoptat şi de către serviciile de poliţie din întreaga lume, ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute. Dar prima unitate de acest gen a luat fiinţă în anul 1968 la Los Angeles în cadrul Departamentului de Poliţie (LAPD). 
Acest concept a apărut ca un răspuns al poliţiei în urma mai multor incidente armate îndreptate împotriva civililor şi a poliţiştilor, comise cu ajutorul unor arme cu lunetă şi împotriva cărora poliţiştii de la aceea vreme erau practic fără apărare. Majoritatea acestor incidente armate au avut loc în Los Angeles, în timpul şi după revolta negrilor din cartierul Watts. După o examinare atentă a modului de gestionare acelor incidente, conducerea LAPD a ajuns la concluzia că un răspuns pe măsură al poliţiei era practic imposibil de realizat.
Un simplu poliţist, pe numele său, John Nelson a prezentat un proiect denumit iniţial plutonul "Special Weapons Assault Team" unui tânăr inspector Darryl F. Gates. Acesta a îmbrăţişat ideea şi a solicitat înfiinţarea plutonului, dar după cum a şi explicat în autobiografia sa: "Chief: My Life in the LAPD", denumirea a fost schimbată întrucât şefului său, adjunctul şefului poliţiei Ed Davis, i s-a părut că "Special Weapons Assault Team" suna prea mult ca o organizaţie militară. Dorind să păstreze iniţialele "SWAT", Darryl F. Gates a modificat denumirea în "Special Weapons And Tactics". 
Cu tate că Darryl F. Gates a rămas în istorie şi este creditat ca fiind creeatorul şi iniţiatorul conceptului SWAT, acest lucru nu este în totalitate adevărat, chiar el a recunoascut în autobiografia sa, unde a explicat că nu a creeat ci doar a sprijinit şi dezvoltat conceptul, iar adevăratul iniţiator este poliţistul John Nelson. Acesta din urmă este şi cel care a conceput primele tactici de intervenţie în situaţii ce prezentau un risc deosibit folosindu-se arme speciale.

La început prima unitate SWAT a fost formata din 15 echipe de câte patru oameni. Membrii acestor echipe s-au oferit voluntar să se alăture unitatii SWAT şi proveneau de la alte compartimente ale poliţiei. Majoritatea dintre ei erau poliţişti ce proveneau din patrule. Ulterior au primit un statut special şi beneficii, fiind obligaţi să participe la un stagiu de pregătire specială lunar. În rest acţionau ca şi ceilalţi poliţişti în compartimentele de unde proveneau şi numai în situaţiile când era necesar acţionau ca echipă SWAT, principalele lor atribuţii rămânând cele ale oricărui alt poliţist. De asemenea în cazul unor revolte de anvergură, mitinguri, demonstraţii, ei erau cei însărcinaţi să apere şi să asigure securitatea sediilor poliţiei.
Abia din 1971 componenţii unitaţii SWAT au trecut la program cu normă întreagă, datorită înmulţirii evenimentelor la care erau solicitaţi şi necesităţii poliţiei de a avea la dispoziţie astfel de echipe 24 din 24 de ore, pentru un răspuns şi o intervenţie a acestora în timp util.
  Dacă v-aţi întrebat vreodată ce semnificaţie au cele două numere (41 şi 54) aflate pe banda/panglica din logo-ul/emblema LAPD SWAT, acestea reprezintă două dintre misiunile de amploare şi istorice pentru această unitate de poliţie, ce au determinat modificare radicală a tacticilor şi modurilor de acţiune. Concret, cifrele vin de la adresele unde au avut loc cele două misiuni în care au existat schimburi de focuri prelungite.
Numărul 41 vine de la adresa "Black Panther Headquarters at 41st and Central Streets", unde a avut loc primul mare incident ce este creditat ca fiind întâmplarea ce a dus la transformarea echipei SWAT într-o structură dotată şi specializată în tactici speciale. La 9 decembrie 1969, un schimb de focuri de patru ore a avut loc la sediul partidului Black Panther . Şase membri Panther au deschis focul asupra poliţiştilor ce încercau să pătrundă în sediul organizaţiei pentru a pune în aplicare un mandat de percheziţie ce avea ca obiectiv căutarea de arme deţinute ilegal. La intrarea în sediul organizaţiei poliţiştii au fost întâmpinaţi cu rafale de armă automată, clădirea fusese transformată într-o adevărată fortăreaţă, în interior existând saci cu nisip aşezaţi astfel încât să le ofere protecţie balistică. În urma incidentului aproximativ 200 de poliţişti din Los Angeles, inclusiv nou creata echipă a LAPD SWAT, care particpa la prima sa intervenţie reală de anvergură, au participat la schimbul de focuri, ce a durat patru ore. Au fost trase câteva mii de cartuşe. Trei poliţişti şi trei membri Black Panther au fost răniţi. După aproximativ patru ore de asediu suspecţii s-au predat.

Numărul 54 vine de la adresa "1466 East 54th Street", locaţie la care a avut loc schimbul de focuri între poliţiştii din Los Angeles şi membrii organizaţiei Symbionese Liberation Army, incident cunoscut ca "SLA shootout", ce a avut loc în după-amiaza zilei de 17 mai 1974. Aici un grup bine înarmat al gherilelor din S.L.A., s-a baricadat într-o reşedință pe strada East 54. Asediu poliţiştilor a fost transmis de televiziuni şi radio, iar presa l-a relatat pe larg o bună perioadă după aceea. Schimbul de focuri dintre SWAT şi SLA a durat câteva ore, niciun poliţist sau civil nu a fost rănit, dar şase membri SLA au murit în acest conflict, care s-a încheiat abia după ce casa a luat foc şi a ars din temelii.

 
Structura LAPD SWAT LAPD SWAT face parte din Los Angeles Police Department - Metropolitan Division, cunoscută popular acolo ca Metro Police. Această divizie din cadrul L.A.P.D. are ca atribuţii suportul tactic-operaţional şi tehnico-operativ specializat, dar şi suportul informativ pentru acest tip de operaţiuni. Divizia "Metro" este formată din şase plutoane, fiecare dintre ele fiind specializate pe un anumit gen de operaţiuni.
Metro Division a apărut ca structură de sine stătătoare mult mai devreme decât SWAT, undeva prin 1933, purtând denumirea de "Reserve Unit", dezvoltându-se în decursul timpului, astfel că dacă iniţial avea un efectiv de 70 poliţişti, în 1968 efectivele Metro Police au ajuns la aprox. 200 de poliţişti, iar după 1997, în urma celebrului jaf de la Bank of America din Hollywood, efectivele au crescut la aprox 350 de poliţişti. La fel şi în cazul atribuţiilor care au crescut în timp, pe măsură ce specializarea efectivelor a devenit din ce în ce mai prezentă şi necesară. Pe lângă atribuţiile specifice SWAT, divizia mai are şi unele privind contra-terorismul, filaj, asistenţă a investigatorilor în cazurile complexe, executarea de mandate, dar şi privind controlul mulţimilor, asigurarea ordinii în cazul adunărilor publice, revolte, etc.
Metropolitan Division are cinci plutoane operative şi unul de comandă, administraţie şi logistică, conduse fiecare de către un locotenent de poliţie. A Platoon (Command, administration, and support); B Platoon şi C Platoon (Crime suppression); D Platoon (SWAT); E Platoon (Mounted unit). K-9 Platoon(poliţia canină).
Fără îndoială, cel mai celebru pluton din cadrul Los Angeles Police Department - Metropolitan Division este "D" Platoon alias SWAT, care este format din 60 poliţişti, 6 sergenţi de poliţie şi un locotenent.
Locotenentul de poliţie, cunoscut ca "10-David" (Ten-David) este comandantul SWAT şi se subordonează direct şefului poliţiei. Cei şase sergenţi se subordonează direct locotenetului şi în funcţie de vechimea lor sunt cunoscuţi poartă ca indicativ "20-David" până la "70-David". Fiecare sergent are în subordine directă zece şefi de grupă, deoarece fiecare echipă (squad) este compusă din două grupe a câte cinci poliţişti. Iar fiecare grupă are un astfel de lider, care consiliază sergentul în managementul întregii echipe şi conduc fiecare în parte acţiunea grupei lor în situaţii tactice.
Doctrina SWAT "To come up with last minute solutions to impossible problems created by other people" - anonymous SWAT policeman.
Primul şi cel mai important scop al SWAT este acela de a salva vieţi. Aceasta este cea mai importantă atribuţie a oricărui poliţist, iar componenţii echipelor SWAT sunt în primul rând poliţişti. Spre deosebire de unităţile militare pentru operaţiuni speciale, care impun nişte decizii politice şi urmăresc îndeplinirea unei voinţe politice, echipele SWAT nu se confruntă cu inamici, ci cu suspecţi. Iar acest detaliu schimbă radical doctrina şi modul de acţiune al celor două tipuri de structuri. În cazul operţiunilor speciale din domeniul law enformcement suspectul nu trebuie anaihilat imediat şi în orice condiţii, ca în cazul operţiunilor militare unde nu există suspecţi, ci inamici. În timp ce poliţiştii din echipele SWAT folosesc forţa letală ca o ultimă soluţie, în cazul operaţiunilor militare aceşti pasi de obicei nu există, inamicul de obiecei trebuie eliminat la primul conact. Din acest motiv operaţiunile SWAT sunt mai complicate şi prezintă un grad de risc mult mai mare.
Echipele SWAT impresionează şi chiar intimidează membrii comunității din care fac parte, cu ocazia acţiunilor speciale la care participă. Iar asta se datorează armamentului şi logisticii folosite, care seamănă foarte mult de cele ale unor unităţi para-militare. Dar toate astea se datorează faptului că în contextul actual infractorii au devenit din ce în ce mai des, extrem de violenţi, bine înarmaţi, foarte atent şi exact organizaţi, de aici apărând şi necesitatea existenţei unor astfel de echipe speciale capabile să ofere protecţie poliţiştilor şi comunităţii, precum şi un răspuns pe măsură, în faţa unor astfel de elemente infractoare foarte periculoase.
Chiar dacă în majoritatea filmelor americane, echipele SWAT folosesc armele de foc foarte des, pentru a se creea ceva senzaţional în aceea poveste, în mod eronat s-a creeat un sterotip, conform căruia poliţiştii componenţi ai echipelor SWAT, fac foarte des uz de armele din dotare, în Statele Unite. Ceea ce nu este tocmai real.
În urma unor studii efectuate a reieşit faptul că în realitate, majoritatea poliţiştilor americani, pe perioada cât activează în echipele SWAT, sau pe toată durata carierei nu sunt nevoiţi şi nici nu fac uz de armă. Contrar percepţiei generale conform căreia poliţiştii americani folosesc armele de foc în mod curent şi foarte des, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa, toate astea se datorează în special industriei de film de peste ocean şi mass-mediei care promovează în general numai întâmplările unde există şi ceva deosebit sau extraordinar.
De asemenea, chiar dacă echipele SWAT sunt privite sau percepute de opinia publică ca nişte grupări para-militare, datorită logisticii, a procedurilor şi a acţiunilor în forță. Toate aceste proceduri şi moduri de acţiune se folosesc pentru protecţia personală a componenţilor, dar şi pentru a oferi avantajul de care este nevoie pentru a rezolva în mod eficient, indiferent de situaţia cu care se confruntă, fără ca cineva să fie rănit. Astfel că un capitol important din doctrina SWAT îl constituie obiectivul ca numărul celor răniţi să fie cât mai redus sau chiar egal cu zero, detaliu ce în cazul operaţiunilor militare nu mai este atât de important.
Atribuţii şi competenţe În general, datorită versatilităţii şi a calificării lor, echipele SWAT sunt utilizate pentru o varietate de misiuni. Printre principalele competenţe şi atribuţii ale echipelor SWAT, cele mai semnificative sunt:
intervenţia în cazul luării de ostateci intervenţia în cazurile cu risc major, când suspecţii s-au baricadat intervenţia în cazul descinderilor pentru reţinerea suspecţilor consideraţi periculoşi intervenţia în cazurile revolterlor spontane salvarea cetăţenilor sau a poliţiştilor aflaţi în pericol iminent în situaţii ce implică uzul unor arme de foc soluţionarea situaţiilor cu risc ridicat, cu pierderi de vieţi minime, precum şi cu prejudiciu sau pagube materiale cât mai reduse stabilizarea situaţiilor ce implică subiecţi cu risc ridicat de suicid asistenţă pentru ceilalţi poliţişti în raiduri de droguri, mandate de arestare şi mandate de percheziţie asigurarea perimetrului de siguranţă pentru lunetişti în cazul vizitelor unor demnitari sau în cazul unor evenimente deosebite intervenţia pentru contracararea operaţiunilor teroriste în oraşe
Marius
Poliţia Română participă cu efective în diferite misiuni de cooperare internaţională pe patru continente, respectiv America Centrală, Asia, Africa şi Europa. Având în vedere că mulţi poliţişti sunt interesaţi de acest subiect al misiunilor internaţionale, voi face o descriere generală a procedurilor de selecţie şi a categoriilor de misiuni la care pot participa poliţiştii români.
Participarea poliţiştilor la misiunile internaţionale se realizează în baza principiului voluntariatului după parcurgerea unor etape de selecţie. Principalele misiuni internaţionale la care pot participa poliţiştii sunt: 
Misiuni de menţinere a păcii Misiuni operative Misiunile de menţinere a păcii se realizează conform prevederilor Normelor Metodologice nr 111424/26.09.2001 elaborate de Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale. 
Misiunile la care Poliţia Română este reprezentată se desfăşoară sub egida ONU, a UE precum şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa. În cadrul acestor misiuni, poliţiştii români au, în funcţie de mandatul internaţional, fie atribuţii executive fie de monitorizare, îndrumare şi consiliere. Serviciul Afaceri Europene, Programe şi Relaţii Internaţionale este structura care este desemnată de conducerea Poliţiei Române să ţină legătura şi să coordoneze activitatea desfăşurată de poliţiştii români pe perioada executării turului de serviciu.
1. Selecţia Poliţiştilor pentru Misiunile de Menţinere a Păcii
Se disting, în principal două proceduri de selecţie privind misiunile de menţinere a păcii, în funcţie de organismul sub egida căruia se desfăşoară misiunea:
În cazul misiunilor ONU:
Viitorii candidaţi la aceste misiuni trebuie să fie absolvenţi ai cursului de monitori ONU, organizat anual de către ISOP - Institutul de Studii pentru Ordine Publică (de regulă în primul semestru al anului). Cursul are ca obiective familiarizarea personalului MAI cu principiile de lucru ale ONU, cu misiunile de menţinere a păcii precum şi cu cerinţele specifice pentru participarea la acestea. La sfârşitul cursului, poliţiştii primesc un certificat de absolvire.
Trimiterea poliţiştilor în misiunile ONU se face în urma participării la testarea organizată anual de autorităţile române împreună cu echipa UNSAT (United Nations Selection Assistance Team). Evaluarea personalului de către echipele internaţionale se realizează, potrivit metodologiei şi criteriilor utilizate de către partenerii străini.
Experţii ONU testează cunoştinţele candidaţilor români la limbile străine (engleză şi franceză), abilităţile de conducere a autovehiculelor 4x4 precum şi mânuirea armamentului. Pot participa la testarea internaţională, atât poliţiştii care au absolvit cursul de monitori ONU cât şi cei care au mai participat la misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Poliţiştii care promovează testarea internaţională intră pe lista stand-by, urmând a fi trimişi în teatrele de operaţii în funcţie de datele la care se face rotaţia cadrelor deja aflate în teatrele de operaţii.
În cazul misiunilor UE:
În vederea participării la misiunile sub egida Uniunii Europene, poliţiştii trebuie să urmeze cursuri de specializare în acest domeniu care sunt organizate multianual de către Institutul de Studii pentru Ordine Publică (ISOP). După absolvirea acestor cursuri, în funcţie de cererile de contribuţii lansate de Uniunea Europeană, sunt organizate testări privind limba străină, poliţiştii care le promovează urmând a le fi transmise candidaturile în vederea selecţiei de către autorităţile străine competente.
Misiunile la care Poliţia Română participă, sunt următoarele:
Misiunea Uniunii Europene din Kosovo - EULEX Misiunea Uniunii Europene din Bosnia şi Herţegovina - EUPM BiH Misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan Misiunea Uniunii Europene din Georgia - EUMM Georgia Misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH Misiunea ONU din Congo - MONUSCO Misiunea ONU din Timorul de Est - UNMIT Misiunea ONU din Kosovo - UNMIK Misiunea OSCE din Macedonia Misiunea OSCE din Kosovo Trebuie precizat că participarea la aceste cursuri de pregătire de bază pentru misiuni internaţionale (cursuri de monitori ONU şi cursuri specializate misiuni UE) se realizează în urma unui concurs de admitere, iar la final poliţistul susţine un examen de absolvire a cursului.
Abia după obţinerea certificatului de absolvire poliţistul devine eligibil şi poate aplica pentru misiuni internaţionale. Anunţurile privind selecţia personalului pentru misiuni de cooperare internaţională de către echipele internaţionale se publică pe INTRAPOL (reţeaua de intranet a Poliţiei Române).
2. Selecţia poliţiştilor pentru Misiunile Internaţionale Operative
Aceste misiuni specifice poliţiştilor sunt reglementate de un ordin intern clasificat, care se găseşte la formaţiunile Resurse Umane şi din motive lesne de înţeles nu voi dezvolta subiectul. În principal pentru această categorie de misiuni primează pregătirea profesională de specialitate (investigaţii criminale, crimă organizată, inverstigarea fraudelor etc.) şi experienţa în profesie (spre exemplu pentru anumite misiuni operative se căutau poliţişti vorbitori de rromanes). Şi pentru această categorie de misiuni internaţionale ale poliţiştilor, limba străină este un criteriu de bază, fiind unul dintre criteriile de selecţie. Mai multe detalii se găsesc în aria privată a poliţiştilor de pe forum.
Aspecte generale valabile pentru toate misiunile internaţionale la care participă poliţiştii.
La preselecţia pentru absolut toate misiunile internaţionale poate să participe orice poliţist (ofiţeri şi agenţi) din cadrul Poliţiei Române, care, pe lângă criteriile specifice stabilite pe baza cerinţelor impuse de organizaţia internaţională sub egida căreia aceasta se desfăşoară, îndeplineşte cumulativ şi următoarele criterii generale:
are studiile profesionale necesare, precum şi vechimea în activitate (specialitate de minim 5 ani); este apreciat în ultimii trei ani de activitate cu cel puţin două calificative de "Foarte bun"; cunoaşte o limbă străină, potrivit cerinţelor misiunii pentru care se realizează selecţia; este apt fizic, psihic şi medical; posedă cunoştinţe de operare PC şi permis de conducere categoria B (autoturisme); nu a fost sancţionat în ţară sau în străinătate, anterior, pentru abateri săvârşite în executarea misiunilor internaţionale; nu a fost declarat, anterior, "respins" de 2 ori la evaluările personalului efectuate de echipele internaţionale; Dacă această prezentare succintă nu vă răspunde la toate întrebările, mai găsiţi informaţii utile şi în discuţiile de pe forum (ex. Misiuni internaţionale) ori în secţiunea privată, iar în măsura posibilităţilor vă putem răspunde la întrebările postate în comentarii.
Marius
La anul FBI-ul îşi înnoieşte armamentul din dotare, urmând în perioada următoare să aleagă un pistol calibrul 9mm Luger ca armă de serviciu. Anunţul referitor la ofertele aşteptate a fost publicat pe 7 octombrie 2015 şi actualizat ultima dată pe 30 octombrie 2015, iar în cuprinsul acestuia este precizat că se aşteaptă oferte până cel târziu pe 28 ianuarie 2016 pentru pistoale, accesorii şi piese de schimb. Perioada contractuală totală este de 10 ani, mai exact primul an şi opţional următorii nouă ani suplimentari pentru o valoare estimată a întregului contract de aproximativ 85 milioane de dolari. În caietul de sarcini nu sunt prevăzute doar armele şi muniţia, ci sunt prevăzute atât arme de antrenament cu muniţia necesară, piese de schimb cât şi accesorii, de la holstere, încărcătoare suplimentare etc. până la materialele de întreţinere.
În urmă cu aproximativ 30 ani FBI-ul a renunţat la calibru 9 mm pentru armele de seviciu, optând pentru un calibru mai mare, iar în prezent au în dotare Glock calibru 40 S&W (10×22mm Smith & Wesson). Încă din 2007, FBI-ul s-a arătat interesat să revină la calbrul de 9 mm, motivând că în urma testelor foarte riguroase ce sunt efectuate permanent de unităţile lor de cercetare, au constatat că eficienta glonţului de acest calibru este superioară în privinţa capacităţii de penetrare şi al preciziei. Decizia a fost anunţată încă din mai 2014.
În schimb, Poliţia Română are în dotare pentru majoritatea poliţiştilor săi, pistolul cal. 7,65 mm, Md. 1974 (Carpaţi), a cărui producţie a debutat în urmă cu aproximativ 50 de ani. Cu siguranţă ţara noastră nu este atât de săracă încât să nu-şi poată permite asigurarea siguranţei cetăţenilor săi prin dotarea poliţiştilor cu o armă de serviciu modernă, măcar pentru poliţiştii ce îşi desfăşoară activitatea în structuri operative. Poliţia Română este singura dintre serviciile poliţieneşti ce încă utilizează acest calibru redus de 7,65 mm, în timp ce în toate celelalte state europene şi nu numai, structurile de poliţie utilizează calibrul de 9 mm. Sperăm totuşi că se vor trezezi şi ai noştii, iar în viitorul apropiat vor dispune schimbarea armelor de serviciu ale poliţiştilor.