5166
Pe fondul atacurilor armate petrecute în ultima perioadă în Europa, Scotland Yard reanalizează numărul şi gestionarea resurselor armate de care dispune. În acest context Sir Bernard Hogan-Howe, Comisarul Poliţiei Metropolitane din Londra a declarat pentru The Telegraph că una dintre priorităţi este creşterea numărului de poliţişti dotaţi cu armă cu glonţ.
În prezent, acest rol este considerat o specializare. Majoritatea poliţiştilor din Marea Britanie nu poartă arme cu glonţ, dar pot aplica pentru a deveni Authorised Firearms Officers (AFO), după ce trec de perioada de probaţiune de 2 ani (similară perioadei de tutelă din România).
Numărul estimat de AFO’s în Londra este de 2000, în timp ce în Marea Britanie există aproximativ 6000 astfel de poliţişti. Sir Bernard Hogan-Howe doreşte creşterea numărului de AFO’s din Londra cu aproximativ 660.

Mai mult decât atât, pregătirea şi răspunsul iniţial dat de echipele de intervenţie se schimbă şi ele. Dacă până acum una dintre principalele priorităţi ale unei echipe de AFO era şi îngrijirea/recuperea victimelor în viaţă, recent, a devenit prioritară eliminarea atacatorilor înarmaţi, în lumina incidentelor recente din Paris.
Scotland Yard nu este singura structură de poliţie din UK ce ia măsuri de precauţie. Şi alte inspectorate de poliţie din Marea Britanie reanalizează numărul şi gestionarea resurselor existente, pentru a putea face faţă unui atac armat, similar cu cele din Paris înainte ca el să se producă.
Catalin
FAMAS puşca de asalt franţuzească, poreclită şi "goarna" sau "trâmbiţa" (în franceză: Le Clairon) este cel mai probabil cea mai cunoscută armă produsă de francezi. Acest lucru se datorează în mare măsură şi aspectului destul de diferit de armele convenţionale din aceeaşi categorie. 
În anii '60 armata franceză deţinea o logistică învechită. Arma de asalt standard folosită de armata franceză în aceea perioadă era  MAS49/56. O puşcă semi-automată de calibru 7.5mm, ce prezenta serioase dezavantaje în comparaţie cu armele folosite de alte armate. Principalele minusuri fiind capacitatea redusă a magaziei (10 cartuşe) şi greutatea destul de mare de aprox. 5kg. Astfel că în 1967 francezii au început să caute o nouă armă care să înlocuiască bătrâna MAS

Inginerul francez Paul Tellie a condus echipa ce s-a ocupat de această problemă, la fabrica "Manufacture d'armes de Saint-Étienne" şi s-a dovedit a fi un vizionar chiar şi pentru standardele actuale. Principala noutate a FAMAS-ului a fost designul bullpup. Pentru cei ce nu ştiu care este diferenţa dintre o armă convenţională şi una bullpup, principala particularitate a acestora este că au camera cartuşului poziţionată în spatele trăgaciului. Această soluţie constructivă ce poziţionează trăgaciul în faţa camerei cartuşului, permite acestor tip de arme să folosească o ţeavă de dimensiuni asemănătoare cu cele ale puştilor convenţionale, în condiţiile în care lungimea totală a armei este mai mică (mai compactă). FAMAS-ul avea o lungime totală de numai 75 cm, în timp ce cunoscuta puşcă americană M4A1 avea o lungime totală de 101 cm, în condiţiile în care lungimea ţevii era asemănătoare. O particularitate a FAMAS-ului o constituie bipod-ul cu care arma este dotată standard. 

Noua puşcă franţuzească avea o magazie de 25 de cartuşe calibru 5.56mm. Cu toate acestea este de notorietate faptul că precizia acestei arme nu este una de top. În schimb la capitolul ratei de foc (cadenţa) este considerată a fi printre cele mai bune arme ce utilizează calibrul 5.65mm, putând trage peste 1000 de cartuşe/minut. Desigur această caracteristică îi aduce şi ceva probleme privind controlul în cazul rafalelor lungi. Poate executa foc cu foc, rafale de câte trei cartuşe dar şi foc automat.
Abia după 11 ani de la apariţie, perioadă în care a fost dezvoltată şi testată, arma a fost adoptată ca armă de serviciu de către armata franceză, în 1978, sub denumirea oficială de FA-MAS, ce vine de la "Fusil d’Assaut de la Manufacture d’Armes de Saint-Etienne", numai că nu a fost prima armă de tip bullpup adoptată ca armă de serviciu de către o armată. Între timp, respectiv cu câteva luni înainte, austriecii adoptaseră Steyr AUG, care este tot o armă de asalt bullpup. 
Mai târziu a căpătat şi porecla de “Le Clairon” (goarnă/trâmbiţă) datorită formei sale, iar în următorii ani a reuşit să capete o reputaţie negativă, conform căreia după ce un FAMAS cădea jos sau era trântit, nu mai putea executa foc. Tot la capitolul minusurilor trebuie menţionat şi modul constructiv ales pentru selecţia tipului de foc. Puşca are selectorul poziţionat tot în garda trăgaciului, iar prin rotirea acestuia se poate modifica modul de executare a focului. Selectorul este acţionat printr-o mişcare de rotaţie, numai că acesta modifică doar între modul foc cu foc şi automat, poziţia din mijloc fiind atribuită modului "safe". Pentru a selecta între modul complet automat sau rafala de câte trei focuri, trăgătorul trebuie să acţioneze un alt selector aflat sub patul puştii. Deci pentru a selecta modul de tragere între automat şi rafală, trăgătorul este nevoit să acţioneze două pârghii. În schimb arma are avantaje, cel mai notabil fiind posibilitatea de a fi folosită atât de către trăgătorii dreptaci cât şi cei stângaci, conversia acesteia putându-se face fără a fi necesare înlocuirea unor componente. Deşi nu s-a bucurat de o reputaţie bună, FAMAS-ul a continuat să fie folosită de armata franceză, devenind chiar un element de identificare în special pentru Legiunea Străină.
Mai târziu arma a fost îmbunătăţită, apărând versiunea G1, iar în anii '90 a apărut versiunea G2. Arma de asalt a francezilor a primit un trăgaci îmbunătăţit, iar la construcţia ei se folosea un polimer de mai bună calitate. De asemenea a fost modificată astfel încât să folosească aceleaşi magazii ca şi armele de asalt din dotarea celorlalte armate NATO, respectiv AR15/M16 şi au fost adăugate şinele Picatinny pentru sistemele optice şi alte accesorii.
În general FAMAS-ul francezilor impresionează mai mult prin aspectul său decât prin performanţele sale.
Catalin
Un individ a încercat să ucidă un poliţist în Philadelphia executând cel puţin 11 focuri de armă asupra autospecialei. 
Agresorul se numeşte Edward Archer are 30 de ani, este originar din Yeadon, Pennsylvania şi susţine că a jurat credinţă grupării islamiste Stat Islamic. Arma pe care a folosit-o în atacul comis este un pistol de 9 mm, care fusese furat în octombrie 2013. Nu s-a stabilit deocamdată cum a intrat suspectul în posesia armei. Individul e recidivist, a fost condamnat în martie anul trecut pentru agresiune şi falsificare de documente. Din primele cercetări nu există indicii conform cărora acesta ar fi acţionat împreună cu altcineva.
Comisarul de poliţie Richard Ross a declarat că atacatorul a mărturisit că a comis acest act laş în numele islamului, deoarece consideră că poliţia apără legi contrare islamului.

Poliţistul erou se numeşte Jesse Hartnett şi a fost grav rănit în urma atacului, dar a reuşit să riposteze şi să-l împuşte la rândul lui pe agresor. Deşi era rănit, Hartnett a coborât din maşină şi a deschis focul asupra atacatorului, care a fost atins de trei gloanţe. Ulterior colegii acestuia au reuşit să-l prindă pe atacator, acesta nereuşind să părăsească zona.
Ambii sunt acum internaţi în spital, în stare stabilă.
Cum era de aşteptat mama atacatorului, Valerie Holliday, a declarat presei că acesta este bolnav mental şi a suferit mai multe răni la cap, ea a povestit publicaţiei Philadelphia Inquirer că: "S-a purtat cam ciudat în ultima vreme. Vorbea singur, râdea şi mormăia. Auzea voci. L-am rugat să ceară ajutor medical", adăugând că fiul său a fost un musulman devotat mult timp.

Marius
Un nou incident la Paris. Un bărbat înarmat a fost ucis de poliţişti în faţa unei secţii de poliţie din Paris. Suspectul pătruns în secţia de poliţie şi a atacat cu un cuţit un poliţist strigând "Allah Akbar" - (Allah este mare).
Poliţiştii prezenţi au ripostat cu focuri de armă iar atacatorul a decedat la scurt timp după ce a fost împuşcat.
Într-un comunicat al Ministerului de Interne din Franţa se precizează că suspectul era înarmat cu un cuţit şi purta un dispozitiv ce pare a fi o vesta explozivă. Acesta a strigat "Allah Akbar" în timp ce încerca să agreseze un politist. 
În mai multe fotografii postate pe Twitter se vede trupul atacatorului întins la pământ şi un robot pirotehnic ce inspecteaza cadavrul.
Se pare că bărbatul purta o vestă cu explozibili falsă, mai exact, sub palton avea o geantă mică prinsă fixată pe corp din care ieşea un fir, dar dispozitivul nu conţinea material explozibil - a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters.

Evenimentul a avut loc la exact un an de la atentatul jihadist impotriva revistei Charlie Hebdo.
Catalin
Unul dintre cele mai folosite stereotipuri şi clişee este cel conform căruia, noi poliţiştii din Poliţia Română suntem toţi corupţi şi şpăgari, în timp ce prin alte ţări nu ai să vezi aşa ceva. Iar pentru a întări acest stereotip utilizat pe post de argument, deontologul de serviciu îţi va povesti despre cât de plimbat este el prin ţările cu apă caldă şi cum a ajuns să cunoască în detaliu domeniul instituţiilor de aplicare a legii, deşi dacă o să-ţi povestească ce a văzut pe acolo, o să-ţi vorbească numai despre autostrăzi, întrucât acestea sunt singurele "obiective" pe care le-a vizitat. Dar nu contează acest detaliu, faptul că s-a plimbat pe autostrăzile dintr-o ţară străină îl transformă automat într-un expert în domeniul muncii de poliţie şi despre cum se aplică legea prin ţările străine, cât de grozavi şi extraordinari sunt poliţiştii străini, că acolo nu există corupţie, în timp ce la noi aproape o întreagă structură teritorială de poliţie rutieră este săltată pentru o presupusă ciubucăreală. Ei bine, în realitate, lucrurile NU stau deloc aşa. NU este deloc adevărat că în cazul poliţiştilor străini nu exista "uscături". Există şi acolo, ba chiar mai rău în unele cazuri. Diferenţa este că acolo nu se practică generalizarea şi se respectă prezumţia de nevinovăţie, ceea ce în România, datorită mass mediei, nu se întâmplă. La noi mass media a mediatizat intensiv cazul acela când o mare parte dintre poliţiştii rutieri dintr-o structură teritorială a poliţiei, au fost acuzaţi de ciubucăreală şi săltaţi ca şi cum ar fi fost cei mai feroce infractori ai naţiei, dar mai târziu, când marea lor majoritate au fost achitaţi şi şi-au dovedit nevinovăţia în instanţă, nimeni din presă (exceptând unul sau două ziare locale online) nu a mai spus nimic, a fost linişte în mass media românească.

Să privim ce se întâmplă şi prin Statele Unite, pentru că în majoritatea cazurilor poliţistul american este un etalon pentru români. În presa din Statele Unite a fost relatat pe larg cazul unei structuri operative (task force) înfiinţate de către două poliţii locale din Florida (Poliţia din Bal Harbour şi Biroul Şerifului din ţinutul Glades), ce avea ca scop combaterea traficului internaţional de droguri de mare risc, având ca ţintă organizaţiile criminale de pe întreg teritoriul ţării. Da, ştiu că pare nefiresc ca două poliţii locale să-şi înfiinţeze o structură cu competenţe teritoriale ce le depăşesc pe cele ale structurilor din care provin, dar după cum vedeţi mai există derapaje şi pe la americani. Practic, cele două poliţii locale şi-au înfiinţat o structură ce şi-a atribuit competenţe asemănătoare cu cele ale structurilor federale (centrale). Sună cunoscut, ştiu. Pentru că şi la noi, unii primari au acest gen de apucături când vine vorba de foştii gardieni publici. În fine, după câţiva ani de funcţionare, această structură nu numai că şi-a dovedit ineficienţa, neexistând niciun rezultat (nicio arestare, niciun bun indisponibilizat), din contră s-a dovedit că sub acel paravan s-a creat o adevărată organizaţie criminală ce avea ca principal scop spălarea de bani proveniţi de la grupările infracţionale specializate în trafic de droguri. Cam aşa arată titlurile din presa americană:

Numai în perioada 2009 şi 2012, aceea structură a spălat 55 de milioane $, bani cash proveniţi din operaţiuni cu droguri. Pentru aprox. un milion de dolari în numerar nu există înregistrări sau documente şi ancheta nu a putut stabili unde au ajuns banii. Peste 500 000 $ au fost cheltuiţi pentru aşa-zise operaţiuni sub acoperire, constând în deconturi pentru bilete de avion la clasa întâi, sejururi la hoteluri de cinci stele, achiziţii de echipamente electronice de ultimă generaţie, etc. Cert este că atunci când o poliţie locală şi-a creat un "task force" pentru a se lupta cu cartelurile de droguri, a ajuns în schimb să spale bani pentru traficanţi, generând în schimb profituri de milioane de dolari.
Pentru cei ce aveţi răbdarea necesară puteţi citi întreaga poveste în ziarul Miami Herald. Iar cei ce nu aveţi timp sau răbdare, puteţi urmări clipul de mai jos pentru a vă face o idee despre ce s-a întâmplat acolo:
Foarte important de subliniat este dovada a ce se poate întâmpla datorită acelei lăudate descentralizări, ce permite oricărui primar să facă absolut ce îl taie capul în orice domeniu. Pentru că există câteva asemănări şi cu ce s-a întâmplat pe la noi. Şi aici vă reamintesc despre cazul primarului de la Iaşi, ce şi-a folosit gardienii publici în scopuri personale. Este exact aceeaşi reţetă. Cu ajutorul unei slugi numite ca şef peste o astfel de structură, se poate ajunge foarte uşor la ce s-a întâmplat la americani. Poate că şi există deja cazuri asemănătoare, nu ştiu. Sau poate că nu s-au deşteptat încă aleşii locali încât să vadă această sursă de finanţare, habar n-am.
În schimb, sunt convins că mulţi dintre voi, colegii mei, aţi văzut acele penibile replici, ce se vor a fi inteligente, venite din partea concetăţenilor noştri îndoctrinaţi şi îndobitociţi de mass media românească, de tipul: "Şi cu poliţiştii ce iau şapagă ce faceţi?". Acest gen de replici penibile, lipsite de relevanţă, apar de obicei atunci când vreo ştire, vreun articol sau comunicat informează că poliţiştii români, aşa cum sunt ei, îşi fac datoria, reuşesc destructurarea vreunei grupări infracţionale sau orice alt succes din activitatea noastră. Aceste întrebări sunt complet lipsite de logică şi relevanţă, din moment ce în România există instituţii ca DGA sau DNA, ce au ca principală sarcină descoperirea şi tragerea la răspundere a corupţilor, iar o astfel de întrebare adresată altor instituţii sau categorii profesionale, trădează doar prostie şi mediocritate din partea autorului, ce nu e capabil să înţeleagă ce presupun competenţele conferite de lege. E ca şi cum i-ar întreba pe pompieri de ce mai există cazuri de alimente cu termenul de valabilitate expirat în magazine, numai că e prea prost să realizeze că nu e treaba pompierilor ci a protecţiei consumatorului. La fel şi în acest caz, nu e treaba poliţiştilor să combată corupţia, sunt alţii care trebuie să-i găsească şi să-i bage la închisoare pe cei corupţi, numai că dacă-i spui direct acest lucru, va reacţiona imediat recitând o serie de prejudecăţi, clişee şi tâmpenii repetate cu obstinaţie pe la majoritatea televiziunilor transformate în tomberoane vizuale în care defilează toate formele de mizerie, prostie şi mârlănie umană, pentru că asta face rating.
În concluzie aş vrea să menţionez că nu vreau să spun aici că noi, poliţiştii români suntem mai buni, mai corecţi, mai drepţi sau grozavi decât poliţiştii americani. Departe de mine acest gând. Noi suntem la fel ca şi societatea din care provenim, nici mai răi şi nici mai buni. Iar societatea românească are parte de poliţiştii pe care-i merită, chiar dacă unii nu vor să vadă ori să recunoască acest lucru.