Jump to content
POLITISTI.ro


  • Catalin
    În Statele Unite aceste "body worn camera" au devenit deja echipament standard, majoritatea agenţiilor de poliţie americane le-au adoptat. Şi chiar poliţiştii le solicită, după ce s-au convins că o astfel de cameră video poate deveni cel mai util instrument de protecţie. Mai mult decât atât, au şi apărut producători dedicaţi pentru astfel de dispozitive sau chiar unii tradiţionali, ce produc şi sunt cunoscuţi ca producători dedicaţi echipamentelor dedicate law enforcement. 
    În România şi în acest domeniu suntem la ani lumină în urmă. A existat o tentativă la sfârşitul anului 2011, dar nu se mai ştie nimic. În binecunoscuta secretomanie complet nejustificată, MAI-ul a emis un comunicat de presă în care se lăuda cu noile dotări, dar a uitat complet să comunice rezultatele acelui proiect pilot, concluziile şi dacă s-a dovedit util sau nu.
    În schimb, putem vedea aproape zilnic cazuri de la americani, unde aceste camere video, la care poliţiştii români doar visează, îşi dovedesc utilitatea şi beneficiile în aflarea adevărului şi aplicarea legii într-un mod cât se poate de transparent. Şi dacă mai există cineva care să aibă îndoieli privind utilitatea acestor "bodycam" vă invit să vedeţi o speţă în care deşi poliţistul a fost reclamat în mod tendenţios şi neadevărat, camera de corp a fost cea care a lămurit clar situaţia. Mai mult decât atât, prezentarea publică către media a acestei speţe a adus automat şi un capital de imagine pentru Departamentul de Poliţie din Albuquerque, descurajând astfel pe cei tentaţi să procedeze la fel. Acest comportament există şi la noi în România, sunt destule persoane certate cu legea, care atunci când sunt surprinse într-o astfel de situaţie, încep să caute nod în papură poliţistului. Ba mai mult, a devenit chiar un sport naţional un asemenea comportament, acesta fiind chiar încurajat de mass-media şi chiar cei ce ne conduc.
    La sfârşitul lunii Octombrie 2014, poliţistul american Jared Frazier a orpit în trafic pe Deanna Griego, o tânără de 23 de ani, iar în urma controlului s-a dovedit că tânăra conducea autovehiculul aflându-se în stare de ebrietate (în reportajul televiziunii se vorbeşte despre "DWI", prescurtarea de la "Driving While Intoxicated"). După ce tânăra încearcă câteva binecunoscute modalităţi menite să-l înduplece pe poliţist, este reţinută şi condusă la sediul secţiei, unde a fost testată cu aparatul alcoolscop. După testare a solicitat să meargă la toaletă, lucru care s-a şi întâmplat. Numai că poliţistul a auzit-o vorbind la telefon şi întrebând interlocutorul ce ar putea face pentru a-i face rău poliţistului. Deci tânară nu avea o problemă că încălcase legea, ea dorea să-i facă rău poliţistului, care nu a făcut nimic altceva decât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu. Poliţistul i-a cerut să iese din toaletă, iar stimabila şi-a schimbat radical comportamentul, acuzându-l că a hărţuit-o sexual.
    A fost declanşată o anchetă şi datorită înregistrărilor video, poliţistul nu a fost pus sub acuzare, iar plângerea domnişoarei a fost clasată. Urmăriţi reportajul televiziunii americane:
    Vă pare atât de cunoscut acest comportament al celor ce încalcă legea, nu-i aşa? Din păcate la noi, protecţia poliţistului există doar la nivel teoretic. Când vine vorba de investiţii, evident nu sunt bani şi se pierde imediat interesul pentru această problemă. 
    Când credeţi că vor avea şi poliţiştii români astfel de camere video în dotare?

  • Politisti.ro

    De ce suntem împotriva încadrărilor directe!

    de Politisti.ro, în Profesional,

    Având în vedere zvonul care se aude la nivelul instituţiei, cum ca s-ar intenţiona încadrarea a aprox. 5000 de oameni din sursă externă (fără carte, la apelul bocancilor), şi siderat de faptul că unii din liderii sindicatelor poliţiştilor susţin această inepţie, deoarece o consideră "o necesitate", o să încerc să fac o analiză scurtă a subectului.
    Din perspectiva mea, angajarea a 5000 de oameni (pentru cei care nu ştiu, cam 10% din personalul Poliţiei Române), la apelul bocancilor prezintă dezavantaje atât când vine vorba de calitatea resursei umane, cât şi din considerente economice (deşi în primă fază ar părea ca e mai ieftin aşa). Nu poţi să iei un om de pe stradă, să-l îmbraci în uniformă şi să-i spui: "de mâine eşti poliţist". Că tot e la modă comparaţia cu sistemul sanitar, dacă eu îmi iau un halat alb, îmi pun stetoscopul la gât şi intru într-un spital, înseamnă că sunt medic?
    Poliţiştii NU sunt forţă de muncă necalificată, nu îi iei să sape tarlaua din spatele Inspectoratelor de Poliţie, îi iei să aplice nişte acte normative, iar aplicarea acestora produce consecinţe juridice pentru cetăţeni.
    Pericolul încadrărilor directe, îl constituie în primul rând posibilitatea unor oameni "cu pile", de a accede direct în sistem, fără să fie trecuţi prin toate filtrele necesare. Acest aspect cauzeaza corupţie şi imagine negativă a instituţiei (poliţiştii "e" inculţi şi "nu are" scoală). De asemenea, având în vedere că angajarea se va face pe baza unui simplu examen sau cine ştie ce interviu, oamenii ăia, nu o să aibă noţiunile elementare necesare să facă munca de poliţie (şi posibil unii dintre ei nici capacitatea intelctuală), astfel că sunt şanse mari să aplice măsuri nelegale, care vor fi contestate în instanţă, să se împuşte accidental cu pistolul din dotare, că nu ştiu să-l folosească, să apară în media în cine ştie ce ipostaze hilare, lucru care va aduce din nou o imagine negativă a Poliţiei Române.
    Totodată, nu e deloc fair-play ca Gheorghe, care scuipa seminţe pe trepte la intrarea în scara blocului şi făcea vreun liceu la seral, când eu mă pregăteam pentru Academia de Poliţie, să ajungă, peste noapte angajat al Poliţiei Române, fără pic de pregătire de specialitate şi fără niciun sacrificiu. Din perspectiva mea, ca şi a multor colegi, a purta uniforma e un privilegiu, care se câştigă! Din cauza încadrărilor directe componenta de moral a angajaţilor actuali, cu studii, va scădea considerabil şi vor apărea inevitabil frustrări, în momentul în care o persoană fără studii este încadrată direct cu un grad şi o funcţie proporţională cu vârsta, mai mare decât a celui care are studii specifice şi care a învăţat să ajungă acolo. Ferească Dumnezeu ca unul dintre aceşti încadraţi direct (posibil prin "pile") să ajungă în vreo funcţie de conducere, de unde are posibilitatea să saboteze activitatea unei întregi structuri, compusă în mare parte din oameni capabili.
    Solutia pe care o vad eu, este să se şcolarizeze nişte promoţii de dimensiunea celor de acum caţiva ani. Când am terminat eu studiile, Şcoala de Agenţi Câmpina pregătea 1500 de elevi/promoţie, Clujul cam 500, iar Slatina are capacitate de aproximativ 1000 de oameni. Asta înseamnă 3000 agenţi/promoţie. De asemenea, Academia de Poliţie, în promoţia mea, ştiu că a avut 400 de ofiţeri la arma Poliţie, fiind capabilă, la nevoie de o promoţie şi mai mare.
    Şcoala aia de poliţie, bună, rea, te obligă să îţi însuşeşti un minim de cunoştinţe juridice şi tactică poliţienească. Stagiile de practică, în care eşti evaluat pentru felul în care munceşti, te fac să dobândeşti ceva deprinderi. Examenul de admitere triază agramaţii şi persoanele lipsite de capacităţi intelectuale şi fizice. Nu în ultimul rând, examenul de absolvire, unde gândul că ai putea să ajungi "unde se atârnă harta în cui", te motivează să înveţi materiile din programă.
    Pregătirea agenţilor de poliţie se făcea acum câţiva ani, în stil "suveică", structura şcolii fiind cam 6 luni şcoală/6 practică/6 şcoală/6 practică/examene finale. În felul ăsta, o promoţie era mereu în stradă, în practică, iar alta în şcoală, la studiu. Academia de Poliţie includea mai multă pregătire teoretică şi stagii de practică mai reduse ca timp.
    Încadrările directe nu sunt justificate de caracterul de "urgenţă". Până se organizează selecţiile şi înveţi încadratul direct să meargă pe stradă, trec cel puţin 6 luni. Dacă alegi să şcolarizezi un număr mai mare de agenţi (să zicem 3000), o sa îi ai în practică tot la 6 luni după admitere, dar cu noţiuni teoretice superioare!
    Din punct de vedere economic, din nou nu sunt justificate încadrările directe:
    Costurile şcolarizării, evaluate de MAI, sunt de aprox:
    20.000 lei/agent de poliţie (cazare + mâncare+ studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)
    30.000 lei/ofiţer de poliţie (cazare + mâncare + studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)
    O sa ma refer în continuare în special la agenţii de politie (elevi):
    Un astfel de elev nu îl plăteşti timp de 2 ani - îi asiguri solda (sub 100 de lei/lună când e în şcoală) iar cand e în practică îi dai normă de hrană, doar pntru zilele în care lucrează (undeva la 4-500 lei/lună). Este un mare avantaj să te poţi bucura, ca şi angajator, de 3000 de oameni în stradă, în procesul de instruire, pentru suma de 500 lei/agent!
    În antiteza, dacă îl iei pe Gheorghe şi îl încadrezi direct, îi plăteşti din prima zi salariul de agent de poliţie, aprox 2000 lei/lună şi eşti obligat să îi asiguri echipamentul necesar şi toate celelalte drepturi. Deci Gheorghe te costa în doi ani, ca şi angajator, aprox 48.000 lei salarii + costurile de echipament, în vreme ce un elev, pe care îl formezi pentru acel job, şi e net superior ca şi forţă de muncă unui încadrat direct, te costă 20.000 lei.
    La final, dupa 2 ani, te alegi cu 6000 de agenţi CALIFICAŢI, pe care i-ai plătit puţin spre deloc până atunci! În varianta încadrărilor directe, după 2 ani, te alegi tot cu 6000 de oameni (nu poliţişti, ci oameni îmbrăcaţi în albastru), dar forţă de muncă NECALIFICATĂ, cărora le-ai dat salarii întregi din prima zi de muncă!
    Având în vedere concurenţa de 7-8 oameni/ loc la şcolile de poliţie, ai de unde să triezi masa de candidaţi astfel încât să îţi intre în sistem doar cei care merită.
    Decizia de a încadra oameni din sursă externă (mai ales 5000 de oameni), prezintă un impact major pe termen lung, deoarece forţa asta de muncă, slab calificată şi slab dotată intelectual, o vei folosi până iese la pensie, aproximativ 25 de ani, timp în care vor provoca prejudicii de imagine şi o deprofesionalizare gravă a instituţiei. Abia s-au pensionat cei încadraţi direct la începutul anilor 90, timp în care imaginea Poliţiei Române s-a deteriorat considerabil. Chiar e nevoie "să ne împuşcăm încă o dată în picior", ca şi instituţie şi să angajăm un val nou, acum când lucrurile intră în oarecare măsură pe un fagaş normal?
    PS: Nu neg faptul că printre cei încadraţi direct sunt şi persoane capabile, dar pocentul acestora este atât de mic încât pot fi consideraţi excepţii. Datorită salariilor mici şi a dotărilor precare, persoanele încadrate direct care sunt peste medie ca şi intelect, aleg în general să părăsească sistemul, pentru a merge în domeniul privat, nefiiind ţinuţi de nimic în Poliţia Română, spre deosebire de absolvenţii şcolilor MAI, care, dacă vor să plece, trebuie să plătească şcolarizarea.


  • Catalin
    După cum bine ştiţi, în urmă cu mai mult de un an de zile, mai exact în iulie 2014, Curtea Constituţională a spus că prevederile câtorva articole din Statutul Poliţistului (legea 360/2002) sunt NEconstituţionale. Practic întreaga procedură prin care poliţiştii erau sancţionaţi nu respecta Constituţia României. Problema era că statutul poliţistului a fost modificat pe şest în mai multe rânduri, eliminându-se nişte prevederi clare dintr-o lege organică pentru a putea fi stabilite şi modificate mai uşor după bunul plac de către stimabilii din minister. Dacă se continua cu aceeaşi metodă, în câţiva ani, întreg statutul poliţistului putea ajunge să conţină un articol unic de genul "se stabileşte prin ordin al ministrului". Pentru că în fond aceasta e tactica prin care cei ce ne conduc din minister modifică statutul poliţistului. 
    Concret, deşi legea privind statutul poliţistului, o lege organică, conţinea clar care sunt pedepsele ce se pot aplica poliţiştilor, minţile luminate din minister au modificat-o şi le-au eliminat, înlocuind acele prevederi cu binecunoscuta formulare: "se stabilesc prin ordin al ministrului". Cu alte cuvinte, NU mai are rost ca o modificare sau o nouă prevedere a legii să mai treacă prin Parlament, să mai parcurgă  întreg procesul legislativ, dezbatere publică, dezbatere parlamentară, transparenţă decizională, etc. De ce? Pentru că cei din minister îşi doreau să modifice orice prevedere ce îi interesează mult mai uşor, printr-un ordin al ministrului care se poate emite mult mai uşor şi fără riscul apariţiei unor amendamente sau modificări, ori alte complicaţii. Cam aceasta a fost miza! Dacă cineva dintre funcţionarii de la minister sau chiar ministrul se trezeşte într-o dimineaţa cu o nouă idee şi zice că de mâine toţi poliţiştii din ţara asta să poarte mustaţă de căldărari, putea emite un ordin sau modifica ordinul cu disciplina şi sancţiunile, iar cei ce nu-şi lasau mustaţă trebuiau să fie daţi afară. 
    Trecând peste acest tip pervers de a reduce din importanţa unei legi organice prin care politicienii şi plimbătorii de hârtii din minister îşi arogă competenţe ce în mod normal aparţin Parlamentului într-un stat de drept, o altă problemă majoră a acestei practici era faptul că acel ordin MAI 400 (privind regimul disciplinar al personalului) NU a fost niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi legea spune că ordinele ministrului trebuie publicate. 
    În mare, cam acestea au fost principalele motive pentru care Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale următoarele prevederi: 
    Art. 59 alin. (2): "Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne."; Art. 60 alin. (1): "Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1)."; Art. 62 alin. (3): "Consiliile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne." Acum, la mai bine de un an de zile, Guvernul a emis o Hotărâre prin care stabileşte­ normele de aplicare a cap. IV din Lege­a nr. 360/2002 privind Statutul poliţist­ului, referitoare la acordarea recompens­elor şi răspunderea disciplinară a poliţ­iştilor. Noua reglementare printr-o hotărâre de guvern e discutabilă din punct de vedere al respectării punctului 20 al deciziei Curţii Constituţionale, care spune: "Prin lege organică se reglementează: [...] j) statutul funcţionarilor publici". Deci, orice aspect care vizează cele trei elemente trebuie reglementat prin lege organică, inclusiv răspunderea disciplinară, având în vedere că o hotărâre de guvern este un act normativ inferior unei legi organice. Totuşi aceasta a intrat în vigoare şi îşi produce efectele, ba mai mult introduce şi câteva noutăţi. De exemplu: termenul de prescripţie se calculează de­ la data la care persoana în drept a lua­t la cunoştinţă, în scris, de comiterea ­faptei. De asemenea se introduce o nouă sancţiune "atenţionarea", iar dimi­nuarea salariului se poate decide direct, fără a mai fi necesară cercetarea pr­ealabilă şi consultarea Consiliului de disciplină. 
    Citiţi-o cu atenţie, pentru că e bine să o cunoaşteţi. 
    Voi ce părere aveţi despre noua Hotărâre de Guvern? 

  • Politisti.ro
    Scrisoare deschisă privind înlocuirea armelor de serviciu - pistoalele calibrul 7,65 mm Md. 1974 (Carpaţi), aflate în dotarea poliţiştilor din Poliţia Română, care îşi desfăşoară activitatea în structurile operative
    Domnului Gabriel Oprea
    Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne
     
    Stimate domnule Viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne,
    Comunitatea poliţiştilor din Poliţia Română - www.politisti.ro, vă adresăm un respectuos apel privind înlocuirea armelor de serviciu - pistolul model 1974 (Carpaţi), aflate în dotarea poliţiştilor din Poliţia Română, astfel încât aceasta să devină o prioritate pentru dvs.
     
    În contextul recentelor atentate teroriste de la Paris dar şi a destructurării unei astfel de celule în Belgia precum şi în Germania, s-a dovedit încă o dată faptul că poliţiştii sunt în prima linie, în cazul unor astfel de situaţii nedorite. Recentele evenimente au demonstrat faptul că poliţistul de ordine publică sau rutieră este cel care ajunge primul la locul evenimentului şi intră în contact direct cu atacatorii. Poliţiştii care acţionează în stradă sunt cei mai vizibili, expuşi şi vulnerabili, deoarece nicio altă structură specializată pentru intervenţia la astfel de situaţii nu va ajunge la faţa locului înaintea poliţistului de ordine publică sau rutieră.
     
    De asemenea, detaliile rezultate din ancheta în urma căreia a fost destructurată celula jihadistă din Belgia, au arătat că suspecţii respectivi erau pe punctul de a comite atentate care vizau sedii ale Secţiilor de Poliţie; aşadar este uşor de anticipat că, atunci cand astfel de indivizi  vor să atragă atenţia, îşi vor îndrepta atenţia spre poliţişti, ei fiind cei mai vizibili şi expuşi reprezentanţi ai autorităţii unui stat.
    Totodată nu putem exclude faptul că întărirea măsurilor de securitate din statele occidentale vizate în mod direct, îi pot determina pe adepţii radicalişti să-şi îndrepte atenţia si spre alte ţări, mai puţin vizate şi slab fortificate, cum s-a şi întâmplat de altfel, în ultimii ani, chiar extrem de aproape de graniţele noastre (atentatul cu bombă de la Burgas, Bulgaria, din data de 18 iulie 2012, a cărui ţintă a fost un grup de turişti israelieni). Din acest punct de vedere, putem afirma că România  nu este în afara oricărui pericol.
     
    In concluzie, considerăm că a devenit prioritată înlocuirea cel puţin a armelor de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor din structurile operative ale Poliţiei Române, care încă folosesc pistolul cal. 7,65 mm, Md. 1974 (Carpaţi). Să nu uităm că recent s-au împlinit 40 de ani de când a debutat producţia acestei arme, ce este o copie a unui model conceput în anii '30, iar cele mai noi exemplare au peste 20 de ani de utilizare.
     
    Subliniem de asemenea faptul că, în condiţiile actuale, această armă scurtă de foc nu mai îndeplineşte caracteristicile minime tehnico-tactice pentru a mai putea fi utilizată ca armă de serviciu pentru un poliţist. Dintre acestea putem enumera, în primul rând, calibrul mic si puterea de foc redusă oferită de capacitatea mică a încărcătoarelor (max. 8 cartuşe, în timp ce armele moderne au încărcătoare cu o capacitate în jurul a 17 cartuşe). În plus, nici soluţia constructivă a acestor pistoale nu mai este de actualitate, deoarece nu permite efecuarea unui schimb rapid de încărcătoare, iar dacă avem în vedere capacitatea redusă a încărcătorului ce obligă la schimbul des al acestora, orice trăgător, indiferent de experienţă şi antrenament, va avea un handicap major şi va fi pus în dificultate în faţa unui adversar dotat cu o armă modernă. Practic executarea unui foc rapid şi de ripostă este imposibilă. Mai mult decât atât, vechimea şi uzura accentuată le-au transtormat în pericole pentru cei care le folosesc.
     
    Suntem conştienţi că dotarea cu arme de foc scurte moderne a poliţiştilor din Poliţia Română nu poate constitui o eliminare completă a riscurilor pentru poliţişti şi cetăţenii pe care încearcă să-i apere într-o situaţie periculoasă, dar cu siguranţă, îi va oferi fiecărui poliţist o şansă în plus. Nu ar trebui să mai aşteptăm ca alte tragedii să se mai producă pentru a se lua măsuri (exemplele poliţiştilor cazuţi în misiune, ale caror vieţi au depins de armamentul pe care îl foloseau: Nelu Florea – Bucureşti, 1992, Saşa Disici – Timişoara, 2001, Tiberiu Sârbu - Sânnicolau Mare, 2009).
     
    Suntem convinşi că ţara noastră nu este atât de săracă încât să nu-şi poată permite asigurarea siguranţei cetăţenilor săi prin dotarea poliţiştilor cu o armă de serviciu modernă, mai ales dacă avem în vedere că la sfârşitul anului 2014, în Poliţia Română, îşi desfăşurau activitatea aprox. 60.000 de angajaţi, deci necesarul va fi sub această cifră din moment ce numărul total al angajaţilor este compus şi din poliţiştii ce îşi desfăşoară activitatea în structuri neoperative, dar şi din personalul civil. Poliţia Română este singura dintre serviciile poliţieneşti ce încă utilizează acest calibru redus de 7,65 mm, în timp ce în toate celelalte state europene structurile de poliţie utilizează calibrul de 9 mm.
     
    O altă soluţie propusă ce o supunem atenţiei dvs. şi care nu implică un efort financiar poate fi o modificare legislativă de urgenţă a cadrului legal, care să permită poliţiştilor ce deţin legal arme personale să le poată folosi şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În prezent, deşi legea privind statutul poliţistului conferă dreptul privind portul permanent al armamentului achizitionat personal, datorită unei formulări ambigue din Legea nr. 295/2004, se poate interpreta că poliţiştii pot purta în timpul serviciului armele personale legal deţinute, dar nu pot face uz de aceste arme pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ci numai în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate.
     
    Pentru pregătirea profesională iniţială şi continuă, pe linia managementului stresului profesional şi a competenţelor în tactica tragerii, se desfăşoară şi în prezent un proiect (Proiectul BIA) ce are ca scop creşterea gradului de siguranţă a comunităţii dar şi a poliţiştilor pe timpul misiunilor operative, prin instruire în domeniul managementului stresului profesional şi al utilizării armamentului din dotare. Proiectul s-a dovedit util şi se  bucură de aprecierea poliţiştilor care au particpat la aceste cursuri, doar trebuie extins, astfel încât majoritatea poliţiştilor să îl poată parcurge.
     
    Domnule Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, încheiem cu speranţa că veţi ţine cont de apelul nostru deoarece am observat că sunteţi permanent preocupat de modernizarea dotărilor şi îi sprijiniti pe cei ce îşi fac datoria cu onoare şi respect pentru meseria de poliţist. Astfel, vă rugăm să vă îndreptaţi atenţia şi către această problemă a înlocuirii armelor de serviciu pe care poliţiştii din Poliţia Română le au în dotare, întrucât înlocuirea pistolului calibrul 7,65 mm Md. 1974 (Carpaţi) din dotarea Poliţiei Române va fi o piatră de hotar în istoria acestei instituţii, iar efectele în planul securităţii interne, după atentatele teroriste din Franţa, dovedesc că înlocuirea armei de serviciu a poliţistului român trebuie să constituie o prioritate.
     
    Cu deoseibită consideraţie,
    membrii comunităţii poliţiştilor din Poliţia Română
    www.politisti.ro
    contact@politisti.ro

    UPDATE: 05.04.2015
    Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne:


  • Politisti.ro
    În urma dezbaterilor de pe forumul nostru pe marginea proiectului de modificare a statutului poliţistului, generate de negocierile ce se poartă în această perioadă între reprezentanţii MAI şi cei ai federaţiilor sindicale, mai mulţi membri au remarcat o modificare "strecurată" ce nu va face nimic altceva decât să introducă o formă modernă a sclavagismului în Poliţia Română.
    Această nouă prevedere încalcă flagrant principiul stabilităţii poliţistului la locul de muncă. Şefii vor avea posibilitatea să transfere (mute) poliţistul după bunul plac, după cheremul fiecăruia şi mai ales atunci când poliţistul deranjează şi este incomod.
    Practic ne întoarcem în timp, exact cum era când instituţia avea statut militar, iar dacă sancţionai un prieten/cunoştinţă/rudă a şefului, te muta într-o altă localitate, doar pentru că aşa vroiau muşchii lui.
    După cum probabil ştiţi deja, negocierile dintre sindicate şi minister se fac pe un proiect de modificare a statutului conceput de către MAI. Pentru a vă face o idee, priviţi forma actuală şi cea care se doreşte introdusă.
    În prezent, în Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului în vigoare există aceste prevederi despre modificările raporturilor de serviciu:
     În proiectul MAI pentru noul Statut al poliţistului există următorul text:
    O prevedere abuzivă sub care se vor ascunde o mulţime de abuzuri din partea şefilor împotriva acelor subordonaţi incomozi ce vor îndrăzni să sancţioneze ori să cerceteze vreun membru al partidului care i-a oferit suport pentru numirea în funcţie. Cu alte cvinte, se va reintroduce o nouă formă de sancţionare mascată a poliţistului incomod.
    Şi asta nu este tot. Dacă citim cu atenţie aceste prevederi referitoare la "transferul poliţistului" vom observa că se referă numai la "funcţii de execuţie similare în cadrul ministerului sau în afara acestuia" fără acordul scris al poliţistului. Asta înseamnă că şefii, conform acestor noi prevederi, pot "transfera" în cadrul ministerului (care nu trebuie confundat cu Poliţia Română) fără acordul scris al acestuia. Deci peste noapte un poliţist se va putea trezi "transferat" la alte instituţii (Jandarmerie, Pompieri, etc). De asemenea să nu pierdem din vedere şi că acestă prevedere oferă posibilitatea ca orice jandarm sau pompier poate fi transferat peste noapte fără probleme în poliţie.
    A fost adăugat acest nou termen de "transfer", păstrând-se în acelaşi timp şi "mutarea", unde au avut grijă să specifice "(cf L188)", tocmai pentru că legea 188/1999 prevede clar necesitatea acordului scris, iar prin acest artificiu pervers se doreşte punerea la adăpost a ministerului în situaţia unor procese ca urmare a mutărilor abuzive, ce se vor numi "transferuri".  Iar în acest fel cei ce ne conduc devin practic un fel de stăpâni pe plantaţie, care vor putea legal să distrugă viaţa unui subaltern incomod. 
    Să ne amintim ce a păţit colegul nostru de la Timiş, unde foştii şefi ai Poliţiei Timiş şi primarul din Recaş au fost arestaţi după ce i-au făcut viaţa un calvar. Cazul a fost intens mediatizat la vremea respectivă, dar se pare că cei din minister au uitat complet cum şefii poliţiei în cârdăşie cu un primar, i-au terorizat chiar şi copiii poliţistului care a refuzat să i se supună ordinelor politice. 
    Prin această modificare exact dezincriminarea unor astfel de fapte se doreşte şi se promovează. Orice poliţist ce lucreză într-o localitate de-o viaţă, acolo unde şi-a întemeiat o familie, unde soţia are un serviciu, copii săi merg la o şcoală/liceu/facultate şi aşa mai departe, îşi va putea vedea toată viaţa dată peste cap, datorită acestei modificări, ce îl pune pe şeful său în postura unui adevărat stăpân şi care îl poate muta după bunul plac.
    Această aberaţie nou inventată, numită TRANSFER trebuie eliminată complet din proiectul Statutul poliţistului. Dragi colegi distribuiţi această postare pe reţelele de socializare pentru ca cât mai mulţi dintre colegii noştri să afle şi solicitaţi liderilor sindicali care susţin această profesie să se implice şi chiar să organizeze acţiuni de protest pentru modificarea statutului şi eliminarea acestei aberaţii care nu face altceva decât să ne transforme în nişte bunuri de inventar pe care le pot muta unde doresc.

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.