Politisti.ro
Pentru că tot se vorbeste în aceste zile despre ultragierea poliţiştilor şi autoritatea Poliţiei Române, iar mass-media, clasa politică şi deontologii încep să priceapă că majoritatea cetăţenilor conştientizează cam ce legislaţie are România şi faptul că o poliţie cu autoritate slabă afectează liniştea şi siguranţa întregii societăţi, cred că ar fi util să încercăm o informare corectă referitor la acest subiect.
Recentele ultraje asupra poliţiştilor sunt doar nişte efecte fireşti ca urmare a subminării autorităţii Poliţiei Române ce a fost promovată şi susţinută în ultimii 25 ani în societatea noastră. Cetăţeanul s-a bucurat şi a fost mulţumit de fiecare dată când clasa politică a ştirbit autoritatea poliţistului prin diferitele modificări legislative, percepând în mod greşit aceste chestiuni ca pe nişte victorii, iar acum începe să realizeze că o instituţie de aplicare a legii cu autoritate slabă are un impact negativ asupra tuturor.
Societatea a analizat întodeauna această situaţie superficial şi asta datorită faptului ca mulţi cetăţeni se identifică în primul rând în rolul suspectului care intră în contact cu poliţia, ori drept urmare am ajuns în situaţia în care orice suspect are mai multe drepturi decât cetăţeanul onest şi cinstit.
Publicul larg refuză să înţeleagă că poliţiştii sunt doar oameni proveniţi din rândurile lor, sunt oameni care îşi riscă viaţa şi integritatea lor sau a membrilor familiei, pentru a-şi face datoria, pentru a proteja valorile sociale, pentru a proteja oamenii cinstiţi şi oneşti care doresc să ducă o viaţă normală, lipsită de incursiunile unor derbedei certaţi cu legea.
Principala cauză care a generat acestă situaţie este indulgenţa pe care Justiţia o manifestă în situaţiile de ultragiere a poliţiştilor, mai exact deciziile magistraţilor referitoare la cercetarea în stare de libertate, clasările dosarelor penale ori aplicarea sancţiunilor cu amendă în cazurile de ultraj, ce au dus la pierderea credibilităţii şi ştirbirea autorităţii poliţiei în faţa cetăţenilor, transmiţându-se un mesaj injust că ultrajul nu este o faptă gravă şi, automat, să încurajeze fenomenul.
O altă cauză importantă este legislaţia specifică, stufoasă, interpretabilă şi contradictorie. În prezent deşi legislaţia prevede dreptul poliţistului să folosească armamentul din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pentru imobilizarea infractorilor etc. formularea textului de lege nu oferă poliţistului nicio certitudine şi îl lasă în voia hazardului, pentru că nu există o interpretare şi o aplicare unitară a legii de către magistraţi. Ori fără prevederi legislative clare şi care să nu permită interpretări discreţionare, nu vom putea avea niciodată pretenţii să avem o poliţie fermă.
Societatea civilă şi în special cei cu funcţii de decizie trebuie să conştientizeze că poliţiştul nu acţionează în interes personal şi nici în interesul şefilor ori al celor aflaţi vremelnic la putere, ci în interesul comunităţii şi al cetaţenilor cinstiţi. Exact ăsta este rolul său şi pentru asta e plătit un poliţist: să-i prindă şi să-i izoleze pe cei care nu respectă normalitatea şi aleg să treacă în rândul infractorilor, iar fără "instrumentele" necesare, poliţistul este legat de mâini şi nu poate să o facă.
Actuala criză de legitimitate pe care o resimt absolut toţi poliţiştii din operativ, adică oamenii din stradă, cei trataţi ca nişte nimeni, fără respect, cei înjuraţi, scuipaţi, bătuţi, înjunghiaţi şi spulberaţi de maşini, este o situaţie foarte gravă ce necesită o rezolvare urgentă. Un prim pas important pentru o soluţionare corectă nu ar fi deloc dificil şi nici nu ar presupune costuri, pentru că ar necesita doar câteva modificări legislative privind uzul de armă al poliţistului şi eliminarea din legea penală a sancţiunii cu amendă penală ori posibilitatea de suspendare a pedepsei pentru faptele de ultraj asupra poliţistului, iar astfel de modificări legislative nu ar mai permite Justiţiei să manifeste clemenţă pentru astfel de infracţiuni.
În prezent, societatea românească nu prea are nicio legatură cu civilizaţia şi sistemul de valori din ţările cu o democraţie adevarată, pentru că democraţia nu înseamnă numai libertate în sensul anarhiei. Altfel spus, libertatea nu este numai un drept, ci în primul rând este o responsabilitate şi  o obligaţie de a respecta drepturile celorlalţi. Într-un cuvant, oricine este liber să facă tot ce îl taie capul, atâta timp cât acţiunile sale nu lezează pe ceilalţi, iar orice faptă antisocială, cât de mică şi neînsemnată pare, lezează interesele oamenilor normali.
În concluzie, românii trebuie să se hotărască ce poliţie vor: una cu atitudine fermă, legală şi pentru siguranţa cetăţeanului sau doresc o poliţie cu multă toleranţă faţă de comportamentele infracţionale. Hotărâţi-vă, oameni buni şi renunţaţi la ipocrizie!
Honoré de Balzac spunea: "Poliţia!... Cine sunt cei care o dispreţuiesc? Imbecili ce nu ştiu decît să batjocorească ceea ce înseamnă liniştea lor. Căci, suprimaţi Poliţia şi veţi suprima civilizaţia".
Catalin
V-aţi întrebat vreodată cum îşi aleg poliţiile din alte ţări autospecialele? Mai jos veţi puteţi vedea cum procedează italienii.
Polizia di Stato şi Carabinieri îşi vor reînnoi parcul auto cu modelul Seat Leon 2.0 diesel de 150 CP, pe care se găsesc dotări ce le transformă cu adevărat în autospeciale, nu cum se întâmplă în România, unde poliţiştii primesc autospeciale doar cu numele, întrucât dotările specifice lipsesc.
Este pentru prima dată în istorie când Polizia di Stato şi Carabinieri primesc şi vor folosi acelaşi model de autospecială, în urma unei licitaţii organizate de către Ministero dell’Interno. Licitaţia a demarat la sfârşitul anului 2014 şi a stârnit multe controverse în Italia, tocmai datorită faptului că cel desemnat câştigător a fost producătorul Seat în detrimentul producătorului autohton Fiat. 
Grupul Volkswagen (din care Seat face parte) a câştigat licitaţia pentru o diferenţă de (atenţie!) numai 83 euro/exemplar. Mai exact, Fiat a oferit un preţ de 43.980 de euro pe exemplar, în timp ce Seat a oferit un preţ de 43.897 de euro.
Vi se pare un preţ mare pentru o maşină din clasa compactă, nu?
Ei bine, nu este deloc aşa. Din preţul de 43.897 euro, 60% constituie contravaloarea transformărilor, a dotărilor cu echipamente speciale şi a serviciilor postvânzare (da, servicii postvânzare, aţi înţeles corect). Seat oferă în acest preţ şi un pachet de garanţie şi întreţinere pentru o perioadă de şase ani sau 150000 km. Pare incredibil, nu? Ei bine, este posibil, dar nu la noi. Contractul prevede livrarea a aprox 4000 de exemplare, în următorii trei ani, iar suma totală a acestuia este de aprox 140 milioane de euro. 
Credeţi cumva că dotările speciale, necesare unei maşini a poliţiei se rezumă la sistemele pentru semnale luminoase sau acustice?
Greşit. Seat-urile Leon îmbrăcate în uniforma Polizia di Stato şi Carabinieri, pe lângă instalaţiile de avertizare sonoră şi luminoasă sunt dotate şi cu anvelope run-flat, suporţi cu încuietori pentru armele de foc, sisteme de comunicare (radio şi date), sistem Keyless Entry/Go, banchetă spate separată cu un geam securizat. De asemenea, partea din faţă a maşinii, parbrizul şi geamurile laterale faţă au protecţie balistică. Şi dacă aveţi îndoieli, priviţi clipul de mai jos:
 
Marius

de Marius, în Profesional,

Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce a fost necesară demilitarizarea Poliţiei Române, voi explica în următoarele rânduri adevăratele motive ce au stat la baza acestei măsuri.
Poliția română a cunoscut de-a lungul timpului multiple transformări, iar după sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial şi începutul perioadei comuniste, instituţia poliţiei a fost militarizată după modelul sovietic. Însă în perioada postdecembristă România a fost obligată să demilitarizeze Poliţia Română. Probabil că vă veţi întreba de ce? 
Demilitarizarea poliţiei a fost o condiţie pentru a intra în UE, ce se regăsea în capitolul J.A.I. (Justiţie şi Afaceri Interne). În ţările occidentale şi democratice sistemul poliţienesc ce este principala instituţie de aplicare a legii, nu are absolut nicio legătură cu sistemul militar. Dacă vă întrebaţi ce poate fi rău în faptul că Poliţia să fie structură militară, răspunsul e foarte simplu.
Prin natura ei, această instituţie are un rol coercitiv peste tot în lume, diferenţa este că în statele cu democraţii moderne cetăţeanul contribuabil, NU este cercetat, investigat, sancţionat sau reţinut de militari, pentru că astfel de practici sunt specifice regimurilor totalitare. Menţinerea ordinii publice, cercetarea, investigarea, reţinerea sau percheziţionarea, etc. unui cetăţean trebuie să se facă tot de către personal civili, într-un mod cât se poate de transparent, fără ca cei ce fac parte din vreun sistem militar să aibă vreo implicare în acest lanţ. Acest aspect este necesar pentru că sub paravanul sistemului militar nu mai poate exista şi nici nu poate fi garantată aceea transparenţă, nu mai sunt respectate drepturilor cetăţenilor, din moment ce militarul este supus altor reguli, el este cercetat şi judecat de un alt sistem distinct al justiţiei, iar sistemul militar prin natura lui, este închis pubilicului. Ori sub acest paravan al secretului militar se pot ascunde sau muşamaliza multe abuzuri împotriva cetăţenilor, iar din această cauză, nicăieri în tările cu o democraţie consolidată şi adevărată NU veţi vedea că un cetăţean să fie legitimat, controlat, percheziţionat, cercetat, investigat sau reţinut de către un militar, decât în situaţii de excepţie clar definite de lege.
Demilitarizarea poliţiei s-a făcut obligatoriu şi strict pentru respectarea legislaţiei şi a principiilor europeane, să putem adera la UE, întrucat conform normelor europene nu trebuie să existe atribuţii de cercetare penală a cetăţenilor de către instituţii militare.
Nu se admite într-o societate democratică amestecul militarilor în cercetarea, urmarirea penală şi exercitarea actelor procedurale, tocmai pentru a nu se acoperi aşa cum se proceda înainte pe timpul miliţiei, sub pretextul secretului militar, a activităţilor speifice la care se impune din punct de vedere legislativ transparenţă şi asistenţa civilă, informare publică a acţiunilor şi aşa mai departe. 
Scopul politicilor europene în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne este păstrarea şi extinderea unitară a zonei de libertate, securitate şi justiţie care există deja în Uniunea Europeană. Politicile europene legate de justiţie şi afaceri interne prevăd aspecte foarte clare în acest sens cu o importanta excepţională referitor la existenţa unor structuri judiciare şi poliţieneşti unice, independente, corecte şi eficiente, cât şi eliminarea orcărui paralelism instituţional ori a reglementărilor de competenţe similare în acest domeniu. 
În plus, trebuie precizat că UE nu a solicitat niciodată şi nici nu o să ceară vreodată înfiinţarea sau existenţa poliţiei locale. Astfel de afirmaţii sunt doar minciuni sfruntate care se vehiculează permanent de clasa politică la TV şi după care se ascund primarii din România pentru a-şi justifica apucăturile feudale.
UE nu doreşte ca instituţiile de aplicare a legii să fie sub control politic, ba din contră, tot în urma negocierilor de aderare a rezultat şi statutul funcţionarului public al cărui scop teoretic a fost să depolitizeze şi să pună la adăpost funcţionarul public oferindu-i o imparţialitate. Cel puţin asta a solicitat în repetate rânduri UE, dar conform obiceiurilor balcanice, politicienii români au răstălmacit şi au modificat acel statut până ce s-a ales praful de el, pentru că şi-au dorit să controleze orice domeniu. Mai mult decât atât, UE solicită statelor membre să elimine paralelismul existent în domeniul instituţiilor de aplicare a legii, tocmai de aceea această aşa-zisă solicitare a europenilor pentru a se înfiinţa poliţia locală e o mare minciună pe care politicienii şi în special primarii spăgari o servesc românilor din dorinţe lesne de înţeles. 
Marius
Pentru a intra în normalitate Poliţia Română trebuie să instituţionalizeze conceptul de parteneriat prin formarea unor echipe ce acţionează în stradă doar din poliţişti şi să desfiinţeze orice forme de patrule mixte sau colaborări cu lucrători din alte instituţii.
Absolut toţi poliţiştii ştiu că aceste "colaborări" ce presupun desfăşurarea activităţilor specifice împreună cu lucrători din cadrul altor instituţii (este vorba în special de jandarmi şi gardienii locali) NU ajută cu nimic poliţia şi nici pe poliţişti. Mai mult, aceşti "parteneri de ocazie" fură cu neruşinare munca poliţistului şi raportează mincinos activitatea desfăşurată de acesta ca şi cum ar fi desfăsurată de ei. Nu este niciun secret că atât jandarmii cât şi gardienii locali, când acţionează împreună cu un poliţist, nu se implică, nu fac nimic, doar asistă impasibili la activităţile desfăşurate de poliţist, iar la finalul programului de lucru consemnează mincinos în rapoartele lor absolut toate activităţile desfăşurate de poliţist, activităţi la care ei nu au nicio contribuție ca şi cum ar fi fost desfăşurate de ei. Această practică pe care şefii din poliţie se prefac că nu o văd, nu este altceva decât un furt şi o minciună, pentru că prin aceste patrule mixte se fură cu neruşinare munca poliţistilor.
Nu intenţionăm să aducem acuze acestor instituţii ori să le minimizăm rolul în societate, dar trebuie să se ştie adevărul, pentru că nu este deloc corect ce se întâmplă şi cu siguranţă ar fi mult mai eficient ca poliţiştii să fie lăsaţi în pace, iar fiecare instituţie să îşi desfăşoare independent activităţile în funcţie de competenţe şi pregătire. Doar în acest fel se poate demonstra clar eficienţa şi importanţa în societate a fiecărei instituţii.
Este de notorietate faptul că niciun poliţist care îşi desfăşoară activitatea în structurile operative şi în special cei din stradă, nu susţine aceste patrule mixte şi absolut toţi poliţiştii îşi doresc să-şi desfăşoare activitatea împreună cu un coleg, aşa cum e normal, firesc şi aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate din lumea asta, motiv pentru care organizaţiile sindicale şi profesionale ale poliţiştilor trebuie să se implice şi să obţină înstituţionalizarea parteneriatului şi a echipelor formate doar din poliţişti în cadrul Poliţiei Române, aşa cum există şi în străinătate. Orice sondaj în rândul poliţiştilor referitor la acest aspect arată că peste 95% dintre aceştia îşi exprimă această dorinţă şi îşi doresc să nu mai fie amestecaţi cu jandarmii ori gardienii locali ai primăriilor.
Activitatea desfăşurată de poliţist împreună cu lucrători din alte instituţii NU este şi nici nu va putea fi vreodată "muncă în echipă" pentru că cei care formează aceaste idioţenii numite patrule mixte nu au responsabilităţi similare. Nu se poate cere lucrătorului unei instituţii care nu are atribuţii şi nici responsabilităţi într-un anumit domeniu, să se implice în soluţionarea unor situaţii/speţe pentru care ar fi necesar să-şi depăşească atribuţiile prevăzute de lege ori din fişa postului, iar acest aspect atrage în mod firesc o atitudine nepăsătoare care se regăseşte la absolut toţi lucrătorii ce aparţin instituţiilor amintite mai sus.
Munca într-o echipă formată doar din poliţişti prezintă numeroase avantaje atât din punct de vedere individual cât şi din punct de vedere instituţional. Primele şi cele mai evidente avantaje sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv care se construieşte într-o asemenea echipă, pentru că membrii acesteia ajung să se cunoască bine, conlucrând la depăşirea oricăror dificultăţilor curente.
Un alt avantaj major este că lucrul în echipă este extrem de motivant, deoarece fiecare activitate atrage cu sine experienţa partenerului şi satisfacţia de a beneficia de sprijinul acestuia. În felul acesta instituţia îşi fidelizează angajaţii, pentru că nimic nu regretă oamenii mai mult la schimbarea unui loc de munca decât lipsa unui fost coleg. Dacă aceste legaturi ajung sa fie puternice, comfortul afectiv poate suplini şi compensa alte lipsuri, inclusiv lipsurile privind dotarea şi salarizarea. Nu salariul se constituie în cel mai important factor de motivare, ci conţinutul muncii, natura sarcinilor curente şi modul în care această activitate corespunde cel mai bine necesităţilor interne de creştere şi dezvoltare. Datorită echipelor sudate, membrii învaţă şi reţin mai eficient, iar nivelul de pregătire profesională creşte simţitor.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele şi argumentele pentru care în Poliţia Română trebuie instituţionalizate conceptele parteneriatului între poliţişti şi formarea echipelor care acţionează în stradă doar din lucrătorii aceleaşi instituţii.
Politisti.ro
Începând cu 01 aprilie 2013, Scoţia va avea o singură forţă de poliţie, prin fuzionarea forţelor de poliţie existente în prezent într-un serviciu unic de poliţie la nivel naţional, a cărui denumire generică va fi „Police Scotland„, format pentru început din aproximativ 17000 de poliţişti.
Guvernul scoţian a anunţat încă din 08 septembrie 2011 că intenţioneză să creeze un singur serviciu poliţienesc la nivel naţional prin fuziunea celor opt forţe de poliţie ce erau împărţite în două mari şi principale ramuri, respectiv „Scottish Crime and Drug Enforcement Agency” şi „Scottish Police Services Authority”. După consultări şi dezbateri publice privind reforma sistemului poliţienesc dar şi cel al pompierilor, care vor absorbi şi ei ambulanţa, serviciul salvamont, etc formând un serviciu unic „Fire and Rescue”, la 27 iunie 2012 Parlamentul scoţian a aprobat pachetul de legi, iar în august 2012 a primit şi avizul regal.
Trecând peste detaliile privind noua organizare, funcţiile de conducere, alocarea de resurse, obiectivele şi alte detalii tehnice, pe care le puteţi parcurge cei ce aveţi răbdarea necesară, citind propunera supusă dezbaterii publice de pe website-ul guvernului scoţian, vreau să subliniez aici principalele argumente şi motive pentru care scoţienii au ajuns la concluzia că este necesară unificarea serviciului poliţienesc şi renunţarea la această descentralizare excesivă, de care politicienii noştri încă sunt îndrăgostiţi.
Primul argument a fost cel al banilor. Scoţienii şi-au dat seama că existenţa mai multor servicii în domeniul de aplicare a legii îi costă mai mult, iar controlul cheltuielilor este mult mai anevoios, chiar imposibil în cazul serviciilor teritoriale. Şi e logic ca în cazul existenţei mai multor servicii poliţieneşti, independente una de cealaltă, să existe cheltuieli mai mari. Sunt şefi mai mulţi, cheltuieli cu dotarea şi echipamentele neunitare şi discreţionare, în funcţie de interesele locale, etc. Pe când în cazul unui serviciu poliţienesc unic la nivel naţional, pregătirea, dotarea şi remunerarea poliţiştilor este unitară şi nu mai creează discrepanţe, cheltuielile fiind controlate mult mai strict şi eficient. Guvernul scoţian a susţinut că unificarea serviciului poliţienesc va reduce cheltuielile cu aprox. 1,7 miliarde lire sterline în următorii 15 de ani, tocmai prin eliminarea cheltuielilor făcute de societate pentru acelaşi serviciu, dar prestate de instituţii paralele.
Al doilea important argument a fost cel al eficienţei serviciului poliţienesc, care odată cu fragmentarea lui duce inevitabil la o reducere a eficienţei, tocmai pentru că infracţionalitatea a evoluat şi politicile de combatere a stării infracţionale trebuie aplicate la nivel naţional, nu teritorial sau local. Astăzi, datorită evoluţiei tehnologiei, infrastructurii, mijloacelor de transport, etc infractorii nu mai acţionează doar în anumite zone, ci se plimbă şi comunică foarte uşor. Acest lucru trebuie să se întâmple şi la nivelul serviciului poliţienesc, astfel că o comunicare şi colaborare facilă este vitală. Iar dacă există servicii poliţieneşti locale şi independente, ce au obiective şi priorităţi proprii, este o naivitate să crezi că vor colabora şi comunica la fel de bine şi eficient ca în cazul unor structuri ce fac parte din acelaşi serviciu poliţienesc. De asemenea, scoţienii spun acolo că pentru o eficienţă mai mare, poliţistului de ordine publică îi trebuie acordate mai multe atribuţii, dorindu-se a se renunţa la vechea concepţie conform căreia sarcinile acestuia să se limiteze numai la patrulare şi intevenţia la apelurile de urgenţă. Vi se pare cunoscut acest principiu ce se încearcă să se impună şi la noi, nu? Oare nouă câţi ani ne vor trebui, ca factorii de decizie să realizeze că munca de poliţie din domeniu ordinii şi siguranţei publice nu constă şi se limitează la simplele patrulări (cu care jandarmii şi gardienii publici se laudă spunând că fac muncă de poliţie), iar poliţistul din stradă trebuie să facă o muncă ceva mai calificată şi să formeze cu adevărat o echipă, să fie un fel de frate al judiciaristului şi al proximistului, comunicând cu aceştia şi ţinându-i la curent cu starea de spirit şi ce se întâmplă şi discută acolo în stradă? Scoţienilor le-a luat ceva timp să realizeze că ordinea publică nu se rezumă numai la patrulare. Ei au folosit această competenţa de tip „to guard, patrol and watch” încă din anii 60 şi abia acum au realizat cât de ineficient este un astfel de concept.
În fine, Police Service of Scotland o să aibă ca sediu central locaţia fostului Colegiu de Poliție Scoţian (Scottish Police College), respectiv în Castelul Tulliallan, iar începând cu 01 aprilie 2013, în Scoţia va exista o singură agenţie de aplicare a legii – Police Scotland – La noi în schimb, avem politicieni autişti, preocupaţi doar de înfiinţarea a cât mai multe agenţii, autorităţi şi instituţii paralele, complet inutile, dar populate cu funcţii de conducere pe care sunt numiţi fel şi fel de indivizi pe criterii politice şi căror singură calitate este să răspundă prompt la comenzile acestora.
Din păcate noi suntem încă în stadiul prin care treceau scoţienii în anii 60, politicienii ne povestesc despre descentralizarea tuturor serviciilor ca despre un „must have„, fără vreun argument serios, ci doar din dorinţa de a realiza o feudalizare a acestei ţări, în care politicienii de la nivel local să controleze absolut totul. Toate acestea în condiţiile în care prin ţările cu apă caldă la robinet, vedem cum se renunţă la paralelismul din domenii, astfel că Belgia şi Austria şi-au desfiinţat jandarmeriile în urmă cu câţiva ani, în timp ce Franţa intenţionează să facă la fel (în prezent existând o dezbatere la nivel naţional pe această temă acolo), iar Elveţia a renunţat la poliţiile locale/regionale, printr-o reformă asemănătoare cu cea a scoţienilor.